Presiunea magiei

Scurt raport al lunii decembrie:

În București orice drum cu mașina și-a dublat durata și triplat numărul de noxe înghițite. Să cumperi cadou pentru Secret Santa ar trebui ridicat la rang de probă olimpică. Prețurile sunt aberante, dar lumea încă aruncă sume uriașe pe tot soiul de inutilități. Cardul meu plânge în hohote. Agitația din oraș este acum acompaniată de luminițe și brazi împodobiți.

În casă wc-ul de sus a început să curgă. Abia ce reparasem chiuveta din bucătărie. Am reușit să sparg un glob mare, plin de sclipici, pe care îl credeam de plastic. Acum tot livingul este presărat de mici sclipoceli albastre. Plus pielea mea. Pisicile. Hainele. Canapeaua.

N-am terminat cumpărăturile. Toți ai casei au program infernal. Cearcănele tronează serios sub ochi. Am împodobit bradul având senzația că bifez un task. Noroc cu umorul copiilor că a devenit un moment memorabil.

Iar lucrurile nu par a intra pe un făgaș normal prea curând.

În tot acest tablou pictat apocaliptic, dar în fapt banal, ar trebui să simt bunătate, recunoștință, generozitate. Iar eu detectez doar urme de oboseală, iritare, suprasolicitare.

Evident că sunt conștientă de binecuvântările mele. Suntem cât de cât sănătoși, în ton cu vremurile, avem ce pune pe masă și sub brad.

Totuși presiunea sărbătorilor începe să apese cam tare niște butoane. Avem nevoie de odihnă, de liniște, de confortul mental că putem lua o pauză. Și, din motive de sărbătoare, nu le putem căpăta.

Așa că vă zic și vouă, ce îmi zic și mie: e ok să nu fi cumpărat cadourile perfecte. E acceptabil să nu avem cinci aperitive, șapte feluri principale și trei deserturi la masa festivă. E firesc să ni se pară mai atrăgător zăcutul în canapea decât bântuitul prin magazine. E normal să îți dorești uneori să abandonezi tradiții, asta nu înseamnă că nu pot fi reluate în ani mai liniștiți.

Este 100% permis și îngăduit să nu simțim magia. Asta nu înseamnă că nu ne putem bucura de sărbători în ritmul și felul nostru.