- 23/05/2018
Întreaga planetă a fost cuprinsă zilele trecute de isteria nunţii regale engleze. Prinţul cu numărul 2 şi aleasa inimii sale, o cunoscută vedetă de cinema, au fost omniprezenţi, chiar obsedant de expuşi în media clasică şi online. Hainele, reacţiile, paşii, rudele, grimasele, ridul din frunte dispărut al miresei, buchetul, maşina, nasturii, barba, totul a fost analizat temeinic, de parcă întreaga fericire a omenirii ar fi depins de succesul unei cununii religioase.
Dar uite aşa Marea Britanie a uitat pentru câteva zile de iminentul şi criticul Brexit. SUA, de eşecul răsunător numit Trump. Iar România a făcut multiple exerciţii de imagine (*) şi s-a visat nobilă, curată, elegantă, lipsită de zorzoane obositoare şi de gafele aferente. Când eşti în reverie, nu-ţi mai vine să înjuri guverne şi politici, plus că mai durează ceva până te încarci la loc.
Iată că dincolo de rolul lor social, poveştile cu prinţi şi prinţese ne captivează încă. Mai mult, în zilele noastre sunt reale, ba chiar oricine le poate trăi, nu mai este obligatorie lingurinţa de argint la naştere.
Mireasa regală, venită din ţara tuturor posibilităţilor, a devenit astfel un simbol al accesului nelimitat al omenirii la oportunităţi inimaginabile.
Dar înainte de a o invidia pentru noul statut, ar trebui să vedem lucrurile aşa cum sunt: tipa era oricum spectaculoasă şi fără a fi prinţesă. Înainte de căsătorie a ajuns prin forţe proprii o vedetă de succes şi o activistă cool pentru drepturile femeii şi nu numai. Şi-a permis o rochie de mireasă extrem de scumpă (da, a plătit-o din buzunarul ei) şi trăia certitudinea unui viitor împlinit. Titlul de ducesă o împiedică să profeseze în continuare în zona artistică, depinzând acum 100% de Casa Regală şi agenda care i se stabileşte.
A câştigat poate o iubire pe viaţă, un loc în istorie, un alt tip de notorietate, dar şi-a pierdut libertatea de a fi ea. Va trebui să se îmbrace, să vorbească, să socializeze după cum îi cere noul statut. Pentru romanticele incurabile poate că asta sună bine, pentru tipele pragmatice pare un coşmar. Un reset inutil, o pierdere majoră, o ofrandă prea mare.
Iată că înainte de a ne dori ca fetele noastre să-i urmeze destinul, ar trebui să înţelegem că a fi prinţesă nu-i chiar simplu. Chiar dacă nu există “pedigree”, există o educaţie temeinică, un caracter aparte, un statut social peste medie, un CV cu multe puncte tari. Și există apoi renunțări, frustrări, scenarii prestabilite care nu se încheie niciodată.
Iar destinele care implică sacrificiu, fie el voit, voluntar, asumat, sunt de fapt dramatice, în ciuda literaturii care le descrie glorioase. Exemple sunt multe, inclusiv în casele regale, pentru că nu este prima oară când vedem live scenariul “Îmblânzirea rebelei”. Cu certitudine şi căsătoria care a început zilele trecute fastuos va avea aceleaşi coborâşuri abrupte, tristeţi, îndepărtări, lovituri, ca toate celelalte. Şi par mai greu de dus când protagoniștii stau într-o superbă colivie, pe care nu o pot părăsi pentru a se depărta, măcar temporar, de ceea ce doare.
(*) Copyright V.D.