- 03/06/2019
Scriam cu ceva timp în urmă, sătulă de agresivitatea din spațiul public și frustrată de modelele “turbate” pe care alegem să le urmăm, că blândețea autentică nu vinde, nu ține prima pagină, nu se viralizează. Doar vindecă, discret și frumos.
Zilele acestea am avut senzația că m-am înșelat. Vizita actualului Papă în România a fost nu doar un contra-argument al vorbelor mele, ci și o dovadă clară că și în Biserică tot omul sfințește locul.
Din păcate nu am putut fi pe stradă, așa cum mi-am dorit. “Omul își propune, dar Dumnezeu dispune” este una dintre vorbele de duh preferate ale tatălui meu. De data asta eu mi-am propus, dar s-a dispus altceva.
Am fost însă la precedenta vizită papală. Și am văzut același regal: un om care își depășește limitele firești de putere, energie și bunătate. Un sfânt în viață.
Mi-a plăcut valul de solidaritate, marea de oameni diverși unită acolo de un singur chip și o singură doctrină: blândețea. Mi-au plăcut discursurile, gesturile, smerenia, chipurile celor care îl însoțeau.
Dar cel mai mult mi-a plăcut să văd cum religia se transformă dintr-un alt tribunal al păcatelor noastre, într-un curator al sufletelor. Pentru că ne-am săturat să ni se spună care este pedeapsa greșelilor noastre, să fim amenințați, excluși, arătați cu degetul.
Apoi am deschis Social Media, pentru că aceasta ar fi singura diferență între cele două vizite istorice, și am realizat că, de data asta, nici chiar Papa nu a reușit să ne solidarizeze pe toți. Unii îl acuză de PR prea perfect, alții că-i catolic și noi majoritar ortodocși, că stă în fruntea unei Biserici în care unii preoți au mari probleme de moralitate sau că bifează destinații în care le spune oamenilor că sunt frumoși și deștepți, mergând mai departe spre alții asemenea.
Nu știu ce ar fi putut face să ne fi mulțumit pe toți. Să nu vină? Să ia fiecare dintre milioanele de parohii catolice și să cunoască toți preoții, aruncându-i de guler afară pe cei pedofili? Să facă minuni?
Iar acum că vizita s-a încheiat, ne vom întoarce toți la metehnele noastre, la multele gesturi mici de urâțenie, la conflicte, arătat cu degetul, discriminat, privit șui, ignorat pe cei aflați la nevoie care nu corespund profilului victimei perfecte.
Rămâne așadar cum am stabilit. Încă.