Am crescut într-un oraș mic și destul de liniștit. În afară de furturi de biciclete, violențe conjugale, triunghiuri amoroase sau avorturi ilegale, nu prea era nimic de investigat pe acolo.
Totuși părinții noștri știau că pericolele există chiar și în pustiu, că oamenii pot face lucruri idioate sau periculoase, că nu ne pot ascunde într-un glob de sticlă protectiv. Așa că în afară de a ne instrui obsesiv despre cum să traversăm strada, au introdus în educația noastră niște personaje ciudate și misterioase pentru vremurile acelea, numite sectanți.
Practic sectanții erau niște persoane ultrareligioase care furau copii de pe stradă pentru a-i duce în secta lor. Nu exista o religie anume asociată acestui mit. Cert este că orice necunoscut care încerca să stea de vorbă cu noi ar fi putut fi un astfel de sectant periculos.
Evident că le era mai simplu să inventeze o astfel de poveste (ce-i drept inspirată cumva din fapte reale) decât să ne explice despre abuz, crime, comportamente aberante.
Și poate că funcționa. Teama de sectanți ne-a ținut cu siguranță departe de oameni necunoscuți. Dar nu știu dacă și de potențiale abuzuri.
La Revoluție teroriștii mi-au amintit de sectanți. Alte personaje misterioase, pe care nu le-a văzut nimeni, dar care au omorât oameni.
Iar în ziua de azi e plin de sectanți! Care pun medicamente în mâncarea sportivelor, îl aduc pe Elon Musk la o ciorbă în Bran și dresează balene albastre.
Unele lucruri nu se schimbă niciodată, în ciuda aparențelor. Dacă vă temeți de vreo criză economică, amintiți-vă că naivitatea este perpetuă. Și foarte profitabilă!