- 19/01/2023
Mai știți ce se întâmpla în copilărie atunci când ni se strica o jucărie? Urma o reparație improvizată, adesea făcută de părinți. Și nu neapărat pentru că aveam prea puține plușuri, mașinuțe sau păpuși, dar pe atunci a arunca ceva era ultima soluție. În plus, unele chiar ne erau indispensabile, obiecte ale adorației noastre fără de care credeam că nu am putea trăi. (Și ce mari ne-am făcut…)
Aveam așadar ursuleți cu blana tocită și ochi improvizați din nasturi, camioane cu roțile fixate în sârmă, cărți lipite cu bandă adezivă sau cusute cu sfoară. Erau tot jucăriile noastre, nu mai arătau la fel, nici nu mai funcționau ca la început, dar făceau parte din viața noastră de atunci.
În zilele acestea nu prea mai reparăm lucruri. Abia așteptăm să se strice câte ceva pentru a duce la tomberon. Dar am căpătat obsesia de a repara oamenii din jur și chiar pe noi înșine. Nu doar fizic, cât mai ales emoțional.
Ca și jucăriile din copilărie, trecem prin multe încercări. Doar că bușiturile noastre sunt pierderi, nereușite, dureri, relații, schimbări. Avem și noi, metaforic vorbind, sârme prin corp și ochi de nasturi.
Doar că nu acceptăm transformările. Fiecare drum nou, obstacol trecut, dor sau insucces ne strică, dar ne și reface. Iar noi căutăm obsesiv confortul dinaintea schimbării. Vrem să ne întoarcem în timp, rămânând în prezent, lupta aceasta fiind una dintre sursele nefericirii noastre.
Ar trebui să înțelegem că nu există reparație perfectă. Și așa cum, în copilărie, acceptam că plușul nostru preferat avea ochi noi, improvizați, așa trebuie să îmbrățișăm noile setări emoționale care vin odată cu schimbarea.
Nu putem fi aceleași persoane după dolii, despărțiri, schimbări dramatice. Și nu e nimic de reparat la noi, doar de înțeles și continuat drumul, care sigur aduce și altele de îndreptat.
Suntem jucării stricate vii. Sfărâmați în felul nostru și totuși funcționali. Tot ce avem de făcut este să consimțim la imperfecțiunile noastre și să ne iubim așa cum devenim. Pentru că, după cum zice cântecul, prin crăpăturile noastre intră, de fapt, lumina.