M-am întors din vacanță de nu știu ce m-a lovit. Ca de obicei a fost minunat, superb, grozav, iar acasă lucrurile au luat-o razna după cum le stă în obișnuință.
Așa că încep cu mulțumiri lui Tataio, tatălui Liuliei și tatălui lui Robertică pentru ajutorul necondiționat și constant. Tataio merită premiu special pentru ciorba cu care ne-a întâmpinat 🙂
Astăzi, un pic mai adunată fiind în ciuda migrenei și cu multe administrative de rezolvat am purces spre București. Și am reușit în primele cinci minute pe teritoriul capitalei să cad pe scări și să-mi pun o stacană de suc roz, înghețat pe bluză. Bonus: după alte zece m-am certat cu doi agenți de pază dintr-un supermarket, care fie vorba între noi sunt cei mai inutili angajați. Cei din magazine, altminteri avem și noi contract cu o firmă în domeniu, dar ai lor chiar arată descurajator pentru potențiali infractori: zdraveni, în floarea vârstei, cu atitudine și forță. Cei de pe la casele de marcat se prezintă de aș paria că și vecina mea de la șase i-ar dovedi. Și ca atare compensează uneori prin proastă creștere și lipsă de empatie.
Continuând, copilul cel mic a căzut cu bicicleta, apoi în dihai centrul comercial cu agenți de pază ramoliți mi-a fost imposibil să pot cumpăra o sticlă cu apă. Au urmat alte două accidente minore și o pauză de refacere și cafea:
– O pornim, Cezar? Ce crezi se mai întâmplă ceva? Mai plonjez eu o dată, că ar fi iar rândul meu?
– Mama, tu trebuia să pui mâinile în față când ai căzut!
– Păi am pus, altfel îmi spărgeam dinții.
– Cred că era mai bine așa! Venea Zâna Măseluță și îți lăsa bani pentru fiecare dinte pierdut!
La norocul meu de azi sigur nici tipa asta n-ar fi calculat bine costul protezării, așa că mă felicit pentru reușită.
Deci mi-am dat seama că nu am motive de supărare. În primul rând sunt încă teafără, doar caroseria prezintă o julitură. Apoi am bluză nouă, imaculată cumpărată la reduceri. Din păcate cam astea ar fi toate epitetele care i se potrivesc. Și nu în ultimul rând, peste puține zile plec iar de acasă. Aici văd că nu-s dorită! 🙂
(Poza este un colaj al imaginilor postate din vacanță pe Instagram. A fost o ieșire tihnită, colorată și plină de amuzament.)