Primul pas în a ne dezvolta personal, concept la modă care definește, în fond, devenirea noastră, este acela de a ne cunoaște pe noi înșine.
Știu că treaba asta pare complicată, generatoare de crize existențiale și greu accesibilă orișicui, dar există totuși o metodă simplă de a afla care sunt cele mai importante repere ale personalității tale. Pur și simplu îți răspunzi la întrebarea: ce (ți) se spune cel mai des de către cei din jur? Care sunt trăsăturile de caracter pe care le auzi invocate frecvent de către prieteni, colaboratori, colegi, cunoscuți? Și câte dintre ele simți că îți aparțin cu adevărat, le percepi ca fiind autentice?
Voi fi mai explicită și voi apela, ca de multe alte situații, la exemplul propriu.
În ceea ce mă privește, cel mai des mi s-a spus că:
1. Sunt dureros sau prostesc de SINCERĂ. Eu nu pot minți, pe bune, fizic, parcă mă strânge cineva de gât. Sunt cea care îți răspunde la întrebări nu după cum crede că te aștepți, ci după cum se prezintă cu adevărat situația. În activitatea profesională mi-a fost imposibil să vând ceea ce știam că nu le este necesar clienților mei. Nu am putut “păcăli” candidații, acesta fiind și motivul pentru care într-o covârșitoare majoritate au stat mult în pozițiile recomandate de mine și s-au dezvoltat frumos profesional. Nu-mi pot minți nici copiii, le spun întotdeauna adevărul cu franchețe.
Consider că doar oamenii vulnerabili, care sunt deja loviți, trebuie protejați. Persoanele normale și echilibrate ar trebui să poată gestiona realități incomode. Și, evident, la rândul meu prefer pricând un adevăr dureros unei minciuni confortabile.
2. Împing oamenii să iasă din zona călduță, îi determin să-și depășească limitele. Probabil că sunt EDUCATOARE, înainte de orice. Mulți dintre cei cu care am lucrat mi-au spus că au învățat mult din interacțiunea cu mine, sensibil mai generos ca în alte proiecte. Că văd lucrurile din unghiuri ascunse și îi determin și pe alții să o facă.
Și în parenting consider că este un păcat să nu valorifici la cote cât mai generoase potențialul copiilor. Mi se pare mai degrabă trist să regrete că nu au încercat, decât că au făcut-o, de aceea întotdeauna i-am încurajat pe toți cei din jur să-și găsească puterea și curajul de a acționa.
3. Dacă cele două trăsături de mai sus îmi erau cunoscute și asumate, vă spun cu sinceritate că pe cea de-a treia am negat-o multă vreme. Pentru că nu am crezut niciodată că o persoană cu statura mea de copil și o timiditate destul de greu de ascuns poate fi, de fapt, INTIMIDANTĂ.
Dar foarte des am auzit acest epitet la adresa mea. Nu știu ce anume din felul meu de a fi poate intimida, totuși recunosc că și dacă ies pe stradă în halat de casă și papuci, oamenii vor tinde să mi se adreseze cu pluralul de politețe.
La interviurile de selecție mi se întâmpla adesea să fiu nevoită a începe cu glume și conversație ușoară pentru a putea scoate persoanele din față din starea de consternare. Îmi amintesc că am fost odată la medic și când am plecat să fac analizele, acesta l-a întrebat pe soțul meu dacă sunt o vedetă cunoscută. Poate că am o genă neasumată de divă, că tot glumesc pe tema asta sau poate tocmai pentru că sunt mică de statură și destul de neputincioasă fizic, am găsit o metodă infailibilă de auto-protecție: să-i pun pe alții la respect prin atitudine.
Cu toate acestea, pe măsură ce mă cunosc, oamenii îmi acordă încrederea și cooperarea lor.
Toate cele trei coordonate de mai sus pot fi privite atât ca defecte cât și ca trăsături pozitive. Asta sunt eu, și așa suntem toți, amalgame ciudate și dinamice, care se arată după cum le privești: cu filtrul potrivit pare interesant și incitant, cu cel mai strâmb și puțin umbrit, deformate și nesuferite.
Ca exercițiul meu de sinceritate să nu a fost degeaba, scoateți acum o foaie de hârtie! Și așterneți pe ea propria listă scurtă de trăsături personale, așa cum reies ele din interacțiunea cu cei din jur. Sau lăsați-le mai jos, în comentarii, să nu fiu singura dureros de sinceră de aici! 🙂