Personale

Back to school – 2023

După cum ați aflat deja de la TV, unde se propovăduiește de o lună falimentul personal al posesorilor de copii, obligați să cumpere cuvenitele rechizite, luni începe școala. Faliment nu am dat, e drept că nici nu am achiziționat, întrucât vom reutiliza în mare parte, ca și în anii precedenți, logistica pe care o avem deja. Dar pentru că mă așteaptă zile solicitante, m-am pregătit pe mine însămi/ însumi/ însele de dânsele. Primul pas: am parfum nou. Am realizat că e nefiresc ca vacanța să miroasă ca restul anului, de aici schimbarea. Și pentru ca să fie cu adevărat simbolic, am ales unul cu nume predestinat: gentle Fluidity. Deoarece exact asta se întâmplă cu mine când mă trezesc în creierii nopții. Devin ceva fluid, între om și cotoroanță, cu haine de bărbat și emoții de femeie. Pasul doi: am congelat niște kilograme bune de roșii, salvatoare în bucătărie. Pentru că atunci când sunt contra-cronometru am trei rețete care mă scot din belele. Pui cu roșii, paste cu roșii, halloumi cu roșii. Pasul trei se numește “Simte-te ca de Crăciun!” Și ...
Citește mai mult »

Jocul de-a vacanța

S-a dus vara lui 2023 și odată cu ea ultima noastră vacanță a sezonului. Tot Kefalonia, ca și anul trecut, de data asta fără probleme majore de sănătate. Și fără transport aerian în ceea ce mă privește. Turistic vorbind, nu a părut o idee prea strălucită să vedem două insule într-un an, mai ales că există un contrast semnificativ între cea grecească și Sardinia. Dar vacanțele nu sunt numai pentru a vedea peisaje extraordinare sau a experimenta cât mai multe stele pe frontispiciul hotelurilor, ci pot deveni călătorii interioare în care explorezi părți, gânduri, dorințe care ți-au fost, dintr-un motiv sau altul, ascunse. Dincolo de alergat frenetic pe drumurile lungi ale Kefaloniei, m-am trezit exact ca în piesa de teatru a lui Mihail Sebastian: oprită în timp și spațiu, bucurându-mă de compania alor mei și de tihna momentului. Ce am făcut, concret, timp de aproape două săptămâni? Am mers mult cu mașina prin marginea Europei și pe o insulă plină de piatră și vegetație uscată 🙂 Am poposit în localități demne de Seninia. Am mâncat multă înghețată. Am avut tot soiul ...
Citește mai mult »

Un drum scurt

Sâmbătă am purces la un drum rapid până în orașul de baștină, pentru a vedea meciul din campionat al echipei locale. Ne propusesem de mult și uite că s-au aliniat planetele favorabil. Pentru noi, că în ceea ce privește fotbalul, par împrăștiate de la o vreme. Ajungem rar pe acolo. Nu că ar fi un drum prea lung, dar ne amintește de vremuri și, mai ales oameni, care nu mai sunt și ne lipsesc. E greu să te întorci unde ai suferit și nu te-ai vindecat. Dar când o facem, senzația că timpul s-a oprit în loc este liniștitoare. Sunt aceleași străzi, aceleași blocuri, aceiași oameni, aceeași liniște. Mă uitam la structura de beton a tribunelor stadionului care este integră de parcă n-au trecut multe decenii peste ea. Iar poarta pare exact cea pe care intram la lecțiile de atletism pe care le-am frecventat în calitate de sportiv amator. Dar cel mai pregnant moment a fost în tribune. M-am simțit înconjurată de aceeași oameni care veneau pe stadion pe când eram copil și mă rugam de tata să ...
Citește mai mult »

Memento Mori

Una dintre parcările din Bonifacio (Corsica) este situată lângă Cimitirul Marin și mărginită de apa azurie a mării. Într-un așa decor, nu-i de mirare că imediat ce am coborât din mașină, am vrut să mă plimb puțin printre aleile cu morminte. Dar niciunul dintre ai mei n-au vrut să mă însoțească. – De ce vizitează oamenii cimitirele ca pe muzee? m-a întrebat cel mic. I-am explicat că cimitirele înseamnă nu doar destine curmate. Ci și bucăți de istorie, artă, cultură. În plus moartea este inevitabilă, cu cât ne raportăm mai sănătos la ea, cu atât trăim mai echilibrat. Crucile altora ne sunt imaginea realității că oricât ne zbatem, tot acolo vom ajunge în fapt. Aseară am fost la concertul celor de la Depeche Mode. Turneul lor, intitulat Memento Mori, are același scop: de a ne aminti că suntem muritori. Că, dacă avem noroc ca Dave Gahan și Martin Gore, îmbătrânim. Și apoi noi ne stingem, iar ei vor rămâne perpetuu. Amintirea morții chiar trebuie celebrată. Altfel nu vom trăi niciodată așa cum trebuie zilele care ne sunt date. N-am avut norocul ...
Citește mai mult »

Sardinia – cuprins și încheiere

Așadar prima ieșire a verii a fost în Sardinia, insulă pe care îmi doresc să o văd de ani buni. Și care nu uimește, așa cum mă așteptam, de la prima vedere. Ba chiar arată ca orice altă insulă grecească. Sau franțuzească, pentru că am vizitat-o și pe sora ei, Corsica. Dar pe măsură ce o descoperi, se dovedește a fi mai surprinzătoare și atrăgătoare decât în materialele de promovare. Noi am stat în partea de Nord, în zona Costa Rossa/ Isola Rossa. Nu e greu de ghicit de unde vine denumirea zonei:   Știți cum ziceau vederile din taberele copilăriei? Cazarea a fost bună, mâncarea, din păcate, excelentă. Plaja – surprinzător de frumoasă, lucru care ne-a cam descurajat să explorăm alte opțiuni. Deși am mers total nepregătiți, a fost o vacanță cu mult fotbal. Nu doar că animatorii de la hotel organizau meciuri la care participau copii și adulți deopotrivă, dar în fiecare seară se strângeau ad-hoc echipe întregi. Italienii au fotbalul și muzica în sânge. Nu contează cu cine și de ce joacă, dau totul pe teren de parcă ...
Citește mai mult »

Candidatura mea la premiul “Mama anului”

Într-una dintre dimineți m-am trezit ca de obicei și am mers în bucătărie să prepar pachetul de școală pentru cel mic. Nu apucă să mănânce dimineața, așa că încerc să-l fac cât de cât consistent și sănătos. I-am făcut sandwich-ul preferat, am pus felii de legume lângă, puțin dulce pentru un plus de energie și am așezat cu grijă cutia în rucsac împreună cu ceva apă potabilă. Când a ieșit de la școală mi-a comunicat că am uitat să-i pun pachet, dar că s-a descurcat: a mâncat de la prieteni și a purces la schimburi alimentare acolo unde pofta nu a fost corelată cu amiciția. Nu cred că au voie să facă asta, dar hrana este o nevoie de bază, cine mai respectă regulile când stomacul cere? Evident că m-am confuzat toată și mi-am întors creierii pe toate părțile în încercarea de a afla care-i treaba cu triunghiul bermudelor care înghite cutii alimentare. Abia peste câteva ore, când se pregătea de antrenament m-am iluminat: pusesem pachețelul în sacul greșit. În loc să îl pun în cel de școală l-am ...
Citește mai mult »

Vorbe cu și despre… NUTRIȚIE

În ziua de azi prezentatoarele TV au devenit specialiste în medicină, cântărețele sunt fierte pe educație, politicienii gătesc păstăi și toată lumea se pricepe la fotbal. Așa că nu văd de ce nu m-aș apuca și eu de scris despre nutriție. Am citit mult pe Facebook despre asta, ba chiar l-am urmărit intensiv la TV pe Doctor Oz pe când eram gravidă și aveam timp de stat la un loc, deci nu doar că îmi pot exprima liber opinia, dar aș merita măcar o diplomă. Vă prezint azi o variantă de meniu simplă și echilibrată, gustoasă, ușor de procurat. Nu slăbiți, nici nu vă îngrășați dacă aveți un minim de activitate fizică, dar cu siguranță v-o iau razna analizele! Dimineața diva voastră mănâncă nuci. Așa a auzit ea, că sunt bune, sănătoase, conțin chestii benefice, trebuie consumate, dar nu în exces. Nucile de dimineață: La prânz trebuie proteine. Animale, vegetale, de care se poate. Fără ele viața e pustiu, iar un sfert din cantitatea de mâncare din farfurie trebuie să fie proteic. Proteinele mele: Seara se recomandă o cină ușoară, cu o ...
Citește mai mult »

Pe scurt despre muncă

Viața de mamă este frustrantă pentru că ți se pare că nu faci nimic util. Hrănești și îngrijești până la un punct, cel în care care copilul devine autonom, iar tu ți-ai pierdut sensul și rostul. Dar uitându-te în spate, ai fost acolo mereu. Și periodic te lovesc mici frânturi ale muncii tale. Pentru că deși copiii devin ceea ce își doresc, o parte din valorile care le pavează drumul sunt cultivate de cuvintele pe care le aud obsesiv și de comportamentele pe care le văd la noi. Ieri de dimineață, cu ochii cârpiți de somn, ne pregăteam de pornit spre școală, puțin îngrijorați de logistica mărțișoarelor. – Doamnei Coca i-ai pus mărțișor? mă întreabă panicat cel mic. Recunosc că până atunci nu am auzit niciodată acest nume. Știam de “Doamna de serviciu/ care ne ajută la curățenie”, dar cu noaptea-n cap fiind, nu am compilat. – Haide, mama, zi-mi că ai pus mărțișor! Tu știi cât muncește Doamna Coca? M-a surprins remarca lui. Plăcut, foarte plăcut! Faptul că a observat un indicator al caracterului uman pe care eu îl subliniez ...
Citește mai mult »

Locul meu preferat din România

Avem o țară frumoasă, pe care am străbătut-o în lung și în lat de când mă știu. Îmi place Delta, ador Bucovina, mă simt minunat la Brașov și la Sibiu, sunt fascinată de zona geografică în care Dunărea devine parte a graniței noastre. Dar locul meu preferat este unul făcut de mâna omului, poate tocmai pentru a-mi demonta mental mitul acela urât cu țara frumoasă, din păcate locuită. Și se numește Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, pe scurt, Delfinariu. Admirația mea pentru Delfinariu vine din copilărie. Sunt un decrețel veritabil care a crescut cu vagi posibilități de a vizita alte țări. În excursiile cu școala ni se prezentau obsesiv fabrici și uzine, realizările mărețe ale partidului și tovarășului,  plus ceva istorie, despre care nu știai cât e de autentică sau fabricată, menită să ne creeze mândria de a fi român. În tot acest context industrial existau două coordonate care ne aminteau că suntem copii și ne place distracția: Grădina Zoo din București și cea cu delfini din Constanța. Cum la Băneasa lucrurile erau cam triste pe ...
Citește mai mult »

Efortul echilibrului

Nu știu de ce în ultima vreme mă tot bântuie amintiri traumatice din trecut. Este posibil ca propria-mi aniversare să le trezească. Am o teamă reală în preajma ei, a venit la pachet cu o Mineriadă, o internare la Urgențe a cuiva foarte drag, lăuzie, doliu, dureri, neajunsuri. Dar și cu multe cadouri speciale, o petrecere surpriză cu prietenii într-un club, ieșiri la munte sau o serenadă făcută de patru flăcăi adolescenți, aterizați la ușa mea cu toată logistica: tort, confetti, șampanie, flori. Sau ghinioanele din ultima vreme îmi creează impresia că totul e o traumă, o durere, un suspin. Problema nu este că mă trezesc cu flash-uri cu toate situațiile generatoare de lacrimi din trecut. Ci aceea că nu înțeleg de ce nu apar din senin și amintiri frumoase? De ce trebuie să fac eu un efort rațional și voluntar de a-mi aminti toate cele bune pe care le-am petrecut? Care este logica memoriei mele afective? Poate că ar trebui să discut cu un terapeut despre asta. Sau poate că binele și răul vin la pachet, fiecare fiind ...
Citește mai mult »