Imediat după Revoluție, când focul revoltelor s-a atenuat, TVR, rămas fără uzualul program de live-uri, a început un maraton de filme clasice. A fost perioada în care performanța mea școlară a înregistrat cele mai mici cote, pentru că după 14 ani de sete cinematografică, în sfârșit aveam ce vedea. Și eram clasa a opta…
Am savurat multe filme bune, comedii spumoase sau capodopere regizorale. Printre care o mediocritate (poate) căreia nu-i mai știu numele, dar care m-a marcat cel mai mult, fiind la vârsta la care începeam să-mi percep altfel corpul.
Pe scurt, acțiunea se învârtea în jurul unei doamne de 40+, care încercând să-și recucerească soţul din braţele unei infame cu mult mai puţini boboci în buchetul vieţii, a purces la a-şi opera faţa şi corpul pentru a părea mai tânără. După multiple suferinţe (în anii aceia chirurgia plastică nu era chiar o chestie simplă, îmi închipui că acum există și opțiuni mai puțin traumatizante) şi-a dat seama că încercarile ei au fost oricum sortite eşecului.
Cunoscând destul de bine femeile știu că motivul intervențiilor estetice are mai puțin de-a face cu bărbații din viața lor. Pur și simplu vor să fie altfel sau să mai ștergă din oboseala anilor, este o chestiune de perfecționism, de simțit bine în propria piele sau da, de compensat nerealizări sau pierderi. Deci ar putea fi plauzibil și vechiul scenariu hollywoodian.
Dar amintindu-mi de film, am realizat că într-un fel corpul bărbaților le stă în propriul control. Al nostru nu tocmai, deși ni se reproșează adesea că ne place ceafa de porc. În sarcini nu doar că ne îngrășăm, dar chiar ne deformăm și în funcție de genetică sau conformație, chiar rămânem așa. Știu că pare floare la ureche, dar uneori poate fi greu să jonglezi cu noi responsabilități maternale adăugate celor vechi, peste care mai vine o serie legată de modul în care ne reflectă oglinda. Sarcina, apoi nașterea, alăptatul și încetarea lui sunt supuse unui reglaj hormonal, dar și unor nevoi fiziologice diferite. La un moment dat îți trebuie un sandwich în plus, apoi nu-ți dai seama că trebuie să-l tai de pe listă.
Și contracepția se face adesea tot prin reglaj hormonal. O fi și ceafa de porc, poate și ciocolata, dar uneori e mai mult decât ce băgăm în gură.
Corpul femeii, de fapt percepția asupra lui, rămâne o tară socială, e eroare, o greșeală, un moft, o perpetuă impolitețe și lipsă de eleganță. Așa cum n-ar trebui să ne intereseze ce fac oamenii cu viața sau banii lor, atât timp cât nu ne privește pe noi, așa n-ar trebui să arătăm cu degetul nici la cum arată corpul lor. Oamenii nu se nasc să ne placă nouă sau să ne gâdile simțul estetic, ci ca să-și trăiască propria lor viață. Deloc ușoară, dacă mă întrebați pe mine.
Zilele trecute o ministră a sănătății din nordul Europei, acolo unde lucrurile par uneori exotice rău tradiționaliștilor, a spus că fiecare individ poate bea, fuma sau mânca acel tip de carne dăunător oricât dorește. Rolul statului este să informeze, nu să arate cu degetul. Și, adaug eu, să taxeze, pentru că nu văd de ce costurile unei come alcoolice ar trebui să fie incluse în pachetul de bază al unei asigurări de sănătate.
Pare ciudat, dar acesta este mesajul corect: fiecare este responsabil pentru viața lui! Nu trebuie să ne erijăm în salvatori, nici în călăi. Putem informa, dacă aceasta este responsabilitatea noastră, putem acționa dacă stă în puterea noastră.
Datul cu gura și arătatul cu degetul, atât de dragi nouă, sunt pur și simplu greșite. Și revenind la filmul vechi, niciun bărbat nu merită suferințele unei femei. Și includ aici renunțarea la desert! 🙂