Personale

4, 3, 2, 1, Start!

Aseară am aflat ceea ce știam deja din surse oficiale, dar era contrazis de zvonistică: cel mare începe noul an școlar în sala de clasă. Este în an final, deci dacă lucrurile nu vor escalada, va merge constant la liceu după orar obișnuit. Astăzi voi afla vești și despre școala piticului. Fiind clasa întâi mă aștept la același lucru: prezență normală în sala de clasă. Așadar în ciuda temerilor noastre și a doctorilor care știu că sistemul medical este deja suprasolicitat, un nou an școlar stă să înceapă. Și tot ce putem spune despre el este că va fi provocator într-un fel pe care nici măcar nu-l putem defini. Pentru că 2021 pare a fi la fel de plin de neprevăzut ca și 2020. Poate ceva mai plin de speranță, dar deși e longevivă, nu putem spune că ajută. Cum ne pregătim de școală? Ca de obicei, cu reglaje de program, organizări logististice și achiziții necesare. Singurele chestii în plus care au apărut pe listă fiind: – alcoolul. Din cel bun, minim 70%. Funcționează ca  virucid, dar ajută și la ...
Citește mai mult »

Zante 2020

Mi-e greu să cred că am fost plecată în vacanță. De când am ajuns acasă simt că sunt într-un carusel emoțional ornat frumos cu haine care se cer spălate și halviță în exces. Dar da, aparent am reușit să petrecem 10 zile pe una dintre insulele grecești pe care n-am mai frecventat-o până acum: Zakynthos sau Zante după cum îi zice majoritatea turiștilor străini de pe acolo. Dacă n-ar fi fost una stabilită din vremuri non-pandemice, nu am fi ales această destinație. Drumul este lung, feribotul nu-i tocmai mijlocul meu preferat de transport, iar noile formalități de la vamă ne-au întârziat la dus cu aproape trei ore. În acest context nu tocmai liniștitor, trebuie să recunosc că spre deosebire de altele, insula despre care vorbim acum nu a fost chiar cu dragoste la prima vedere. Portul mi s-a părut prea industrial pentru gustul meu, apa prea albastră, gunoiul în exces zăcând pe străzi. Sunt politicoasă când le zic străzi, dețin, de fapt o rețea de drumeaguri pe care nu încap două mașini și care par a duce peste ...
Citește mai mult »

Călătorind în pandemie

Am plecat de pe insula grecească în care ne-am petrecut zece zile ale verii lui 2020 pe când afară erau 30 de grade și un soare încă văratic. Am ajuns în România, așa cum se întâmplă mereu, într-o autentică toamnă, cu un cinstit cod galben de ploi care îmi va îngreuna până la agonie logistica celor trei geamantane de haine murdare. Despre vacanța în sine vă povestesc când îmi recapăt zenul. A fost frumoasă, dar provocatoare, iar întoarcerea i-a pus capac. N-am știut până în ultimul moment dacă să ne apucăm sau nu de bagaje și recunosc că dacă n-ar fi fost plătită într-o proporție destul de mare încă din februarie, nu cred că mă urneam din țară. Am să vă spun azi despre cum am călătorit în nebunia prezentă. Pentru că cel mai mare stres al călătorului rămâne, în zilele noastre, riscul de infectare cu virusul anului. În primul rând am mers și de această dată cu mașina, iar la granița cu Bulgaria am realizat că ne lipsește un docoment important al acesteia. Am reușit să trecem ...
Citește mai mult »

De porțelan

În urmă cu 20 de ani cetățeana Toma Valentina se prezenta la Primăria din localitatea de reședință dimpreună cu cetățeanul Neacșu R.I. pentru a întemeia o familie. Au trecut apoi și pe la Biserică pentru a se asigura că s-au legat pe bune până când moartea îi va despărți. Asta eram eu. Găsisem, adolescentă fiind, băiatul de care mă îndrăgostisem și nu aveam de gând să-i mai dau drumul, deși toată lumea zicea că nu ne potrivim: eu mică și aparent fragilă, el zdravăn încă de atunci (*), eu cu capul în nori, el pragmatic și calculat. Am visat o nuntă mică, doar cu prietenii, undeva la munte, în care să fiu îmbrăcată într-o rochie albă, simplă, și adidași. Am primit, așa cum se tot întâmplă de atunci, ceva mult mai mare! Am celebrat la cel mai cuprinzător restaurant din zonă împreună cu, mi s-a părut atunci, jumătate de țară. Îmbrăcată într-o rochie care a dat emoții organizatorilor, întrucât gusturile mele vestimentare au fost întotdeauna subiect de ample analize. Adică o minune formată din trei părți: una ...
Citește mai mult »

Goana după aur

Partenerul perfect. Copiii ideali. Școala fără cusur. Casa din vise. Buze de revistă. Sau sâni din filme de adulți. Prietenii din Top Forbes. Tenul ca pe Instagram. Și pentru că tot este sezonul: vacanțele de povești. La care se adaugă noile trenduri în dezvoltarea personală: poți să ai orice îți dorești din toate acestea, trebuie doar să găsești calea de a le obține. Adesea pentru o sumă modică, la care se adaugă TVA. Și pentru o durată limitată, pentru că așa cum știm din basme, orice vrajă se resetează la miezul nopții. Aceasta este existența omului modern. O alergătură spre perfecțiune, spre lipsa de cusur în orice este la vedere. Cele ce stau ascunse: emoțiile, generozitatea, moralitatea, pot fi găunoase. Doar nu ies în poze! Dar viața reală este, așa cum îmi place mie să spun, perfect imperfectă. Partenerul e (după cum zice legea) un om, deci are în dotare și ceva defecte. Copiii au propriul lor drum, care deseori nu seamănă cu închipuirile parentale. Școala trebuie să fie frecventabilă de către mase, deci imposibil să fie perfectă ...
Citește mai mult »

De când mă pricep la fotbal?

Aveam trei ani când am început să mă rog de tata să mă ia cu el la stadion. Pe atunci echipa din oraș reușea să-l umple până la refuz. Evident că n-a fost chip să-l conving pentru că n-ar fi fost tocmai zona în care părinții mei sperau să-mi dezvolt vocabularul. Și comportamentul. Oricum, nu ratam meciurile de la televizor. Mă enervau totuși etapele de la radio, păreau ca atunci când mirosea pe scară a prăjituri și trebuia să te saturi cu atât. Mă fascina totuși debitul verbal al lui Ilie Dobre, care se distingea clar dintre toate vocile depresate. Au trecut niște ani până m-a luat cu el prima oară. Și recunosc că inițial nu i-am înțeles îngrijorările privitoare la vocabular: trei sferturi dintre cuvinte și locuțiunile auzite acolo îmi erau străine! Umorul părea totuși de calitate. La cinci ani recitam echipa Universității Craiova, prima mea iubire. La șase ani am fost mituită cu un Pepsi de un coleg de-al tatălui, n-aveți idee ce poreclă creativă avea, care m-a învățat astfel echipa Stelei. A fost scandal ...
Citește mai mult »

Am fost pe litoralul nostru. Jurasem că nu calc :)

Înainte de a vă povesti despre scurta noastră experiență turistică autohtonă, voi împărtăși o coincidență stranie: de câte ori plecăm de acasă, nu doar că ni se strică pompa/ dispare o pisică/ moare frigiderul e.t.c., dar apare sigur o știre din aceea cum nu sunt multe într-un an. De exemplu, pe străzile Romei am aflat la radio despre moartea lui Amy Winehouse, într-o vacanță superbă în Grecia am făcut imprudența să deschidem televizorul și am dat de năpasta incendiului de la Giulești, în care au murit bebeluși fără vină, iar de data aceasta am avut explozia teribilă din Beirut. Ducându-mă mai departe în adolescență mi-am amintit de celebra lovitură de stat din august ’91 în care a fost implicat Gorbaciov și care a dus, în acea iarnă, la destrămarea Uniunii Sovietice. Eram într-o tabără estivală. Shit happens, mai ales când sunt eu în pauză și nu mai pot păzi lumea! 🙂 Lăsându-mi superputerile la o parte (*), am fost pe litoralul nostru drag, deși am jurat că nu calc, pentru că nu-l tolerez decât prea puțin ...
Citește mai mult »

Ar trebui, poate, să mă cheme Valentina Popa

Românul are o vorbă de duh care ne îndeamnă să facem ce ne zice popa în biserică, nu ce face el prin sat. Ei bine, stând eu strâmb și analizând drept am conchis că aș putea fi Popa! Vă îndemn aici cu mare ardoare să obișnuiți copiii să trăiască frumos în lumea asta urâtă, protejându-i doar atât cât trebuie și ajutându-i numai atunci dacă încercările le depășesc puterile. Dar când vine vorba despre ai mei, evident că se trezește mama urs din mine, cea care hiperprotejează și mega-apără. De exemplu, zilele trecute copilul mic a venit de la joacă încântat de piatra de chihlimbar a prietenului din vecini. Am tot căutat prin cutia de bijuterii broșa mea cu ambră, dar n-am mai găsit-o. M-am oferit așadar să-i comand o piatră online, deși nu era obligatoriu să aibă și el. Văzând fotografia de pe site-ul care le comercializa, copilul a spus că ar fi tare dezamăgit dacă piatra primită ar arăta ca unele dintre cele prezentate acolo. Dezamăgit?!? Trigger de mamă! Nu există să ai copil dezamăgit! Am comandat ...
Citește mai mult »

Îngrijire: produse pe care mi s-a pus piticul

Chiar dacă stau mai mult pe acasă, mi-am păstrat obiceiul de a cumpăra aproape obsesiv produse de îngrijire. Am rutine noi, cu foarte multe ingrediente active (acid azaleic, vitamina C, vitamina A – derivați de fapt, AHA), cine zice că vara nu-s permise e în eroare. Iarna tenul meu este deja sensibilizat de frig și de uriașele diferențe de temperatură, nu pot să-l agresez în plus. Acum duce mai mult, iar pericolul descuamării pare că a dispărut. Dar despre rutine am să vă povestesc, poate, altă dată. Astăzi vă prezint produsele cosmetice pe care mi s-a pus piticul (a se vedea foto sus) în această perioadă. În ordinea numerelor de pe tricou, avem după cum urmează: 1. Fondul de ten By Terry Hyaluronic Hydra – Foundation. Este un produs pe care fie îl adori, fie îl detești, eu am avut norocul să nu fi dat banii degeaba. Foarte lichid și subțire, cu acoperire mică și un finnish puțin pudrat, este pentru persoane care vor, ca și mine, un look foarte natural. Are și culori cadaverice, întotdeauna am avut ...
Citește mai mult »

Vacanța de vară 2020

Până acum am fi trecut deja de cel puțin o destinație turistică, aș fi avut telefonul plin de poze și intram deja în faza de planificare a altor episoade ale vacanței. Vara asta este atipică, așa că până acum am lâncezit acasă, singura realizare fiind o greutate corporală sub media ultimilor patru ani. Ce aș vrea sau ar trebui să-mi amintesc din perioada asta? Unele bune, altele nebune: Despre copilăria nomadă a lui Cezar. Dacă la Cristi lucrurile au decurs conform vremurilor, cu program strict, ieșit în parc, supravegheat constant, cel mic are norocul să-și petreacă vacanțele cum o făceam noi în preistorie: în gașcă, adesea suficient de departe de ochii adulților, mergând cu biciclete și alte troace, bătându-se cu corcodușe sau spunându-și unii altora povești pescărești sau de groază. Greu cu temele de vacanță, parcă nici antrenamentele nu intră mereu cum ar trebui, dar cu siguranță punctează la școala vieții, vorba ceea. Despre relațiile dintre ei doi, frații. Dacă până la închiderea din martie se vedeau puțin și interacționau infim, chiar și în vacanțe, acum au ajuns ...
Citește mai mult »