Vacanţa în doi vs. cea în 3+

Facebook mi-a amintit zilele trecute de vacanţa din vara lui 2015, la finalul căreia concluzionam: “Când copiii din dotare au mai puțin de 6 ani, vacanțele părinților sunt tabere de supraviețuire cu sport extrem, stres maxim și testarea tuturor abilităților care țin de medicină.”

Deşi cea de anul acesta a fost mai blânda cu nervii noştri, m-am gândit să fac o analiză comparativă în şapte puncte, extrem de riguroasă şi pe alocuri chiar serioasă a ieşirilor în doi versus cele în trei, patru sau cum le e norocul părinţilor:

1. Bagajele. În doi se aruncă nişte haine respectând criteriile ceva subţire, ceva gros, ceva lejer, ceva elegant. Când ai copii însă, apar numeroase alte categorii, criterii si subcriterii. Se iau haine, jucării, medicamente, cosmetice (şamponul de la hotel ustură ochii, iar gelul de duş ustură şi el ceva), accesorii, chestii alimentare, dezinfectanţi şi detergenţi. Mersul la mare de exemplu, complică serios categoria jucării. Iar hainele, indiferent de destinaţia aleasă, vor fi categorisite în foarte subţiri, subţiri, groase şi foarte groase cu subcategoriile: de dormit, de purtat, de rezervă. Există şi extra-opţiunile impermeabile, cu filtru UVA+UVB, plus hainele care suportă cu stoicism petele de orice fel.

2. Drumul. Oricare ar fi opţiunea de transport, în doi drumul este unul cu o coloană sonoră liniştită. Se pun la cale planuri, se negociază programul. Când apar copiii zgomotul ambiental devine vag isteric. Muzica de la radio se întrepătrunde armonios cu ţipete şi piese din folclorul copiilor. Dacă părinţii au ceva să-şi spună cu siguranţă vor fi reproşuri legate de punctul 1. Pauzele lungi şi dese reprezintă cheia drumului spre vacanţa de vis cu cei mici la purtător, aşa că dacă alegeţi maşina personală, puteţi face cu succes harta benzinăriilor de pe traseu, cu recomandări detaliate legate de curăţenia spaţiului de odihnă şi termenul de valabilitate al produselor alimentare de la raft.

3. Cazarea. În doi, oricare ar fi hibele camerei de hotel rezervată, le afli pe parcursul şederii. Copiii însă au marea calitate de a testa rapid limitele spaţiului de locuit, aşa că în primele 5 minute de la debarcare afli ce uşă nu se închide bine, care este bucata de mochetă în care te vei împiedica cel mai des, că distanţa între paturi predispune şi ea la accidente şi că poliţa de la baie nu a fost gândită să suporte varietatea de pastă de dinţi, periuţe şi şampoane cu care ai venit de acasă.

4. Masa. În doi restaurantul preferat este cel care are mâncare pe gustul tău şi al partenerului, în care atmosfera este intimă şi linistită. Când ai copii, cauţi locuri care au şniţel bun, servirea rapidă şi chelneri care se pricep de minune să care tăvi printre obstacole imprevizibil de mobile.

5. Distracţia. În doi este negociabilă, tangibilă, uşoară, uneori simplul fapt că zaci undeva la aer se cheamă că te destinzi. În mai mulţi, distracţia este atât de greu de atins încât cel mai adesea ia câte o turnură de-a dreptul indecentă. Râzi în hohote de împiedicaturi, bâlbâieli, supe căzute în poală, suc ieşit pe nas. Apoi plângi, dar nu se pune, dacă e cu hohote intră tot la capitolul distracţie.

6. Neprevăzutul. În doi orice ar fi pare o aventură. În 3+ o tragedie. Au greşit camera de la recepţie? Sigur unul va plânge. A rămas maşina în pană? Sigur cineva îşi va închipui tot restul vieţii blocat în pădurea din apropiere. Plouă într-o zi de plajă? Sigur unul vizualizează deja potopul biblic transpus în zilele noastre.

7. Plecarea. În doi se lasă cu uşoare nostalgii şi planuri de revenire. Sau, în cazul ghinioniştilor, se planifică textele care vor însoţi notele mici de pe Booking.com sau Facebook. În 3+ se categorisesc toate beţişoarele, conurile de răşinoase, scoicile, hârtiuţele şi seminţele colecţionate, se cumpără alte amintiri, mai uşor de identificat în marea de memorii adunate din precedentele călătorii, se şterg lacrimi şi se jură o viitoare apropiată revenire, fără să conteze cât de proaste au fost serviciile turistice primite.

Acestea fiind zise, ieşirile de vară s-au încheiat. Aştept cu nerăbdare următorul sezon turistic 🙂