Sunt proaspăt întoarsă din vacanță, puțin confuză că mă trezesc dimineața și nu vine nimeni să mă întrebe dacă vreau un cappuccino, îmbrăcată cu ce am găsit disponibil prin dulap, ținând cont că jumătate de living este ocupat de valize al căror conținut pare nelimitat în ciuda încercărilor mele supraomenești de a le goli.
Dar am promis că povestesc despre vacanță, deci o fac! Așadar prima noastră ieșire oficială (turneele copilului mic nu se pun, nu le consider cu scop turistic, de relaxare, ci exact ce sunt, turnee sportive) a fost anul acesta în Italia. Am aterizat la Roma unde am stat câteva zile, apoi am plecat la Sorrento, pentru ca vacanța să ni se încheie la Polignano o Mare. Întoarcerea majorității a fost de pe aeroportul din Bari.
Roma este un oraș minunat, pe care l-aș vizita periodic. Este vechi și nou, curat și murdar, frumos și urât, foarte asumat în felul lui. A fost destinația perfectă de început pentru că mi-a vindecat definitiv claustrofobia și agorafobia, în plus ne-a pregătit nervii pentru ieșirile, zgomotele și reacțiile tipice zonei geografice cu pricina.
Nu este prima oară când vizitez Roma. Dar de data asta am văzut-o cu alți ochi.
Turul nostru a început chiar după aterizare cu zona devenită clasică. La Fontana di Trevi abia am reușit să ne pozăm, Via del Corso nu mai pare așa spectaculoasă când ai Farfetch la un click distanță, iar Piazza di Spagna era blocată din cauza unui măreț show Valentino care urma să aibă loc. Locul meu preferat rămâne Piazza di Popolo, datorită simetriei și deschiderii ei.
De fapt, cât am stat la Roma doar despre Valentino s-a vorbit. Centrul era plin de afișe, aglomerația, lipsa de semnal la telefon, apariția unor vedete în zonă, toate s-au pus în spinarea designerului italian. Dar cu mândrie!
Știu că nu vă așteptați la altceva, așa că voi recunoaște: punctul culminant a fost vizitarea Stadionului Olimpic (Stadio Olimpico) cel pe care joacă AS Roma, echipa cu cei mai mulți fani prin zonă, Naționala Italiei și Lazio, echipa la a cărei academii din România este cel mic.
Noi ne-am nimerit la turul fanilor Romei și am văzut cel puțin o mostră de fanatism.
Dar dincolo de asta, vizita cu pricina este o lecție de marketing turistic și nu numai. Filmulețul de prezentare îți face pielea de găină, iar detaliile pe care le afli, inclusiv despre structura gazonului, îți arată că performanța nu există fără mentalitate și infrastructură.
Am lăsat la final Colosseumul pe care l-am revăzut pe un soare canicular. Sub ghidajul unei doamne care era foarte vorbăreață și inspirată și alături de cunoscuți pe care i-am întâlnit întâmplător acolo, am aflat detalii pe care chiar nu le știam. Și am făcut poze în locul perfect! 🙂
Concluzia se păstrează: romanii au construit un imperiu cu ajutorul cailor și blocurilor de piatră în vremuri antice. Noi încă mai avem de învățat cum să facem autostrăzi.
După ce și-a terminat Valentino prezentarea, am ajuns și noi la treptele vieții să facem poze. Tot aglomerat, iar la câte sacoșe inscripționate cu branduri de lux am văzut pe acolo, clar se apropie o criză serioasă.
Ce mi-a plăcut la Roma?
Totul: mâncarea, spiritul, pietrele, aglomerația, mersul pe jos intensiv, vitrinele.
Ce aș fi vrut să se întâmple?
Să fie și copilul cel mare cu noi. Dar din cauza programului aglomerat a plecat cu ceva decalaj și a vizitat Roma împreună cu iubita când noi deja eram în Puglia. Și ca o coincidență, s-a întors acasă cu o amintire luată chiar din magazinul cu tematică de Crăciun pe care l-am admirat și pozat fără să apuc să-l vizitez sau să-i spun, în prima zi de vacanță! 🙂
Am avut la Roma și o revelație pe când mâncam cele mai bune paste din lume: că ar trebui ca pe biletul de avion să scrie și greutatea pasagerului, iar la întoarcere, în cazul unor creșteri, să fim taxați. Poate doar așa am reuși să ne ținem poftele în cui și să revenim din vacanță în limite acceptabile de pufoșenie.
Stați pe aproape, urmează episodul cu lămâi, Sorrento.