- 28/04/2020
În SUA erau 16 milioane de șomeri la ultima numărătoare despre care am avut puterea să citesc, făcută la începutul lunii în curs. Este totodată țara care ține cel mai sus statisticile cu îmbolnăviri și morți de Covid. Practic avem o ilustrație perfectă a unei realități cumplite: în zilele astea rişti să ori mori bolnav, ori de foame.
România, țară europeană, are o altă abordare a pieței muncii. Măsurile de protecție au început simultan cu declararea stării de urgență, șomajul tehnic suportat de stat a minimizat serios riscul unei crize sociale care să se suprapună peste cea medicală. Dar asta nu înseamnă că o putem duce la infinit pe banii statului, că nu există încă un sac fără fund cu reumplere accelerată.
Se discută tot mai des despre măsurile de relaxare din 15 mai. Sunt toate cu dus și întors, după cum vom vedea. De exemplu, anunțul dat ieri, liniștitor pentru majoritatea părinților, care amână deschiderea școlilor până la toamnă, este și un cui bătut în sicriul multor afaceri mici care trăiesc și conviețuiesc pe lângă mediul școlar: mici librării și magazine alimentare, covrigării, patiserii. Pentru ele oricum vara era dificilă, dar când greul vine după un alt greu, supraviețuirea este puțin probabilă.
Afacerile mici sunt însă afaceri versatile. Au puțini angajați, pot fi asimilați ușor de alte afaceri mai mari, mai ales că înainte de acest stop economic și social exista un deficit de personal.
Riscul însă crește din ce în ce mai mult și pentru afacerile mijlocii și chiar pentru cele mari. Unde situația este mai migăloasă, iar șomajul deja înseamnă criză socială. Acolo există un întreg ecosistem format din furnizori, clienți, parteneri și orice verigă care se rupe riscă să pună în pericol tot lanțul.
Ca și în America, devine tot mai clar că oricât de cinic și dur ar părea, avem de ales între boală sau foame. Două rele, că așa e deseori în viață.
Iar când ai de făcut o astfel de alegere, nu mai este loc de frică. Pur și simplu o faci, rațional și asumat. Și ca să fie mai simplu, cel mai mult ajută respectarea regulilor.
Așa că după 15 mai tot ce avem de făcut este să ținem cont de recomandările care ni se fac. Și să acționăm, la rândul nostru, responsabil chiar și dincolo de recomandări. Cu alte cuvinte să nu aglomerăm spații doar pentru că avem voie să ieșim, să facem mai mult dacă putem: mai multă protecție, mai mult ajutor dat altora, mai mult respect față de nevoile și sănătatea celorlalți, mai multă înțelegere.
Și să lăsăm frica, nu ne ajută. Dacă ne cheamă la serviciu, mergem. Dacă avem nevoie să călătorim, o facem. Dacă trebuie să dăm examene, le dăm. Evident că avem și opțiunea de a nu face toate acestea, este dreptul nostru, dar deciziile trebuie să fie raționale, nu dictate de impulsuri anxioase.
Vom avea mult de trăit în demența asta. Și e clar că nu vom putea să ne închidem toți în casă până trece. Pentru că sunt atâtea altele care nu au trecut încă și ne-au obișnuit. Și pentru că a sta este un lux pe care prea puțini și-l permit.