
În ultima vreme văd reacții de oameni mari tot mai copilărești. Și mă gândesc că ar trebui să se facă niște studii, întrucât pare că atunci când copiii nu sunt lăsați să se joace pe săturate, intră în risc de a deveni adulți care o fac distructiv în momente nepotrivite.
Sunt oameni mari care și-au asumat responsabilități de mici: și-au crescut frații, au fost suport emoțional pentru părinți sau mingi săltărețe în relații parentale cu probleme. Au simțit presiunea de a performa la școală sau la sportul preferat. Au încercat să fie perfecți pentru a nu suporta consecințele neatingerii unor standarde uriașe.
Au făcut tot ce le-a stat în putință. Dar acum, când sunt mari și trebuie să se poarte ca adulții, redevin copiii aceia forțați să se maturizeze peste noapte.
Fac crize de furie din întâmplări minore. Se joacă de-a relațiile sau de-a seducția. Cred despre ei că sunt responsabili, dar imaturitatea lor perpetuează comportamente abuzive. Manipulează, se prefac. Vorbesc mult și fără rost. Rănesc și cred că e justificat așa. Dau mereu vina pe alții, pentru că ar fi prea greu de dus o eroare proprie.
Gândesc într-o magie distructivă, în care toate relele aparțin altora, iar bunele îi ocolesc oricum. Refuză să-și asume responsabilități, să ia decizii, să crească.
Sunt niște copii râzgâiați imposibil de mulțumit. Și din ce se joacă, devin tot mai mici.
Lăsați, așadar, copiii să fie copii, pentru a putea crește în adulți frecventabili. Permiteți-le să facă prostii care nu le pun viața în pericol, să scoată limba, să vorbească urât uneori. Să greșească, să se plictisească, să-și asume responsabilități potrivite pentru vârsta lor.
Altfel pot ajunge niște oameni mari la trup și scunzi la caracter, care se joacă perpetuu cu minți, suflete, destine.