Bio, eco, natural, eprubetă sau furnal?

Am mai povestit pe aici despre încercarea mea de a trece la o rutină de îngrijire a tenului bazata pe chestii naturale. La început au fost măştile făcute din chestii găsite prin bucătărie. Numa’ bunătăţi, chiar mi-a fost mâncată una prematur, pentru că arăta bine şi avea un gust demenţial. Cineva a văzut un amestec de iaurt, miere, lăptişor de matcă şi alte minunăţii şi nu a compilat că din frigider ar trebui să ajungă pe faţa cuiva, nu în stomac! Oricum, m-au ajutat spre deloc, ca să nu spun că mai rău m-au încurcat.

Apoi au fost uleiurile/ unturile naturale, presate la rece, care mai eco, care mai bio. De la ele m-am pricopsit cu o acnee urâtă, în plus a trebuit să schimb toate feţele de pernă.

Am trecut la creme. Toate din ingrediente date de natură, scumpe, că de, natura îţi dă, dar nici cheltuielile de marketing nu-s tocmai mici! Şi în câteva zile am ajuns la oftalmolog pentru că… dureri oculare care nu aveau sens, cauză şi rezolvare. Abia după ce mi-a zis doctorul ca n-am motive de îngrijorare, pentru că stau bine cu ochii, am realizat că ar putea fi o alergie care se manifestă altfel. Am avut dreptate, renunţând la naturalele franțuzite scumpe, am scăpat de toate belelele.

Am aflat aşadar pe pielea mea, la propriu, că nu tot ce este natural este bun. M-am potolit? Nu!

Cu ceva timp în urmă, stresată de faptul ca rămâneam fără păr, am decis sa merg la un salon care folosea vopseluri cu ingrediente bio. Rezultatul primei vizite a fost deprimant, normal că tot ce-i natural nu are puterea înzecita a celor făcute prin puterea minţii în eprubete. Am zis că între estetică şi sănătate sa aleg totuşi înţelept. Şi am ales aşa nişte luni bune, până am realizat că de fapt părul meu nu doar că arăta groaznic, dar tot aşa se şi simţea.

M-am întors spăşită la salonul cu vopsele chimice şi băieti talentaţi. Care m-au primit fără resentimente, le mulţumesc pentru asta, reparând daunele cu răbdare. Unul dintre ei mi-a spus mucalit că o industrie care abia apare (cea a produselor de păr naturale) are nevoie de tot atât timp ca cea deja existentă să creeze produse la fel de bune. Deci să încerc peste alți 100 de ani, poate îmi iese vopsitul bio.

Acum m-am potolit? DA!

Nu spun că natura nu este generoasă în a ne oferi ingrediente de calitate. Dar însuşi faptul că au apărut în timp numeroase alternative ne arată că puterea acestora este limitată. Ceaiul de mentă este bun în afecţiuni digestive, dar când ai o zi în care trebuie neapărat să fii pe picioarele tale, iei rapid o pastilă sau un praf şi te poţi îndepărta mai mult de 2 m de vasul toaletei. Aloe este miraculoasă în tratamentul arsurilor şi nu numai. Mie îmi cam provacă iritaţii, semn că probabil alergia mea se cam agită când o vede.

Plantele sunt bune atunci când situaţia nu este gravă sau atunci când ai epuizat toate căile convenţionale. Sau ca adjuvant, dar şi în acest caz este necesara precauţia pentru că pot face mai mult rău decât bine. Există siropuri de tuse naturale, ceaiuri recomandate în anumite afecţiuni, ba chiar şi unguente – gălbenelele de exemplu au rol cicatrizant.

Şi poate că sunt bune în prevenţie sau în stadii incipiente ale unor boli. Dar când aud de mame care tratează copiii de infecţii bacteriene sau virale serioase cu uleiuri esenţiale, începe să mi se zbată un ochi. Şi nu-mi trece, oricât magneziu aş lua.

La final, vă spun şi ce remedii naturale avem în casă, repet, nu în situaţii medicale care impun tratament de specialitate:

– mierea, consumăm cantităţi destul de serioase atât din cea locală, dar şi din cea de Manuka. De multe ori combinată cu lămâie (eventual ghimbir) sau cu lapte cald. Dar în ceea ce mă priveşte o pun inclusiv pe pâine cu unt, nu faceţi ca mine, că îngraşă rău!

– diverse ceaiuri, a existat o perioadă destul de lungă în care ceaiul de menta era nelipsit din ibric, din fericire acum îl scot rar din sertar;

– doar pentru păr, ulei de amla şi ricin;

– pentru cuticule orice tip de uleiuri naturale am prin casă (inclusiv uleiul de gătit);

– nu ştiu dacă să le pun aici, dar uneori folosim remedii homeopate. Cine are copii care refuză orice tip de tratament probabil că înţelege, orice are gust bun merită o şansă! Ştiu că există o mare vâlvă în jurul lor, eu nu înţeleg supărarea atât timp cât aşteptările în ceea ce le priveste sunt rezonabile, mai ales ca potenţialul lor dăunător este minuscul. Ok, apă cu zahăr, dar dacă funcţionează măcar ca Placebo eu le consider un deal bun!

– nici asta nu ştiu dacă intră la natural, dar de la un magazin de tip Plafar îl iau: uleiul de magneziu. Este bun pentru dureri, n-am să vă spun exact de care, doamnele și domnișoarele mă vor înțelege, dar merge şi la dureri musculare sau de articulaţii. Din nou, poate că funcţionează doar mental, dar e ieftin şi în afară că pişcă puţin la masaj, nu provoacă alte daune.

Concluzia este personală și cu siguranță nu universal valabilă: natural este ok cât timp nu ai probleme serioase care să te trimită la medic, bio, eco îmi pare mie doar o chestiune de marketing şi e ok dacă preţul nu este prohibitiv, iar eprubetele şi furnalele, pe care le-am denumit aşa metaforic, reprezinta rodul minţii unor oameni care ne-au vrut binele, asta cu mult înainte de a forma industrii atât de blamate azi. Crescându-ne astfel vizibil speranţa de viaţă şi calitatea ei. Că unora le place selecţia naturală, este dovadă clară că până şi natura mai greşeşte câteodată! 🙂

Pentru că realizez potențalul inflamator al unui astfel de text, precizez că prezintă opinii personale, evident subiective, îndemnându-vă totodată la decizii înțelepte și voluntare.

L.E. Am uitat să declar lămpile de sare. Am casa plină.