În 1966, pe când comunismul lua amploare și conceptul omului nou, muncitor și iubitor de partid devenea din ce în ce mai palpabil, un conducător iubit a decis nu doar că natalitatea trebuie să sporească precum planul la hectar, dar și moralitatea membrilor societății trebuie să fie fără de cusur.
Convins fiind că un decret dat cu un deceniu în urma sa, care legaliza avorturile, îmbie la decadență, prostituție și relații pasagere, Ceaușescu a decis să dea un altul care să-l readucă în ilegalitate: fatidicul 770 din 1966. A fost urmat de încă unul (779/ 1966) care îngreuna divorțul, pentru că doar așa, cu sac și cu petec poți însăila o nouă ordine socială perfectă.
Rezultatele sunt deja istorie dramatică: femei, familii și copii mutilați pe viață, apariția unei piețe negre a serviciilor medicale de acest tip și a omului nou turnător, detractor, căutător în fundul şi burta colegelor, vecinelor sau rudelor.
În imensa lui nebunie, decretul avea totuși portițele lui de scăpare. Partidul nu putea omorî femei de dragul unui făt nenăscut, deși putea pedepsi sarcini nedovedite.
Generația noastră nu va putea scăpa de traumele acestui decret. Suntem poate copii făcuți de frică sau pentru că am supraviețuit unor repetate atacuri fizice şi chimice: irigatoare, andrele, aspirină, lămâie, oţet. Niște ghinioane, guri în plus într-o perioadă deloc generoasă cu aprovizionarea.
Dar suntem mulți și numărul mare este o putere.
Zilele acestea discuțiile despre avort au redevenit în actualitate. De fapt rămân mereu în actualitate, pentru că deși dictatorii au cam dispărut, interesele demografice politice sau religioase rămân.
Realitatea este că Georgia și Alabama, statele americane care țin acum paginile ziarelor, n-ar fi tocmai un precedent periculos. Acesta există deja, peste tot în lume și nu este singular. Sunt numeroase țări în care avortul este total interzis, excepție făcând situațiile în care viața mamei este în pericol iminent (Brazilia, Mexic, Coreea de Sud, Malta și lista e mai lungă decât îmi închipuiam). Chiar și Finlanda, pe care mulți o admiră pentru deschiderea către educație, are câteva reguli restrictive în ceea ce privește întreruperea voită a unei sarcini.
Până la urmă, rolul nostru primordial, ne place sau nu, este perpetuarea speciei. N-aş lua încercările de a limita avorturile ca inadaptare, regres. Este instinctual, natural să promovezi procreerea când mulțimile încep să creadă că rolul lor e mai înalt de atât.
Oricum din punct de vedere social, ne place sau nu, politicul poate dicta, în funcție de interese, strategii sau credințe, ce facem cu uterele noastre. Iar exemplul Chinei, care a făcut din avort o obligație chiar, confirmă asta. Când suprapopularea devine un pericol, drepturile omului devin opționale. Cei care ne conduc pot legifera absolut orice, de aceea trebuie aleși cu cap.
Dar cum stăm din punct de vedere religios? Este avortul un păcat de moarte? Preoții vă vor spune că da! Sufletul nenăscut, lipsa botezului, focul Iadului, cunoașteți conceptele clasice şi intens folosite.
Dar în zilele noastre, având acces la educaţie şi argumente multiple, înţelegem deja că situația este mult mai nuanțată: între o femeie care a ales să avorteze punctual din varii motive și una care procreează pe bandă rulantă ținându-și copii abrutizați de sărăcie și abuzuri, nu putem clar calcula gradul de vinovăție, pentru că ne dă cu minus. De asemenea, nu poţi pune un embrion lipsit de creier mai presus de un om care-l are şi este nevoit să suporte consecinţele unei întâmplări accidentale. Altfel, ar fi familii întregi care ar trebui, de exemplu, sa platească deşi nu au de unde, menţinerea în viaţă a unor pacienţi aflaţi în moarte cerebrală. Ori lucrurile nu funcţionează aşa.
Suntem oameni, facem greșeli. Avortul este una dintre ele conform religiei și putem înțelege asta. Nu știu ce credeți voi, dar eu m-aș teme de ziua în care Biserica va considera ca validă opțiunea avortului!
Ceea ce devine neclar este cum şi când a devenit Dumnezeu un contabil malefic, luându-ne liberul arbitru nouă, muritorilor de rând. De ce trebuie să ne purtăm toți conform broșurilor împărțite în parc de doamne cu întrebări filosofice în portofoliu? De ce suntem ameninţaţi nu doar în locurile de rugăciune, dar și în spații laice cu focul Iadului chiar şi în 2019?
Există femei care greșesc cu un avort, apoi alină sute de copii. Sau bărbați care nu avortează, dar ucid cu vorba. Fiecare alege, trăiește și poartă dincolo de moarte deciziile sale și consecințele aferente. Dumnezeu nu e un dictator. Nici un contabil malefic de păcate.
Dar Guvernele pot fi. Şi Bisericile. Pentru că au nevoie de puterea numărului demografic mare, după cum şi Ceauşescu avea.