Astăzi, Hotnews publică o analiză interesantă: “Merita sa lucrezi cu salariul minim pe economie intr-o fabrica de componente auto? Raspunsul este mult mai complicat decat pare la prima vedere”.
De fapt, răspunsul nu este complicat deloc. Dacă ai un job stabil şi bine plătit, evident că nu sunt motive pentru întrebarea din titlu. Dacă însă jobul lipseşte, este cu durata determinată sau, mai rău, persoana în cauză este asistată social, răspunsul nu poate fi decât afirmativ.
DA, este infinit mai bine să te angajezi pe bani puţini decât să stai acasă cu indemnizaţia de şomer sau acel venit minim garantat. De ce? Pentru ca astfel preiei controlul propriei tale vieţi. Sistemul de asistenţă socială, ca orice altceva din ţara noastră, stă la mâna politicienilor: în ani electorali gogoşile sunt mai pufoase şi aromate, în rest Dumnezeu cu mila! Iar şomajul este limitat ca durată şi, normal, venituri. Practic trăieşti de pe o zi pe alta, viitorul sunând al naibii de incert.
A avea un loc de muncă, fie el şi prost plătit la început, deschide noi posibilităţi. Ca recruiter ştiu că este mult mai simplu să găseşti un job nou când eşti angajat, decât atunci când nu eşti. Exact ca la bărbaţi: au mai mult succes dacă sunt căsătoriţi pentru că au trecut astfel de o selecţie strictă, femeile fiind foarte atente la detalii 🙂
Aşa că orice mână întinsă, oricât de avară ar părea, este de fapt o mană cerească. Normal că e mult de muncă apoi, că banii mai multi nu vin uşor. Trebuie perseverenţă, renunţare la confort, învăţare, multe cucuie de la dat cu capul de sus. Dar garantat este drumul cel bun.
Eu ştiu că este infinit mai greu să vezi câştigul de durată faţă de cel imediat, de aceea persoanele aflate în situaţii precare din punct de vedere financiar iau decizii de carieră şi viaţă lipsite de înţelepciune. Li se pare că nu li se cuvine să le fie mai bine, că este o conspiraţie naţională, globală, universală care să-i exploateze, că orice decizie de schimbare este o greşeală. De aceea ar trebui ca indemnizaţiile să vină la pachet nu doar cu programe de (re)orientare profesională ci şi cu ceva consiliere psihologică şi în cariera şi chiar cu obligativitatea asistaţilor de a-şi căuta activ noi locuri de muncă.
Răspunsul la întrebare rămâne afirmativ pe orice faţă am întoarce problema. În ceea ce priveşte investiţiile companiilor străine, nu cred că suntem în ipostaza de a fi atât de răsfăţaţi. Ţara noastră nu oferă mare lucru companiilor: nici infrastructură, nici forţă de lucru extrem de calificată, nici predictibilitate legislativă şi fiscală. De ce ar merita aşadar românii salarii mai mari decât impusul minim pe economie, în contextul în care nu suntem o ţară ieftină pentru afaceri?
Cred aşadar că adevărata întrebare care apare în urma unor astfel de investiţii este: se impune oare să creştem din nou salariul minim pe economie?