Educatie

Dezorientarea profesională a începutului de carieră

Statisticile din piața muncii zic că tinerii din ziua de azi își schimbă jobul prea repede, timpul mediu petrecut într-o firmă fiind 4 luni. Schimbă și domeniul de lucru totodată, iar treaba asta a fost denumită de specialiști dezorientare profesională. Realitatea este că și tinerii de ieri au fost tot dezorientați, singura diferență fiind că în prezent există mult mai multe domenii în care își permit să experimenteze. Au apărut și alte cauze ale inadaptării celor abia intrați în câmpul muncii față de cele din trecut, când proaspeții absolvenți pur și simplu își căutau calea prin clasica metodă încercare și eroare. În primul rând avem ruptura tot mai serioasă dintre școală și realitatea economică. Practic elevii de azi învață mai multe ca noi, dar paradoxal știu mai puține. Și în ciuda materiilor școlare care ar trebui să-i dezvolte personal și social, tot au lacune mari în zona de soft skills și valori sociale. Apoi este noul parenting care îi protejează excesiv. Știu și eu cum este: atunci când te-ai luptat cu multe nedreptăți, frustrări, oameni dificili în carieră, vrei ...
Citește mai mult »

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Aluatul unui campion

Dacă tot am vorbit zilele trecute despre Generația de Aur a fotbalului românesc și pentru că simt că lumea are senzația că e simplă treaba asta cu performanțele în sport, m-am apucat să studiez rețeta unui campion. Nu articole motivaționale, de tipul “cum să-ți setezi o mentalitate de învingător” ci studii care au încercat să stabilească ce factor este mai important în devenirea elitelor sportive: genetica sau munca, antrenamentele. Sper că ceea ce voi scrie acum îi va coborî puțin cu picioarele pe pământ pe toți părinții care cred că e suficient să-și înscrie copilul la un club sportiv, să comenteze de pe margine și să bage intensiv tot soiul de chestii suplimentare pentru a-și vedea sufrageria plină de trofee din acelea care vin la pachet cu bani mulți. Și că performanța sportivă la 6 ani prezice fără dubiu prezența în ziarele de sport un deceniu mai târziu. Încă nu s-a stabilit cât este treaba geneticii și cât a muncii în făurirea unui campion. Oricum ar fi contraintuitiv și demotivant să știm cu exactitate. Dar este unanimitate ...
Citește mai mult »

Nu poți contraface greutățile

Știți deja preocuparea excesivă a vremurilor actuale pentru dezvoltarea personală. Atât de excesivă încât a devenit disciplină școlară. Realitatea este că viața, modelele parentale și cele pe care ni le alegem, obstacolele pe care le întâlnim în calea noastră sunt mai importante decât buchea cărții școlare. Și oricât de nedreaptă ar fi (că este, Slavă Domnului!), soarta ne dă fiecăruia câte un cârlig de care să ne agățăm pentru a reuși să ne găsim menirea. Găsim în spațiul public o mulțime de oameni care s-au ridicat din nimic sau au căzut în abis după ce au atins culmi înalte. Sportivi care s-au antrenat cu burta goală și au ajuns să dețină recorduri inimaginabile. Actori de succes doborâți de proprii demoni. Cântăreți care au reușit să își învingă dependențele și chiar timpul, fiind relevanți decenii în șir. Oameni absolut normali ajunși staruri globale. Talente uriașe care au renunțat la cariera lor pentru că nu și-au găsit calea. Există reușită și există eșec. Nimeni nu a experimentat vreodată doar una dintre ele. Așa cum nu există doar durere sau doar plăcere. ...
Citește mai mult »

Paradigma învățării s-a schimbat. Și nu prea

Fac parte din generația care și-a luat cunoașterea din școală și din bibliotecă. Accesul la informație ne-a fost anevoios din punct de vedere logistic, pentru că nu toți aveam acasă, ori în proximitate, materialele necesare pentru a o extrage. Profesorii ne-au fost, așadar, principalele surse de a ști. Asta până în facultate, când unii am învățat că cel mai important lucru este abilitatea în sine de a învăța, nu doar cunoștințele în cauză. Dar chiar și atunci am mers la bibliotecă intensiv. Astăzi informația este prea accesibilă. Oricine poate emite păreri care tind să ajungă, prin viralizare, certitudini. Astfel că misiunea profesorilor devine aceea de a-și învăța elevii nu doar cum să învețe, dar și în ce modalitate să selecteze conținutul autentic și relevant din toată maculatura Internetului. În mod paradoxal, deși par abordări diametral opuse venite din provocări contradictorii, profesorii de azi au aceeași meserie dintotdeauna: să ofere informații precise, exacte, corecte. Definiții clare, complete. Pe care să le “traducă” apoi în limbaj uzual, inteligibil tuturor. Și care să devină adevărate unități de măsură. Dar părinții cred acum ...
Citește mai mult »

Memorarea este bună

Marota celor care critică școala românească este, de ani buni, preocuparea excesivă a acesteia pentru memorarea mecanică. Și așa se întâmplă când oameni pentru care noțiunile de psihologie se reduc ca termeni precum “dezvoltare personală” sau “căutarea sufletului pereche” simt că sunt specializați în orice. Este clar că școala românească a pierdut nu doar startul cât și cursa întreagă. Statisticile sunt îngrijorătoare de ceva vreme, dar cum prioritățile par altele (nu știm care, încă), mergem tot înainte ca pionierii și tot ca ei vom ajunge. Dar nu preocuparea pentru a memora este problema actuală. De fapt, aceasta nici nu mai este atât de prezentă. Față de generația noastră care învăța mecanic aproape săptămânal nu doar poezii, ci și texte în proză, pe care apoi le scria după auto dictare, în zilele noastre nu știu dacă am auzit în fiecare semestru/ modul de astfel de evaluări. Și e bine așa. De asemenea, majoritatea testelor la materiile cunoscute clasic pentru potențialul de toceală sunt cu alegerea unei variante de răspuns. Sau există varianta de notare pe bază de proiecte. (Care ar ...
Citește mai mult »

Nimic îngrijorător

Un sfert dintre copiii din România suferă de obezitate. Iar statisticile arată o creștere continuă a acestei maladii. Doar uitându-ne în jur, observăm o majoritate copleșitoare a celor din generațiile actuale, lipsită de motricitate. Reprezintă excepții notabile cei care aleargă corect, au postura corespunzătoare la mers și abilități de bază în a-și folosi corpul în mișcare. Strămoșii noștri spuneau că o minte sănătoasă trebuie să fie găzduită de un corp sănătos. Omul modern crede că o minte sănătoasă are nevoie doar să stea ocupată non-stop. Poate de aceea aproape un sfert dintre copii sunt diagnosticați acum cu hiperactivitate și tulburări de atenție. Legându-i de scaune, creștem următoarea generație de bolnavi fizic, sufletește și mental. Negându-le nevoia firească de a se juca, a explora, a experimenta, creăm următoarea generație de cetățeni obedienți, comozi și profitabili pentru toată lumea, mai puțin pentru ei. Punând sportul printre disciplinele școlare neimportante, ba chiar cu potențial periculos din cauza riscului de transpirație (?!) și accidentări, ridicăm următoarea generație fără idoli sportivi autohtoni. Fără modele de curaj și dedicare eroică. Dar suntem prea ocupați să-i creștem ...
Citește mai mult »

Ani lumină

Am lipsit o vreme, abia aștept să vă povestesc. Dar până îmi fac ordine în gânduri, bagaje și fotografii, vă zic despre altceva: Citind știrile departe de țară, vezi mult mai clar cât de măruntă este mentalitatea autohtonă și de ce ne învârtim în cercul sărăciei de atâta amar de vreme. Nu am inventat noi corupția, nici traficul de influență, cu atât mai puțin abuzul, fiind de fapt un popor destul de pașnic. Dar avem talentul de a le ridica la rang de artă, de a le îmbrăca în mantia unor calități umane desăvârșite, deși vorbim despre tare de caracter în cea mai pură formă. De multă vreme se discută despre neregulile, ca să nu spun absurdul situației, dintr-un liceu bucureștean cu predare în limba germană, unde există examen de admitere încă de la clasa pregătitoare. Copii de 6 ani fac meditații intensiv pentru a accede la această Mecca educațională, fără de care ar fi doar niște elevi banali, ca toți ceilalți de vârsta lor, condamnați la mediocritate. Sunt ironică, dar snobismul educațional nu merită altă abordare. Cel mai ...
Citește mai mult »

Apologia traumei

“Traumă” ar trebui declarat cuvântul deceniului. Este cu siguranță cel mai folosit cuvânt și cea mai invocată cauză a tuturor problemelor noastre. În parenting fugim de posibile traume ale copiilor. La școală ne temem de inerentele situații traumatizante. Ne “anesteziem” emoțiile cu pastile sau experiențe. Cumpărăm cărți, programe, soluții minune contra traumelor. Mergem la psiholog, psihiatru preventiv. Dar trauma tot lovește. Și mai nou aflăm că se stochează în păr, în dinți, călătorește mental de la o generație la alta, capătă mutații. Dintre toate relele din lume, pare a fi cea mai mare și mai tare. Departe de mine gândul de a combate ideea că traumele există și ne afectează. Dar dacă până acum situațiile cu potențial de a le induce erau unele serioase: doliu, despărțiri, boli incurabile, abuzuri grave, acum pare că trivializăm durerea. Iar situații banale de viață: mici conflicte, eșecuri sau nepotriviri, au devenit de neconceput în cotidianul nostru. Viața ne pune în situații diverse, iar cei cu care interacționăm au și ei luptele lor de dus. E greu de crezut că nu vom întâmpina conflicte, ...
Citește mai mult »

Singura certitudine

Copilul cel mic a trecut printr-un nou episod de viroză, deci a lipsit de la școală două zile. Din fericire s-a refăcut rapid, dar de fiecare dată când absentează am aceeași senzație grea că nu vom reuși să recuperăm tot ce se predă la școală. Ritmul este oricum amețitor, dar când ești cu bateriile descărcate devine deja copleșitor. Este mult mai mult, mai greu, mai complicat decât îmi amintesc că era în urmă cu un deceniu la copilul cel mare. Și când aud părinți care raportează lucru suplimentar intens, deja mă ia cu panică. Apoi îmi amintesc de tonele de cursuri făcute în facultate. Știți ce spuneau toate? Că educația este un proces permanent. Că, întradevăr, omul cât trăiește învață. Nimeni nu poate duce ritmul acesta dement la infinit. În plus, aglomerarea de concepte, de algoritmi, de operații fără pauze în care pur și simplu să se întrepătrundă, să se așeze, duce doar la suprasolicitare și, în mod firesc, la uitare. Și abandonare. Reticență la a mai învăța ceva nou. Deci, în mod firesc, rigiditate în a accepta idei ...
Citește mai mult »