Prietenii știu că zilele acestea au constituit pentru noi evadarea de iarnă. Evităm sezonul Crăciun – Revelion din cauza aglomerației și petrecem după, cu puținii turiști care fie sărbătoresc după alt calendar, fie fug ca și noi de înghesuială.
Anul acesta s-a votat să revedem Bucovina. Partea cu votatul este metaforică, de regulă șeful de trib organizează ieșirile și deseori aflu detalii abia când plătesc diverse proforme. Asta ca să fie clar cine dă cu tokenu’! 🙂
Recunosc că așteptările mele au fost exact așa cum zice cartea de psihologie: infime. Cel mic nu este încă un partener de călătorie comod, cel mare este deja cu un picior și jumătate de suflet în afara tribului, căpetenia suferă de stres, iar eu încerc să refac periodic dansul din jurul focului primordial cu incantații privitoare la sănătatea mentală a tuturor.
Iar la prima întâlnire Bucovina ne-a așteptat în straie de sărbătoare, dar cumva prea formală și rece (la propriu, era un ger crâncen), de parcă n-am reușit să ne intrăm la suflet în ciuda evidentei admirații pe care i-o purtăm.
Iată-ne așadar fără iluzii și fără planuri (asta este clasic în vacanțele noastre) cazați și mâncați la o pensiune din Sucevița. Noroc cu pliantul luat de la recepție, itinerariul dat de un prieten mult mai organizat ca noi (mulțumim, Dan!) și cu Google cel atotștiitor.
Ne-a ieșit imperfect de bine.
Ce nu mi-a plăcut?
În prima zi am mers să vedem ceramica neagră de Marginea. Acum n-aș vrea să compar cu Murano, unde experiența este completă (vezi atelierul, se arată căluțul, dai cu banul), dar măcar cu Horezu mă bătea un gând. S-a dovedit a fi o experiență deloc înălțătoare, magazinele de prezentare au mai multe produse făcute de olteni sau harghiteni decât din cele locale. Plus chinezi cât cuprinde! Varietatea produselor autentice este mică, experiența de cumpărător stânjenitoare.
Ce mi-a plăcut?
Oamenii sunt împăcați. Nu găsesc un cuvânt care să exprime complet ce vreau să spun: este ceva între relaxare, resemnare, pace sufletească și bunătate. Oricum industria ospitalității nu poate decât să câștige din această frumoasă stare de spirit.
Satele au încă o identitate, o unitate arhitecturală, păstrează din cultura și folclorul străvechi. Totuși noile construcții încep să strice din farmecul locurilor și este păcat.
În precedenta vizită mi-am cumpărat o ie veche din târgul de pe lângă Voroneț. Atunci cel care mi-a vândut-o mi-a spus că în curând nu vor mai exista ii autentice de vânzare, pentru că nu mai sunt artizani locali. A avut dreptate, acum târgurile sunt pline de bluze cusute industrial în China. Din păcate același lucru se va întâmpla și cu satele: vor arăta nu departe de zilele astea fals, prefabricat, comun.
Toate obiectivele turistice au devenit… turistice. Sunt ca afară, luminate frumos, accesibile, fotogenice, cu indicatoare și detalii istorice. Mai pică un bec, mai lipsește apa curentă sau chiar toaleta(*), dar experiența de vizitare rămâne una memorabilă.
Moldova este încărcată de cultură, istorie și spiritualitate. Oamenii ăștia sunt aici de mult. Și pe unde treci (chiar și uitându-te pe geamul mașinii) îți vine în minte o poezie de-a lui Eminescu, o poveste de-a lui Creangă, o descriere de-a lui Vlahuță, o baladă de-a lui Porumbescu. Să nu uităm că multitudinea de mănăstiri și biserici nu au însemnat istoric vorbind numai rugăciune ci și educație, influențe economice și sociale majore.
Am văzut așadar împrejurimile Suceviței, Rădăuțiul, Suceava și Târgu-Neamț. Fără presiune, cu improvizații și schimbări spontane de plan. Iar în seara asta ar trebui să ne hotărâm dacă mai stăm o zi sau o pornim spre casă.
Votul încă nu este clar, dar cred că atunci când pui în discuție o plecare, înseamnă că deja ai decis-o. Sper să revin totuși într-o vară să pot poza casa albă cu lemnărie roz din Broșteni și prispa pe care dormea un tataie cu un curcan și ceva găini ciugulindu-i la picioare dintr-o curbă de poveste din Boroaia.
Poze pe Instagram și Facebook.
(*) Boala întregii Românii, dacă ai probleme cu vezica sau colonul trebuie neapărat scutece pe sub haine sau oliță la purtător atunci când faci pe turistul.