Poveşti de adormit copiii

Pinguinul “furăcios”

A fost odată ca niciodată un pinguin. Ar fi multe de povestit despre el, dar vă spun doar că era ca noi toți: cu zile bune și mai puțin luminoase, cu prieteni, cu reușite, griji sau nefăcute. Muncea, se odihnea, se bucura de zilele sale. Și îi plăcea să trăiască liniștit, departe de dramele și cancanurile din zonă. De aceea (posibil și din cauza costumației de zi cu zi cam prea elegante), mulți îl considerau arogant, inabordabil. Cum se întâmplă și în lumea noastră uneori, și cea a animalelor o ia razna câteodată. Cea mai nouă știre din localitate fiind că depozitul de pește s-a confruntat cu un furt masiv de krill și calamar. Atât de mare era paguba, încât se vorbea deja despre o criză alimentară severă. Evident că pe măsură ce ancheta Poliției bătea pasul pe loc, bursa zvonurilor exploda. Și nu se știe cum sau de ce, dar pinguinul nostru a devenit, peste noapte, suspectul numărul 1. Foca se jura că l-a văzut conducând un șir de mașini uriașe cu care ar fi golit parcul ...
Citește mai mult »

Unicornul – o poveste fără sfârșit

Rareori îmi mai cere cel mic să-i spun povești! Dar de ceva timp am primit o comandă specială și a cam venit momentul să onorez. Iată așadar, conform solicitării, o poveste lungă, lungă, care nu se termină niciodată: A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nici nu s-ar povesti, a fost odată un unicorn. Știu, nu s-a mai văzut cam de mult unul, dar ei există și numai oamenii înțelepți au ochi să-i vadă! Unicornul nostru era, și este încă, frumos cum nu se mai văzuse. Și nemuritor – nu știa când se născuse și nici nu părea a îmbătrâni. În plus, mai avea ceva cu adevărat special: cornul lui împrăștia sclipici magic în toate culorile curcubeului, reparând astfel tot ce atingea. Veți crede că îi era simplu, dar nu se întâmpla nici pe departe așa. Deși sclipiciul era magic, unicornul nostru trebuie să învețe multe despre lucrurile pe care le dregea. Cu mult timp în urmă își amintea că a trebuit să afle destule despre armurile soldaților. Despre răni provocate de săgeți. Despre oale de lut ...
Citește mai mult »

Bursucul și ascunzișul său

A fost odată ca niciodată un bursuc așa cum știm că sunt toți bursucii. Doar că spre deosebire de celelalte animale, pe el îl vedeam destul de rar prin pădure, pentru că de câte ori avea o problemă, se ascundea așteptând să treacă. Într-o toamnă, auzind o bubuitură puternică, a înțepenit de frică. Întrebând-o pe vecina lui, ciocănitoarea, care vedea de la etaj tot ce se petrecea prin zonă, a aflat că din muntele alăturat s-a desprins un bolovan mare, strivind copacii din apropiere. Convins fiind că padurea e pe ducă, blănosul nostru a intrat în scorbura care îl adăpostea și a stat acolo până ce a rămas fără provizii, iar foamea a început să doară mai tare ca gândul că sfârșitul lumii e în desfășurare. Prima rază de soare i-a luminat o pădure mai frumoasă, mai vie, mai verde decât își amintea. Apăruseră fluturi noi, florile miroseau îmbietor, iar animalele își vedeau de viața lor liniștită. Nu-i de mirare, bursucul nostru stătuse ascuns întreaga iarnă, cel mai greu și pur anotimp al naturii. Dar bucuria de a trăi ...
Citește mai mult »

Iepurașul care nu își găsea locul

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu aș avea ce povesti, a fost odată un iepuraș simpatic și prietenos. Nu știu să vă spun de ce era atât de singur, dar nu avea nici un loc în care să-și odihnească oasele la venirea oboselii și nici alți urecheați ca el cu care să-și petreacă bucuriile și necazurile. Credeți, poate, că era un iepuraș trist. Dar nici vorbă de supărare și suspin în viața lui. Se bucura din plin de fiecare ciupercuță savurată, fluturaș urmărit pe pajiști sau floare frumos mirositoare care îi ieșea în cale. Își facea mereu noi prieteni, cunoștea lumea în diversitatea ei și învăța în fiecare zi ceva nou. Dar într-o zi, uitându-se la un cuib de păsărele în care puii se jucau și piuiau fericit, a început să-l roadă un gând: că ar trebui să aibă, și el, casa lui. Să se întoarcă mereu acolo, să simtă siguranța unui adăpost. Să-și construiască un hamac mic în care să-și pună oasele și o masă mai mare unde să-și invite prietenii. Așa că a ...
Citește mai mult »

Pasărea cu mai multe vieți

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nici nu aș avea ce povesti. A fost odată o pasăre ca toate celălalte: nici prea mare, nici prea mică, nici prea tânără, nici prea bătrână, nici prea veselă, dar nici tristă nu era. Putea fi un porumbel sau o cioară, un vultur, un papagal sau chiar vreo creatură mitologică ce nu se naște din ouă clocite, ca toate celălalte zburătoare, ci din propria cenușă. Iar pasărea noastră făcea ce știau și celelalte înaripate: zbura, mânca, dormea, ciripea, muncea. Într-una din zile, căutând râme proaspete într-un păduriș din apropierea lacului pe unde își făcea veacul, s-a întâlnit cu o broască râioasă. Care a început din senin să strige la ea: că e proastă, urâtă, rea, incapabilă, tristă, inutilă. Ba chiar la un moment dat s-a pus pe aruncat cu pietre în biata pasăre, care nu știa cum și pe unde să se mai înalțe. Pasămite broasca se temea că rămâne fără mâncare și de aici atacul neașteptat. Reușind cu greu să se îndepărteze de bestia verde, zburătoarea noastră a ...
Citește mai mult »

Vulturaşul care nu putea zbura prea sus

Ştiţi deja cum începe! A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici n-aş avea ce povesti. A fost odată un vulturaş ca toţi ceilalţi: nici prea mare, nici prea mic, nici prea cutezător, dar nici laş nu am putea spune că era. Prietenos, cuminte şi zburător precum toți ceilalți. Dar o problemă avea şi el, ca fiecare dintre noi, de altfel. Încă de când a învăţat să-şi folosească aripile, nu se putea înălţa atât cât îşi dorea. Prietenii se ascundeau uneori deasupra norilor, fraţii îi povesteau de întreceri cu avioanele, care, zică-se, erau un fel de vulturi din metal uriaşi, transportatori de oameni şi lucruri. El abia dacă reuşea să se înalţe deasupra unui brad mai înalt! Ai lui nu păreau îngrijoraţi, ştiind că fiecare copil se dezvoltă şi învață în ritmul lui. Însă în lumea animalelor este ca şi în cea a noastră: mereu se găseşte câte unul să-ţi spună că nu eşti suficient de bun şi să râdă de tine. În plus începuseră toţi din jur cu sfaturile: ba că aripile nu-i stau suficient ...
Citește mai mult »

Păunul lăudăros

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nici n-aş avea ce povesti! A fost odată un păun ca toţi păunii pe care îi ştim: cu un cap mic, dar frumos încununat, şi o coadă atât de impunătoare, de nu-ţi puteai lua ochii de la ea! Pentru că altceva nu prea avea ce face, păsăroiul nostru îşi desfacea ca un evantai penajul colorat şi se lăuda cât era ziua de lungă. Că e frumos cum altul nu-i, că i se fac oferte de pe la toate canalele de televiziune să vorbească îngrijire corporală, că pe Internet pozele cu el ajung virale mintenaş. Că este cunoscut în toată lumea, are prieteni influenţi, deci multe uşi deschise. Frumos era, făra îndoială! Dar şi din ce în ce mai ocolit de către animalele din jur. Prietenii, vecinii, rudele, chiar şi cei care treceau pe acolo întâmplător îi ştiau deja toate poveştile plictisitoare despre cum foloseşte zilnic boabe de rouă proaspăt culese de pe plante neatinse de praf pentru colorit. Cum consumă zilnic doar seminţe pline de antioxidanţi şi viermuşi ...
Citește mai mult »

Probleme prin pădure

A venit vremea pentru o nouă poveste de adormit copiii cuminţi:  Zi de toamnă în pădurea din apropiere. Frunzele cădeau uşor, animalele se pregăteau de vremea rea. Vulpea din povestea noastră face acelaşi lucru: strânge provizii de teama iernii care se anunţă lungă şi grea. Şi cum aducea ea ciuperci, seminţe şi fragi, ca o gospodină adevărată, uite cum îi cad labele din faţă exact în groapa săpată pe post de magazie! A încercat sa iasă de acolo, dar nu ştiu cum reuşise de se înţepenise în aşa hal. S-a zbătut, a tras, a încercat şi un smuls, numai că părea imposibil să se elibereze din propria-i capcană. Mare noroc că pe acolo trecu un iepure. Care văzând vulpea răsturnată în groapă, începu să râdă: – Ce-ai păţit vecină vulpe? – Lasă întrebările şi ajută-mă să ies! i-a răspuns roşcata furioasă. Iepurele n-a stat pe gânduri, s-a prins de coada vulpii şi a început să tragă. O dată, de două ori, de trei ori, nimic. Părea un blocaj acolo şi nu avea idei cum să-i vină de hac. A plecat aşadar ...
Citește mai mult »

Șoricelul săritor

Timpuri de poveste, ce să zic! Din aceea de adormit copiii: Așadar a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu s-ar mai povesti, a fost un șoricel mititel și drăguțel. Trăia la o fermă mare, plină de animale, plante și copii. Și avea mulți prieteni acolo, chiar și două pisici tărcate și bătrâne, care stăteau toată ziua pe o verandă. Ca noi toți, șoricelul nostru avea o calitate. Sau un defect, după cum se nimerea optica celui care stătea să judece. Era tare sfătos! Adică extrem. Nemaiîntâlnit. Extraordinar. Grozav. Nu apuca să audă de o problemă la fermă că sărea primul cu idei, rezolvări, soluții, opinii. Vorbea cu toți cei implicați, emitea analize ample. Mulți îl ascultau și făceau întocmai. Puțini stăteau să cugete cu mintea lor situațiile. Și mai puțini aveau curajul să îl ignore. Pentru că așa este în lumea oamenilor ca și a animalelor: cel care vorbește mai mult și mai tare pare a avea dreptate. Și cel care aleargă mai repede și mai bine pare a fi mai de ajutor. De exemplu, odată rața ...
Citește mai mult »

Copilul rupt din Soare

Cam de mult n-am mai început așa: A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici n-aș avea ce povesti. A fost odată un copil cuminte, frumos și luminos, parcă rupt din Soare. Oamenii din satul lui chiar credeau că de acolo a picat. Pentru că nu știa nimeni de unde a apărut, cine-i sunt părinții sau unde locuiește. Singura certitudine era că prezența lui aducea întotdeauna lumină și căldură, exact ca o rază fierbinte de soare. Dar uneori tare-i încurca să-l aibă prin apropiere! Ca să vă dați seama cât de serioasă se prezenta situația, trebuie să vă spun că într-o primăvară, copilul din povestea mea a ieșit la plimbare pe câmpia din apropiere. Și din cauza căldurii sale tot grâul plantat de săteni s-a copt brusc, de nu știau bieții oameni cum să organizeze culesul pe când încă mai aveau altele de plantat. Iar la școală colegii îl ocoleau pentru că se întâmpla uneori să fie orbiți de lumina colegului lor. Unii povesteau chiar că au prezentat ușoare înroșiri ale pielii după scurte conversații avute prin pauze. Ce ...
Citește mai mult »