
- 03/02/2025
A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu am mai avea ce povesti, a fost odată o broască țestoasă. Care era tânără și în putere, înțeleaptă și prietenoasă, dar foarte, foarte, foarte leneșă. Nu știa nimeni de unde i se trăgea lipsa de chef, dar nimic nu-i convenea a face.
La școală abia se târâia, deși mintea îi mergea. Acasă, nimic nu i se cuvenea. Devenise de notorietate în toată lumea animalelor că dacă vrei ca ceva să nu ajungă niciodată la bun sfârșit, să apelezi la ea.
Acum nu vă închipuiți că țestoasa era pur și simplu puturoasă din fire. Uneori lenevia ascunde altceva: oboseală, tristețe, frică, neputință sau neștiința de a face. Draga noastră avea o altă problemă, una la care nici nu v-ați aștepta: gândea prea mult. Dacă avea ceva de făcut începea să analizeze în cinci dimensiuni și zece planuri, definea șapte scenarii de urmat, calculând cel puțin trei riscuri aferente fiecăruia, apoi îl alegea pe cel de-al nouălea.
Evident că toate aceste gânduri o încetineau. Uneori atât de tare încât până să se apuce de treabă, deja nu mai avea sens să continue.
Îi era greu și ei, sufereau și cei din jur pentru lipsa de acțiune. Dar se obișnuiseră cu ritmul lucrurilor și cu aparenta lene a țestoasei.
Totuși puține sunt garantate pe lumea asta, iar schimbarea este cea mai sigură dintre ele.
Într-una din zile, pe când broasca noastră cu carapace se gândea preț de câteva ore dacă să mânânce o salată de trifoi, una de păpădie sau doi morcovi, vecinul iepure a venit în fugă să-i dea o veste cumplită: din cauza secetei un copac se aprinsese, iar focul se întindea rapid în împrejurimi. Era cazul să-și ia strictul necesar și să fugă, până ce viața nu le este pusă în pericol!
Vă puteți închipui ce vârtej a apărut în mintea și în sufletul broscuței noastre! Trebuia o decizie rapidă, ceea ce nu era chiar specialitatea ei. Ce să ia, așadar de acasă? Puținele amintiri rămase de la bunici, pe care le păstra într-o cutiuță de lemn? Provizii, pentru că dacă totul arde în jur este posibil să rămână fără hrană? Culcușul confortabil fără de care nu se poate odihni noaptea? Sau cărțile după care învăța să tricoteze, o pasiune nouă care chiar dădea roade?
Toate i se îngrămădeau în minte, făcându-i alegerea imposibilă. Simțea că se îneacă de fumul văpăii care se apropia periculos, dar stătea acolo încercând să ia cea mai bună hotărâre. Noroc cu iepurele, care, văzând că nu apare în zona de siguranță, a alergat și a luat-o pe sus aducând-o la adăpost, doar cu carapacea de pe ea.
Totul s-a făcut scrum: și amintirile, și proviziile, și culcușul, și cărțile. Dar și obiceiul țestoasei de a se lungi în analize complicate, văzut de toți cei din jur ca lene.
A realizat astfel că orice ar fi luat de acasă, ar fi ajutat-o măcar puțin. Dar indecizia sa era să o coste viața.
Iar eu am încălecat pe o șa și n-am să mai lungesc povestea mea!