Personale

Timeline 2020

Pe 10 martie, exact atunci când se dădea startul ordonanțelor militare și a statului în casă, noi închideam pentru ultima dată ușa apartamentului care ne-a servit multă vreme ca afterschool, birou și casă de oaspeți. N-a fost ușor, eram emoționați, stresați de un viitor care s-a dovedit exact așa incert și dubios cum părea, triști de un trecut care se cerea închis astfel. Ca de obicei, băieții au salvat situația. În dormitorul lui Cristi rămăsese un excedent de postere, care se cereau autografiate și licitate într-unul dintre proiectele de caritate în care s-a implicat. Și cu ele au împodobit toată casa ca gest final, în așteptarea noilor proprietari. Care nu știu cât de încântați au fost, dar în apărarea noastră spunem că pentru noi a fost mult mai ușor așa. Au urmat niște sărbători pascale în care ne-am văzut apropiații prin ecranul telefonului. Și în care am ciocnit ouă cu vecinii respectând distanța socială și purtând măști. Pe 15 mai, imediat ce am putut pleca din localitate fără foaie de parcurs, am făcut o scurtă escapadă pe litoralul ...
Citește mai mult »

Magia testelor parentale ratate

Copil fiind n-am crezut prea mult în magia lui Moș Crăciun, Gerilă pe atunci. Deși par (și sunt) cu capul în nori, de când mă știu am pus totul la îndoială, am căutat adevărul, raționalul. În plus, am crescut practic într-o grădiniță. Știam deci logistica serbărilor și a venirii moșului, calculele, costumația, personajul, scriptul. Dar sora mea încerca mereu să mă introducă în poveste. Am petrecut nopți așteptând să vedem dacă vine tipul în roșu sau tata. Și chiar îmi amintesc de un moment straniu, în care urma tălpii unui bocanc a apărut în proximitatea bradului împodobit. Am măsurat atunci cu gheata tatălui meu și nu se potrivea! Încă mă întreb unde a găsit bocancul acela uriaș. Dar de când am copii, individul mi se pare de-a dreptul diabolic și greu de mulțumit. Evaluări, liste, întrebări, îndoieli, toate pentru niște jucării sau orice alte bunuri materiale în definitiv accesibile oricui muncește. Deci greșește! 🙂 Când cel mare a început cu întrebările, răspunsurile au sosit în mod natural. Care mai de care mai creative și atotcuprinzătoare. Dar o minte ...
Citește mai mult »

Împodobește, mamă, banda!

În afară de cei doi brazi (localizați în living, plus terenul de fotbal), casa Neacșu nu are prea multe decorațiuni în acest an. Ce-i drept e greu să găsim soluții care să ne mulțumească pe toți din punct de vedere estetic. Dar nici chef și energie să le găsim n-am prea avut. Căpitanul și-a făcut damblaua cu acoperișul care, în ciuda scepticismului meu inițial, trebuie să recunosc că arată ca în povești. Cezar a insistat cu brăduțul alb-negru. Cristi are prea multe pe cap să-și decoreze camera. În ceea ce mă privește, n-am fost în cea mai bună formă zilele acestea. Dar nu puteam să las descoperită cea mai nouă și bună prietenă: banda de alergare pe care am folosit-o intensiv pentru a slăbi și apoi am abandonat-o forțată de alții, care consideră că deja arăt a sac de oase. Haters gonna hate! Eu aș mai frecventa-o măcar când și când, pentru că îmi place și, evident, mai ales pentru că am dat bani pe ea. Mi-a fost așadar de mare ajutor, nu doar pentru forma fizică. ...
Citește mai mult »

Când la bal, când la spital

În calendarul traumelor, decembrie are un loc fruntaș. Pentru că atunci când pierzi oameni dragi, sărbătorile devin suplicii. Toate micile gesturi din trecut, mesele festive, cadourile, sunt greu de trăit sub formă de amintiri. Dorul copleșește. Totul doare. Și uneori suferința din suflet se transformă într-una fizică. Anul trecut am început ultima lună a anului cu niște migrene cumplite. Anul acesta cu alte dureri, mai nesuferite. Ca de obicei am tras de mine să fac cele cuviincioase. Nu există Crăciun fără cârnați de casă. Evident că Universul a complotat, și de data asta, să stau potolită și m-a lăsat fără obiectul muncii, adică mașina de tocat care a ajuns la gunoi. Am jucat fotbal, am alergat pe scări în stilul meu caracteristic, am stat pe metereze până când corpul meu a început să urle la mine să mă potolesc. Să mă caut. Să mă tratez. Acum stau pe canapea și scriu. Am redus la minim pregătirile pentru masa de Crăciun. Și partea cu decoratul, noroc că cineva s-a ocupat din timp și a ornat acoperișul casei ca în ...
Citește mai mult »

Anul în care am învățat că nu știu mare lucru

Scriu des despre educație și parenting, dar recunosc că mă încearcă uneori ceva sindrom de impostor. Ca părinte mi se întâmplă să mă aflu uneori mai degrabă în zona de disconfort decât în cea sigură, adică să reacționez abrupt, anapoda sau pur și simplu să nu știu încotro să o apuc. Dar anul acesta pare să fi fost apogeul. Cu un copil mare, adolescent, cu gândire și preocupări de adult și cu unul mic aflat în curs de alfabetizare pe două planuri, școlar și sportiv, asta într-un context social, sanitar și profesional deloc ușor, am fost în punctul deloc măgulitor pentru mine și liniștitor pentru ai mei, în care am simțit că îmi vine să-mi depun mandatul de mamă, că poate că se descurcă cineva mai bine decât mine. Sunt conștientă că există un disconfort în învățare, uneori suficient de puternic încât să meargă în zone de tristețe, somatizare, chiar abandon. Și la fel de conștientă sunt că dacă este gestionat cu echilibru, creează dezvoltare, creștere. Dar uneori disconfortul lor mă duce pe mine într-o zonă care îmi ...
Citește mai mult »

Îngrijire: produsele lui 2020

Am dat ieri întâmplător peste retrospectivele lui 2019. Vacanțe, întâmplări și după cum este firesc, nu puteau lipsi produsele de îngrijire folosite. Acum nu știu dacă să dau vina pe vârstă pentru lipsa de curiozitate care m-a încercat anul acesta sau pe nemernica de pandemie care mă ține cu fața oricum acoperită. Dar constat cu surprindere că n-am schimbat mare lucru pe frontul skincare. Aceeași cremă de ochi, același serum hidratant despre care vă povesteam în 2019 se dovedesc intens recumpărate și în acest an. Nici restul de produse nu sunt foarte diferite. De exemplul uleiul cu slipici de la Nuxe mi-a făcut o nefăcută, curgându-mi prin bagaje în singura escapadă din acest an. Așa că l-am schimbat cu o cremă la tub, mai sigură la transport și mai ușor de aplicat. Iar crema Cerave a fost înlocuită în acest an cu loțiunea aceluiași producător. Care este practic destinată corpului, dar eu o dau și pe față, ba chiar și pe vârfurile rebele ale părului. Ca activi anul acesta am încercat (nu se putea altfel) bakuchiolul, un potențial înlocuitor pentru ...
Citește mai mult »

Superficiale: Luna Skincare

Decembrie este, din punctul de vedere al îngrijirii personale, o lună de coșmar. Diferențele mari de temperatură la care ne este supus corpul, aerul uscat din casă generat de duduitul caloriferelor și programul care devine haotic în preajma sărbătorilor îmi dau serioase bătăi de cap, adică ten, uscându-mi exagerat pielea și transformând-o într-o mimoză care se înroșește brusc, ustură, se revoltă. Așa am ajuns să proclam decembrie luna skincare, nu de alta, dar trebuie să justific cumva achizițiile compulsive din ultima vreme. Fără alte introduceri, eu am declarat public în nenumărate rânduri că nu-mi mai trebuie tonere, pe care le consider inutile, și nici produse asiatice, care au probleme cu disponibilitatea uneori. Tot eu: M-am întors așadar la două produse Benton pe care le am de mult în rutină, o esență cu fermentate și o cremă cu ceva escargot. În plus am descoperit un toner ușurel exfoliant, cu AHA, BHA și vitamina C pe care îl ador. Și am decis să încerc un produs nou care să-mi țină loc de fond de ten, sper eu mai transparent și hidratant. ...
Citește mai mult »

De ce scriu?

De foarte multe ori sunt întrebată dacă sunt plătită să scriu anumite postări sau dacă blogul meu este monetizat în vreun fel. Iar răspunsul dezamăgește sau intrigă. Pentru că nu câștig bani din blog, cel puțin nu direct, în România oricum sumele obținute din scris, oricare ar fi suportul pe care se publică, fiind aproape infime. De ce mai scriu, atunci, dacă nu fac bani? se și mă întreabă cei curioși (și puțin nepoliticoși, fie vorba între noi). De ce pierd vremea înșirând cuvinte care nu-mi aduc un câștig într-o lume în care timpul costă atât de mult încât nu-l mai oferim gratis aproape nimănui? Pentru că, în mod evident, îmi aduc altceva. Las aici ce, ca data viitoare când primesc această întrebare să trimit direct link-ul. Recunosc că m-am cam plictisit să repet, dar mai ales să-mi justific acțiunile. Deci: În primul rând ajută să mă arăt lumii așa cum sunt. V-am mai spus că deseori persoanele care mă întâlnesc spun că le intimidez. Ori eu nu-s așa: sunt la rândul meu timidă, cu un umor uneori ...
Citește mai mult »

Ce am învățat în ultima vreme?

În rutina de seară, pe lângă dușul regulat și zecile de creme, există niște “pași” de urmat cu cel mic. (*) Adică răspundem (după cum cred că v-am mai spus) pe rând la câteva întrebări și încheiem cu povestea de adormit copilul. Zilele trecute, pentru că Moș Ene lipsea de la datorie, copilul s-a gândit să mai adauge niște itemi chestionarului. Așa că pe lângă ce ne-a plăcut și displăcut în ziua pe cale să se încheie, ce ne-a amuzat și ce ni s-a părut cool, au apărut două noi întrebări arzătoare: care a fost cea mai scumpă mașină pe care am văzut-o (asta ca să știți în caz că mă vedeți brusc privind pasionată vreun bolid) și, cireașa de pe tort, ce am învățat în ziua care stă să se încheie? Ei bine, iată cel mai bun și spontan exercițiu de dezvoltare personală. Cel puțin pentru mine. Ce naiba poți să înveți zilnic ca adult atunci când chiar crezi că le știi pe toate? Și când oricum stai mai mult acasă, interacțiunile sociale fiind puține și ...
Citește mai mult »

Un pas mic poate genera o schimbare uriașă

Urmează o relatare foarte lungă și personală, dar, așa cum v-am obișnuit, cu o concluzie cât o întreagă morală! În casa noastră, încă de când ne-am imaginat-o, a existat o cameră pentru tata. Care a fost bunic destoinic, bonă, finanțator, suport moral, om bun la toate mai ales de când a apărut copilul mare pe lume. Numită “camera lui Toma”, încăperea de la parterul casei i-a fost și dormitor, și refugiu atunci când starea lui de sănătate a început să se deterioreze. Din momentul în care am fost nevoiți să apelăm la ajutor specializat pentru îngrijirea lui, camera a rămas suspendată în trecut. Mi-a fost greu să-i strâng hainele pe care le avea într-o ordine exemplară în zilele bune și pe care le bulibășea imediat ce i le aranjam în zilele nebune. Să eliberez sertarele de toate nimicurile pe care le strângea minuțios. Să găsesc spațiului o utilitate nouă, acum, că proprietarul a căpătat o locuință într-un loc ceva mai îndepărtat și liniștit. Căpitanul nostru a încercat să o transforme într-o cameră de joacă. A existat acolo o ...
Citește mai mult »