Educatie

Începerea școlii – un real succes!

Opinia din titlu nu-mi aparține, este a președintelui României. O găsiți prin presa din săptămâna precedentă, a trecut neobservată prin marea de fumigene electorale care cu iz telenovelistic, care cu scenarii horror. Suport multe în general, mai puțin minciuna. Și a defini ca succes începerea noului an școlar este una gogonată. În primul rând, punând lucrurile în context, niciodată anul școlar nu a început cu succes în România. Întotdeauna lipsesc ba o toaletă, ba un acoperiș, ba manualele, ba profesorii calificați. Nu vă amăgiți că pe vremea comunismului era altfel. Am învățat într-o școală destul de răsărită dintr-o reședință de județ și din două băi, dotate cu patru chiuvete, beam apă și ne spălam pe mâini de la un robinet folosit (prea rar) de femeile de serviciu când umpleau gălețile. Cauzele sunt multiple și le-am tot enumerat pe aici, dar ar mai fi una uitată de toți: în cele trei luni de vară sistemul de învățământ este închis. Școlile au lacătul pus, nu găsești pe nimeni pentru nimic, practic fiecare nou an școlar este pregătit în perioada 1-15 ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu manelele?

Am niște zile mai proaste, așa că permiteți-mi să fiu brânza mucegăită din frigiderul speranței parentale: dacă aveți frați, copii, nepoți adolescenți, este foarte posibil ca ei să fumeze mizerii din astea noi care tind să înlocuiască țigările clasice. Și să bea alcool. Și să asculte manele, și aici mă refer la cei care nu au avut în playlistul de acasă genul acesta muzical. Știu, toți avem îngerași. Până ajungem cu ei la pneumolog și observăm dificultățile specialistului de a ne expune problema și a oferi tratamentul. Îndemnul “Lasă naibii țigările, copile!” putând genera ceva probleme neuro-psihiatrice părinților. Și până vedem filmulețe prin story-urile altora de pe Instagram. Despre fumat și beut am mai povestit. Și am fost acuzată de gândire retrogradă. Eu și Mercur, cum ar veni. Zic acum și de manele, să văd ce păcate mi se mai găsesc. În primul rând mă simt datoare să precizez că nu am o problemă cu ele sau cei care le ascultă. Este un gen muzical cu mare priză la public, pururea în trending pe YouTube, iar unii dintre interpreți ...
Citește mai mult »

4, 3, 2, 1, Start!

Aseară am aflat ceea ce știam deja din surse oficiale, dar era contrazis de zvonistică: cel mare începe noul an școlar în sala de clasă. Este în an final, deci dacă lucrurile nu vor escalada, va merge constant la liceu după orar obișnuit. Astăzi voi afla vești și despre școala piticului. Fiind clasa întâi mă aștept la același lucru: prezență normală în sala de clasă. Așadar în ciuda temerilor noastre și a doctorilor care știu că sistemul medical este deja suprasolicitat, un nou an școlar stă să înceapă. Și tot ce putem spune despre el este că va fi provocator într-un fel pe care nici măcar nu-l putem defini. Pentru că 2021 pare a fi la fel de plin de neprevăzut ca și 2020. Poate ceva mai plin de speranță, dar deși e longevivă, nu putem spune că ajută. Cum ne pregătim de școală? Ca de obicei, cu reglaje de program, organizări logististice și achiziții necesare. Singurele chestii în plus care au apărut pe listă fiind: – alcoolul. Din cel bun, minim 70%. Funcționează ca  virucid, dar ajută și la ...
Citește mai mult »

Problemele care au fost mereu în fața ochilor noștri

Prezenta pandemie ne arată care sunt de fapt hibele sistemului nostru de învățământ. Nu că n-ar fi fost vizibile tot timpul, dar am fost ocupați să vedem dacă nu cumva latina și desenul stau în calea devenirii generațiilor actuale. (Dar stați, asta facem și acum!) 1. Aglomerația atroce din școlile orașelor mari. Se discută de mult, nu s-a făcut absolut nimic. În continuare sistemul permite clase cu câte 35 de copii, în continuare se fac transferuri și peste această limită, în continuare investițiile în infrastructura grea a educației (săli noi de clasă, fie ele și în containere) lipsesc cu desăvârșire. Problema nu este doar una epidemiologică ci și de calitate a actului educativ. Vă spun în cunoștință de cauză, este imposibil să educi în masă conform potențialului fiecăruia, grupuri atât de mari de copii. De aceea au explodat meditațiile din clasa a doua și de aceea se lucrează acasă nepermis de mult. 2. Ore eminamente ținute în sălile de curs. Stiați că există școli fără săli de sport? Știați că orele de cunoaștere a mediului se bazează pe ...
Citește mai mult »

Cine bate în meciul talent vs muncă?

Îmi amintesc de un prieten al copilului mare, care sper să nu se supere că-și găsește exemplul pe aici. Era înscris la școala din apropierea locuinței, una oarecare, fără prea mult ștaif. Tatăl lipsea adesea din ecuația familială, mama muncea pentru doi. Un copil bun, educat, de care nu avea nimeni timp (dar mai ales motiv) să-i dea să lucreze suplimentar la matematică. Bifa punctaje maxime la toate concursurile școlare și intrat la unul dintre cele mai bune licee fără efort. Mama lui povestea amuzată că ceilalți părinți o întreabau adesea cât muncește în plus cu el și din ce culegeri, privind-o ca pe extratereștri atunci când răspundea că nu are timp de așa ceva. În contrapartidă, am văzut de-a lungul timpului mulți copii împinși temeinic de la spate de părinți să performeze. O fac până la un punct, acela în care ei cooperează sau, mai corect spus, se supun. Ulterior clachează sau se răzvrătesc și își aleg propriile obiective. Există, de asemenea, copii talentați care nu au și determinarea de a performa, de a munci în favoarea ...
Citește mai mult »

De ce mint copiii?

Nu aveţi idee câte lucruri absolut terifiante s-au petrecut în casa noastră de-a lungul timpului. De exemplu, nişte entităţi necunoscute ne scriu de vreo 17 ani pe ziduri. Ba cu creionul, ba cu pixul, ba lasă mesaje cu tâlc, ba desenează peisaje naive. N-am reuşit să le prindem niciodată asupra faptului. Prin mai, anul acesta, ceva și mai cumplit s-a abătut asupra noastră: un curent de aer ciudat lua mingea copilului mic schimbându-i traiectoria către lustrele din living. Una a cedat sub puterea impactului! Încă n-am aflat cum apare şi dispare forţa asta rea. Nimic nou sub soare: dintotdeauna copiii au avut capacitatea unică de a spune senin şi cel mai crud adevăr, dar şi cea mai gogonată minciună. De ce mint copiii? Trebuie să încep prin a preciza că o minciună presupune intenţie şi percepţie corectă a reperelor. Ori în cazul celor mici, graniţa dintre real şi imaginar, adevăr sau minciună, bine şi rău este extrem de vagă. Ei încă gândesc magic, în termeni atât de creativi, încât raţiunea noastră nu prea poate ține pasul. În rest, motivele pentru ...
Citește mai mult »

Graba care strică treaba

Noi, părinții, suntem într-o continuă competiție absurdă. A învățat copilul să meargă? Îl înscriem la maraton! Abia ce știe să vorbească? Este momentul propice pentru cursuri de engleză, franceză, spaniolă și greacă veche. Își numără degetele? Trebuie neapărat să-l învățăm despre numerele raționale. A memorat la grădiniță o poezie despre broscuțe? Stupid, orice copil care se respectă știe integral și cu exactitate “Luceafărul”! Ne grăbim spre următoarea etapă de parcă ne fugărește o haită de câini. Și n-ar fi rău, dacă am fi înțelepți în a percepe corect reperele. Fiecare nouă deprindere poate fi exersată nu doar pe verticală, în ceea ce ni se pare nouă axa de la simplu la complex. Ci și pe orizontală, într-o varietate aproape infinită de exerciții. În plus, adesea copiii au instinctiv nevoia de a face asta, iar noi le-o atenuăm de frica unor accidente sau pentru că ni se pare că știm mai bine. De exemplu, învățatul mersului. Până la a alerga în curse de mare viteză, niște trasee simple cu respectarea unor repere ar fi mai potrivite. Ar ajuta la ...
Citește mai mult »

Ar trebui, poate, să mă cheme Valentina Popa

Românul are o vorbă de duh care ne îndeamnă să facem ce ne zice popa în biserică, nu ce face el prin sat. Ei bine, stând eu strâmb și analizând drept am conchis că aș putea fi Popa! Vă îndemn aici cu mare ardoare să obișnuiți copiii să trăiască frumos în lumea asta urâtă, protejându-i doar atât cât trebuie și ajutându-i numai atunci dacă încercările le depășesc puterile. Dar când vine vorba despre ai mei, evident că se trezește mama urs din mine, cea care hiperprotejează și mega-apără. De exemplu, zilele trecute copilul mic a venit de la joacă încântat de piatra de chihlimbar a prietenului din vecini. Am tot căutat prin cutia de bijuterii broșa mea cu ambră, dar n-am mai găsit-o. M-am oferit așadar să-i comand o piatră online, deși nu era obligatoriu să aibă și el. Văzând fotografia de pe site-ul care le comercializa, copilul a spus că ar fi tare dezamăgit dacă piatra primită ar arăta ca unele dintre cele prezentate acolo. Dezamăgit?!? Trigger de mamă! Nu există să ai copil dezamăgit! Am comandat ...
Citește mai mult »

Odă simplităţii

Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi pare din ce în ce mai complicată viața. Noi, oamenii, reuşim de minune să transformăm orice chestie banală într-un labirint de comportamente şi paşi cu o ordine extrem de complexă şi cu o durată suficient de mare încât să ne umple timpul până la refuz. Să nu cumva să rămânem fără ocupaţii, noi cu noi înşine, că ar fi prăpăd. Firmele reuşesc să creeze proceduri atât de laborioase, încât doar să te familiarizezi cu ele îţi depășește timpul de lucru. Manuale de instrucțiuni kilometrice și regulamente stufoase care, normal, de atâta amar de scris încep să se bată cap în cap. Nu-i de mirare că nu le citește nimeni sau, în cazul fericit în care există astfel de ambițioși, știința le intră pe un ochi și le iese pe celălalt. Creşterea copiilor implică acum o documentare temeinică, pe multiple planuri și cu un conținut variat: medicină, psihologie, nutriție, fundamente ale educației, ergonomia spațiului, filosofie și morală, astrologie, astronomie, chimie organică și bucătărie moleculară. De la “mănânci ce ți-am pus ...
Citește mai mult »

Educația sexuală – necesitate sau pericol?

Cât am scris textul de ieri, copilul mic a lucrat puțin pe caietele din defuncta clasă pregătitoare. Vacanța e lungă, semestrul doi a fost cam scurt, îi prinde bine să aibă ceva activitate structurată că de joacă nu duce lipsă! La exercițiul (de mai sus) care cerea descoperirea cuvintelor din careu, tipul meu preferat – mi-aș fi dorit să existe și pe vremea mea – evident că nu m-am putut abține: – Uite, sân, acolo pe verticală! – Ce e aia? – O țâță! Pentru că despre țâțe știm. Au și pisicile, și câinii când îi verificăm de căpușe și ratăm identificarea. Sâni au doar femeile intelectuale! 🙂 Lăsând gluma la o parte, discuția mi-a amintit despre amplele și secile dezbateri despre educația sexuală. Este sau nu nevoie de ea? În primul rând trebuie să punem lucrurile în context. Pe cât de consumator de mizerii televizate în care sexualitatea face parte integrantă e românul și pe cât de tare și mult invocă organe sexuale în înjurăturile sale, altminteri taxează imediat ceea ce i se pare “vulgar”. Ipocrit, dar adevărat. În ceea ce privește totuşi sexualitatea ...
Citește mai mult »