O fi fost anul ăsta nasol, dar ieșirile tot multe și frumoase le-a avut. În ordine cronologică, am bifat așadar:
Gura Portiței, o destinație scoasă de la naftalină care ne-a cam dezamăgit. Locurile au rămas frumoase, dar experiența turistică s-a degradat serios.
Amuzant este că în toamna aceasta l-am regăsit pe unul dintre ospătarii care ne-a cam încercat răbdările pe acolo într-un restaurant din mall-ul de la Băneasa. Noi nu prea știam de unde să-l luăm, dar ne-a oferit el reperele.
Apoi am bântuit prin Europa și mi-a plăcut mult de tot. M-aș întoarce oricând, pe același traseu!
Dintre experiențele mai altfel pe care nu le-am punctat la întoarcere, dar mi le amintesc acum sunt patul din Melk, un soi de saltea subțire pusă direct pe podea. A fost festival de miștouri la adresa lui, cel care a tras bățul scurt și l-a încercat pentru o noapte a fost Cristi.
La Disneyland am fost eu cu ghinion și am dormit (din nou) la înălțime:
Apoi o chestie ciudată s-a întâmplat prin catacombele metroului parizian, într-o zonă total lipsită de oxigen. Deja mă felicitam că am luat asigurări de călătorie cu cheltuieli de repatriere incluse.
Dar marea distracţie a fost la plecarea din Tossa de Mar, când cei de la recepție ne-au pus micul dejun în cutii uriașe de picnic. Realmente nu mai aveam loc în mașină de ele. Surpriza a fost să constatăm că pe cât erau de mari, pe atât erau de goale: conțineau doar o sticluță de apă plată, un măr și o bucată mare de pâine pe care stătea tristă o foiță transparentă de carne crud-uscată.
Am revăzut Balcicul. Frumos, cum îl știam, deși în superbul domeniu de la malul mării au apărut mici semne de kitsch.
Cea mai amuzantă parte aici a derivat din dorința bulgarilor de a anima atmosfera de la piscină. Astfel că în fiecare zi, la ora 18,00 trecute fix, liniștea și calmul, altminteri definitorii, erau întrerupte brusc de duduitul unei boxe și două animatoare stângace urcau pe un pod încercând ceva mișcări lascive de dans. Efectul era devastator, astfel încât toată lumea aștepta cu nărăbdare finalul show-ului și restaurarea liniștii publice.
Ultimul episod a fost eterna Grecie, o destinație mereu câștigătoare.
Aici cred că am experimentat zen-ul suprem la un băruleț aflat în apropierea unui camping studențesc, unde mergeam seara, beam un cocktail și depănam amintiri. Cu siguranță au fost singurele momente de relaxare totală pe care le-am simțit în acest an.
Iar distracția zilnică era să încăpem în mașină cu uriașul flamingo sidefat gonflabil pe care l-am cărat pe toate plajele vizitate.
A fost un an turistic frumos și deja au început calculele pentru cel care se apropie.
Dacă doriți să revedeți, nici 2018 n-a fost un an rău pentru călătorii.