În următoarele zile vom avea gazele oprite la reședința noastră din frumoasa citadelă ilfoveană. Se construiește o nouă autostradă, ceea ce e bine. Și se relochează infrastructura de utilități. Ceea ce e rău, dat fiind momentul ales: început de noiembrie, când temperaturile coboară deja sub zero grade noaptea.
Pe grupul de discuții al comunității a existat deja clasica încăierare între cei care se bucură că se face (am observat că ei au, de regulă, sobe în case, ca variantă de backup) și cei care sunt nedumeriți din cauza planului de proiect, al căror făuritori consideră o idee bună să oprești gazele pentru câteva zile în prag de iarnă. N-a câștigat nimeni, încă se dezbate, de fapt contează lupta, că ne ține vii și înflăcărați.
Eu mă alătur celor care consideră demersul stupid. Înțeleg că fără disconfort și suferință nu am fi putut crea nimic durabil, că doar am crescut cu balada lu’ Manole, alt fraier care demonstrează că din vechi timpuri neamul ăsta a avut probleme de proiectare și execuție. Dar n-am avut bani de șemineul acela mult visat, iar aerul condiționat nu cred să ne ajute prea mult la minus două grade, așadar oprirea gazelor chiar ne creează probleme logistice serioase.
Evident că am luat în calcul relocarea pentru perioada respectivă.
Mă bat, totodată, niște gânduri masochiste. Mi se pare că am început să luăm totul ca și cum ni s-ar cuveni. Încălțăminte comodă, haine de calitate, spațiu de locuit generos, sănătatea, mâncarea. Și ne plângem pentru tot soiul de impedimente minore, stresându-ne pentru droburi de sare imaginare. Sub formă de gânduri, impresii, opinii, care nu au legătură cu prezentul, ci cu proiecțiile noastre subiective despre un viitor cu potențial catastrofal.
Mă gândesc că ne-ar prinde bine tuturor să ne reamintim cum e să mai pui o plapumă pe tine noaptea, ca să poți adormi. Cum e să stai în casă îmbrăcat cam ca afară. Să ne înviorăm dimineața cu clănțănitul dinților spălați cu apa rece ca gheața. Și să stăm unii în alții ca pinguinii pentru un transfer termic pe vechi. Sau bonding, cum se zice în zilele noastre.
Suntem prea răsfățați și nu realizăm asta. De mâine și până vineri, tabără de supraviețuire scrie pe noi!