Deși mi-am propus să o iau încet, nici anul ăsta nu-mi iese. S-au adunat multe, toată lumea în jur e chiaună, așa că nu scap de crăciunita acută, cea mai contagioasă boală a sezonului.
Colac peste pupăză, azi este serbarea celui mic, eveniment care ne stresează pe amândoi. Pe mine, pentru că am încă traume de la grupa mică, pe el pentru că pur și simplu nu-i plac adunările astea populare (de unde și traumele de la grupa mică).
Și ca să fie totul în spiritul sezonului, de două zile se lucrează la o coregrafie nouă. Care nu iese, nici nu are cum, ar contrazice flagrant psihologia vârstei. Iar al meu este un perfecționist. În plus, o colegă a spus răspicat că din cauza inerentelor împleticiri, părinții vor râde de ei.
Pare amuzant, dar așa arată unele coșmaruri: cu urmașul propriu îngândurat și trist, întrebându-mă de trei ori pe oră dacă noi, părinții, ne vom amuza pe seama lor, a dansatorilor.
Așa că m-am gândit să dau niște sfaturi privitoare la organizarea serbărilor, poate mai curm din necazul generațiilor viitoare. Sfaturile sunt deopotrivă pentru educatori şi părinţi, întrucât deseori ambiţiile acestora din urmă generează excesele celor dintâi:
1. Participarea la serbare trebuie să fie voluntară. Imaginea copiilor care plâng îndurerați în fața părinților este o cruzime inutilă. Întotdeauna vor fi unii care vor și caută să fie parte din spectacol și unii care s-ar ascunde într-o peșteră, doar să nu recite poezii în public.
2. A fi parte din serbare nu înseamnă doar poezii și cântecele. Un copil mai timid ar putea fi responsabil cu trasul cortinei, altul cu apăsatul butonului de play al coloanei sonore. Cineva organizat ar putea avea grijă de recuzită, altcineva de aranjatul scenei. Spectacolul nu este format doar din artiști. Așa fiecare și-ar găsi un loc potrivit în schema organizatorică.
3. Scenariul trebuie să fie atractiv. Aceleași poezii tâmpițele, uneori aritmice, al căror mesaj fragmentat rămâne neclar și aceleași cântece plictisitoare înseamnă același supliciu pentru interpreți.
4. Pentru a fi plăcută, serbarea trebuie să ocupe un interval de timp optim. Roluri scurte, dinamice, puțină rupere de ritm și gata. Că de aceea vedem copii foindu-se, punându-și fuste ca guler, minând în nas după chihlimbar sau trăgând colegul de bretele! Pentru că sunt lungi și plictisitoare!
5. Pregătirea serbării trebuie să fie în sine o plăcere! Cu mesaje generatoare de anxietate de tipul: “nu mai vine moşul dacă uiţi poezia” sau “râd părinţii dacă nu cânţi frumos”, arta se transforma într-un mare chin.
6. Serbarea nu este pentru mândria părinților sau a educatorilor. Este pentru cea a copiilor! Nu strică să avem asta în minte atunci când purcedem la organizare, pentru că doar aşa îi vom putea da fiecăruia rolul care să-l ajute să se simtă talentat, implicat, util cu adevărat.
Acestea fiind spuse, avem nevoie de niște pumni strânși tare! Că la dans suntem cam pe freestyle, iar moralul stă deocamdată la nivelul solului!