Capra cu doi iezi

“Capra cu trei iezi” rămâne în topul preferințelor la poveștile de seară. Deja știu că atunci când iezii se ascund voi fi corectată: “iedul mijlociu s-a ascuns în copac nu în copaie” în ciuda protestelor mele repetate că nu are nimeni copaci în casă. (E drept că defunctul Dinu Patriciu avea, am văzut eu la televizor, dar cu o floare nu se face primăvară, că tot suntem la botanică.) Iar când descriu meniul de la ospățul lupului, copilul va adăuga ciocolata care i se pare alimentul suprem. Uneori patinează şi ideile mele, că doar nu-i cu copyright!

Aseară însă povestea a devenit de-a dreptul originală. Mă bate gândul de întrebări didactico-suplimentare și încep:

– A fost odată o capră care câți iezi avea?
– Doi! îmi răspunde prompt cel mic.
– Doi? Adică unul mic și unul mare sau cum?
– Da, unul mic și unul mare.
– Păi și cel mijlociu unde era?
– La Bacău! mi se întoarce rapid răspunsul.

Ce căuta iedul mijlociu la Bacău, rămâne un mister. Dar mare noroc a avut cornutul călător, pentru că aseară a reuşit să scăpe de gura lupului…