În ultima vreme abundă exemplele lipsei de profesionalism pe plaiurile mioritice. Nu le reiau, este suficient să citiți titlurile știrilor care invariabil duc spre erori umane și de sistem. Și nu mă miră, am tras multiple semnale de alarmă, răsplătite cu ouă stricate asezonate cu cepe degerate.
Există și contra-exemple, trăite pe pielea mea, dar sunt rare și uneori inaccesibile. Ar fi deci ipocrit să vorbesc despre ele.
Am definit așadar, ca la raportul de diagnoză, trei coordonate ale amatorismului în România, clasice și din păcate foarte greu de schimbat:
1. Lipsa de formare profesională continuă. La noi ai terminat școala, s-a încheiat cu învățarea. Și cum școala are limitele ei, de cele mai multe ori profilul profesional al angajatului român este un soi de baladă, un set de reguli empirice, descoperite de înaintași și transmise prin viu grai generațiilor următoare.
2. Lipsa de proceduri, reguli, roluri organizaționale clare. Există joburi foarte ușor de procedurizat, astfel încât dacă există 100 de angajați toți să acționeze la fel. La noi câți oameni, atâtea idei și tot atâtea moduri de a-și face treaba, unul mai creativ și neproductiv ca altul.
3. Lipsa de leadership. Sistemul de învățământ încă scoate pe bandă rulantă rebeli fără cauză, incapabili să se supună autorității, dar și incapabili să se impună în fața grupului. Nimeni nu vrea să conducă real, e prea mare bătaia de cap să fii cel nepopular care invocă regula sau impune procedura, dar nimeni nu vrea să respecte totodată autoritatea celorlalți.
Combinația este letală și o vedem în jurul nostru în toată splendoarea ei.
Bonus: lipsa noastră de respect față de noi înșine și față de profesia noastră. Cunosc foarte puțini oameni care citesc sau se preocupă individual și voluntar de formarea lor profesională continuă sau care au grijă de corpul lor ca să nu-i trădeze. Văd obezitate acolo unde meseria impune agilitate, lipsă de disciplină acolo unde s-ar impune un program riguros sau neglijență acolo unde o imagine spilcuită este absolut necesară.
”Las-o că merge așa!” este la noi o deviză și un sistem. Dar n-ar trebui să uităm că această extindere periculoasă a ei se datorează, până la urmă, unor multiple alegeri personale.
Și stă în puterea fiecăruia dintre noi să alegem altceva.