Personale

Motive de recunoștință

Am povestit ieri că anul care se încheie n-a fost tocmai unul ușor, ci a venit cu multiple provocări. Dar a avut și părțile lui bune. Adică numeroase motive de a fi recunoscătoare și optimistă cu privire la viitor: Ai mei. Familia, prietenii și toți cei care îmi sunt aproape. Uneori simt că nu merit oamenii pe care îi am în jur și tot sprijinul pe care mi-l oferă. Ajutorul primit necondiționat. Nu a existat moment să fiu singură și neajutorată în fața sorții și a provocărilor ei. Și poate că acesta este adevăratul noroc, să poți trece mai ușor prin belele, că o viață fără ele pare greu de atins în dimensiunea aceasta. Reușitele. Eu n-am bifat prea multe în 2025, dar m-am bucurat de cele ale băieților. Și sper să am multe motive de bucurie și în 2026. Vacanțele. În 2025 au fost mai puține, dar unele destinații au făcut cât șapte. Plaja mea preferată din Sardinia. Experiența de pe feribot. Surpriza verii a fost Livorno, unde am mâncat la un restaurant care ne-a oferit nu doar cea mai ...
Citește mai mult »

2025 se apropie de final

A fost un an greu, de uzură. Cu momente halucinante, accidente, probleme de sănătate. Dar și revelații salvatoare, ajutor primit exact la timp, reușite mici, dar importante. Sunt foarte mândră de băieți: se maturizează frumos, muncesc mult, au oameni buni în jur. Aș fi vrut să le fie mai ușor. Dar în viață destinațiile cu adevărat frumoase nu sunt accesibile tuturor. În rest nu au fost momente de glorie. Ba din contră. 2025 a adus multe probleme de sănătate, din fericire minore. De altfel a promis încă de la început: pe 1 ianuarie eram la camera de gardă cu cel mare. Nici cel mic nu a scăpat de-a lungul anului, a avut în vară o intervenție chirurgicală la nivelul danturii care l-a mutilat pentru ceva vreme, precedată de un accident pe două roți. De asemenea, în 2025 am simțit că meseria mea s-a schimbat total, rămânând la fel de contestată. Era firesc ca revoluția AI să înceapă de la departamentele HR, nu este firesc ca în continuare să persiste aceleași critici. Dar așa se întâmplă când singurul interes real ...
Citește mai mult »

Lecțiile neînvățate

Dacă mă uit în urmă, prea des mi s-a întâmplat ca sărbătorile de iarnă să mă prindă cu sănătatea pe butuci. Ceea ce nu este tocmai ciudat, vorbim despre sezonul virozelor și al bacteriilor care își fac de cap prin nas și gât. Dar și final de an, adică oboseală acumulată, stres și lipsa speranței că vreodată va fi liniște și pace în această dimensiune a vieții de adult. Totuși, nu pot să nu recunosc și o lipsă crasă de autoprotecție, pe care este posibil să o fi primit-o moștenire de la ai mei și să o dau mai departe, fără să vreau. Pentru că trag de mine până la epuizare. Când nu mai pot, tot mai pot un pic. Și parcă orice fac nu este de ajuns. Săptămâna trecută am ajuns iar la perfuzii. Un pui de viroză își arăta colții, așa că am apelat la soluția de urgență propusă de vecina noastră, care este cadru medical. Îi sunt recunoscătoare: după două zile m-am transformat dintr-o legumă ofilită și deprimată că nu mă pot mobiliza, într-o ființă ...
Citește mai mult »

Ce au în comun copiii și Moș Crăciun?

Într-una din zilele în care am livrat gamela copilului mic, acesta a apărut împreună cu un alt coleg, bucuroși foc amândoi. Motivul: ambii fuseseră aleși soliști ai corului care urma să cânta colinde de Crăciun la serbarea sfârșitului de modul. Vă puteți închipui mirarea mea, în primul rând pentru că nu știam că al meu copil mic poate cânta, apoi că doi băieți destul de activi (ambii fac fotbal), rebeli chiar, sunt aleși drept soliști ai unui cor școlar. Serbarea a avut loc vineri pe scena școlii, spectatori fiind elevii și profesorii și am văzut filmulețe de la reprezentația finală. M-am emoționat foarte tare văzând ce a reușit doamna profesoară cu ei! Au cântat frumos, și-au luat foarte în serios responsabilitatea, au fost implicați și motivați pe întreg parcursul pregătirilor și reprezentației. Și a ieșit grozav! Există cadre didactice care fac minuni și nu pentru că au o baghetă magică, ci pentru că sunt pasionate de munca lor, iar copiii simt, se încarcă de dorința acestora de a reuși în ceea ce își propun. Iar revelația mea a fost ...
Citește mai mult »

Iarna mamele miros a portocale

Social Media prezintă sărbătorile mamelor ca fiind ceva extenuant, dedicat 100% copiilor. Ceea ce este și nu prea real, vă jur că eram la fel de extenuată și când singurele mele preocupări hibernale erau să îmi aleg vestimentația de ieșit în club sau unde gust prima porție de sarmale. Nu sunt obosită din cauza copiilor și nu am fost nici în bebelușia lor, când bifam 2 ore de somn neîntrerupte pe noapte. Ci din cauza adulților, a vieții, în general, a nereușitelor, a ciclurilor repetitive și negative. Copiii aduc acea validare despre care nu știai că ai nevoie și nici măcar nu este explicită. Cer clar ce vor, dacă le place o fac cu repetiție, se bucură de interacțiunea cu tine, te întreabă sincer, glumesc, îți dau din energia lor. Și atunci când cresc au povești de scris și de spus, ne dau un scop și mii de motive să fim permanent mai conectate la realitatea curentă. Nu sărbătorile, nici copiii nu ne epuizează. Ci tocmai faptul că ni se spune constant că o fac. Că a-i crește nu ...
Citește mai mult »

Operațiunea Gamela continuă

Pentru cine nu știe, din cauza programului copilul cel mic nu poate mânca de prânz acasă. Și pentru că frecventează o școală publică nici alte opțiuni de a lua masa nu are. Motiv pentru care încercăm în fiecare zi să-i ducem o gamelă/ budană/ caserolă cu ceva gătit proaspăt și cald. Este o muncă de echipă, dar deseori eu sunt cea care gătește și livrează. Ceea ce ma expune diverselor situații. O dată a întârziat atât de mult la ridicare încât am pornit-o spre casă. Nu are telefonul mobil cu el, stă în general închis în dulap pe toată perioada cursurilor. Eu nu pot intra în școală, deci exista riscul să rămână flămând. Altă dată a uitat de livrare, noroc că a ieșit cu colegii în curtea școlii să ia o gură de aer și l-am văzut. Evident că i-am explicat mintenaș despre riscul sistării operațiunii. Ei bine, marți a fost pentru mine o zi mai încărcată, m-am luat cu mailuri și telefoane, plus preparat și am plecat cu două minute mai târziu spre predat gamela. Nu am apucat ...
Citește mai mult »

Bonsaiul

Astă vară am primit de la vecina mea un bonsai. Frumușel foc, cu un ghiveci de ceramică, prevestitor de noroc. Îl ador! Mă simt datoare să precizez că deși nu dețin deloc abilități în domeniul horticulturii, am pervazurile pline de flori, primite toate. Și recunosc că încerc cu greu să le țin în viață. Evident că, în acest context, m-am stresat destul de tare cu privire la speranța de viață a preferatului meu. Cât am fost plecată prin vacanțe mi-am terorizat copilul cel mare cu bonsaiul. Îmi trimitea poze, rapoarte complete, dovezi ale îngrijirii de calitate. Până la începutul lui noiembrie i-a mers minunat. În ultima vreme, însă, lucrurile au cam luat-o razna în viața mea. Și, firește, copăcelul a început și el să chelească. Nu vă gândiți la comuniunea om-natură, pur și simplu nu am mai avut energia să-l îngrijesc în mod corespunzător. Fiind novice în arta bonsailor am început să citesc, să mă documentez și să testez: mai multă apă, mai puține obiecte în preajma lui. Singurul sfat pe care l-am evitat constant a  fost tăierea, pentru că ...
Citește mai mult »

Emoţii, traume şi alţi demoni

Ieri am postat în Social Media o opinie despre anunţul unor concedieri colective dintr-o corporaţie IT. A fost practic un îndemn la cei disponibilizaţi de a merge la interviuri cu optimism, cu dorinţa de a depăşi situaţia grea, de a nu rămâne în blocaj. Vorbele mele nu vin din cărţi sau ziare, nici de la vreun chatbot. Ci dintr-o experienţa veche şi tristă. În precedenta criză economică, pe care am trăit-o activ şi intens pe metereze, mi-am propus sa chem la interviuri cu prioritate pe cei rămaşi fără job din cauza concedierilor colective. A fost un eşec complet, o pierdere de vreme şi o experienţă care m-a învăţat că ajutorul nesolicitat este şi nedorit. Logica emoţiilor e aceeaşi cu logica raţiunii: cine nu cere, nu vrea, de fapt. Majoritatea celor pe care îi invitam la interviuri erau mai preocupaţi să vorbească despre nedreptatea suferită. Despre incompetenţa celor rămași în companii. Despre şomaj şi mai ales despre alegerea de a nu se angaja până la finalul perioadei de indemnizaţie. Când recrutezi/ selectezi, nu cauţi resemnare, tristeţe, ancorare în trecut. ...
Citește mai mult »

Încă în faza de documentare

Nu ştiu dacă aţi făcut psihologie la şcoala, dar dacă nu, iată o lecție pe scurt: creativitatea nu este o chestie mistică, apărută de nicăieri doar în calea celor aleşi. Ci un proces psihic în care generarea ideilor noi parcurge mai multe etape. Modelul clasic, unanim acceptat, defineşte patru: pregătirea, incubaţia, iluminarea şi verificarea. Să scrii poveşti reprezintă un proces creativ. Până acum pregătirea îmi venea natural, din experienţa mea de mamă. Ai o tonă de inspiraţie când eşti înconjurată de copii mititei, cu preocupări naive si curiozităţi autentice. Iar eu am funcţionat multă vreme după principiul ” cerere şi ofertă” adică mi se cereau poveşti cu o anumită desfăşurare la culcare, iar eu improvizam pe loc. Dar copiii mei cei mititei m-au depăşit acum la înălţime. Unul lucrează de ceva vreme, îl auziţi la radio chiar acum, când scriu, iar celălalt are preocupări care îmi limitează muza. Câte poveşti sportive să-mi iasă? Problemele au devenit altele, mai complexe şi mai greu de transpus în poveşti simple, autentice şi frumoase. Uneori am senzaţia că sunt înconjurată de scenarişti ...
Citește mai mult »

Trece

De câteva zile mă încearcă o viroză. Am reușit să îmi ard mâna dreaptă, neatentă fiind în timp ce găteam. Fața își arată și ea disconfortul cu o acnee urâțică. În plus au reapărut insomniile, care îmi afectează capacitatea de a mă concentra eficient. Evident că am ajuns să fiu cu nervii în pioneze. Și că din ce mă enervez, mai abitir nu-mi ies lucrurile. Nu este nici pe departe cea mai rea perioadă din viața mea, dar a venit din neant, când lucrurile păreau a merge bine. O resimt așadar ca fiind nesuferită și nelimitată. Dar tocmai aici este soluția de a ieși din pasele nefericite, pe care nu le poți controla: să le accepți. Uneori chiar nu ai ce să faci altceva. Ți se pun toate de-a curmezișul, de zici că tot Universul conspiră să te vadă prăbușindu-te în mizerie. Orice mic impediment devine unul uriaș, ca un bulgăraș de zăpadă care crește prin simpla lui rostogolire. Pleci cu un minut întârziere, prinzi cel mai agonizant trafic, pe drum se strică și mașina. Sau, caz real, ...
Citește mai mult »