Educatie

Brânza bună și burduful de câine

Vă amintiți de celebra sintagmă e educației comuniste cu brânza bună în burduf de câine? Mai toți părinții auzeau la școală același refren despre copiii lor, care erau niște lactate de calitate în recipiente rele. Mi-aș fi brodat pe uniformă această mostră de înțelepciune populară, atât de mult îmi plăcea! Ce însemna brânza bună în burduf de câine? Că o persoană ar putea mai mult, ar avea potențial, dar nu vrea să învețe, să exerseze, să progreseze. Întotdeauna era vina copiilor, nu a sistemului rigid, nu a profesorilor care se poziționau excesiv de sus pe scara autorității, nici a părinților care obțineau întotdeauna feedback unidirecțional, de la cadrele didactice, uitând să-și întrebe și copiii dacă întâmpină piedici sau greutăți. Într-o oarecare măsură abordarea continuă astăzi. Bine, nu mai e doar vina copiilor, acum e și cea a părinților! Nu mai auzim de burduf, ci strict cuvinte din sfera educativului. Dar toate problemele de comportament sau de învățare își au cauzele acasă. Deși noi, părinții nu putem controla dinamica grupurilor din afara casei noastre, nu putem suplini motivația profesorilor și, ...
Citește mai mult »

Iluzia fericirii

Unul dintre conceptele aduse relativ recent în spațiul organizațional a fost fericirea la locul de muncă. Managementul modern avea până atunci ca indicator de urmărit satisfacția angajaților, adică ceva bazat pe elemente măsurabile. Fericirea, știm cu toții, este o stare supremă și subiectivă. Satisfacția reprezintă un nivel optim, obiectiv. Încă de când a apărut am contestat intens această idee, a introducerii unui concept mai degrabă filozofic în fabrici, uzine, birouri. Oamenii nu pot, nu trebuie și nu au de ce să fie fericiți tot timpul la muncă. Este o utopie să ne închipuim că poate cineva să susțină o stare de bucurie măcar 30-40% din timpul de lucru. Un job normal presupune de regulă multă rutină, deci plictiseală. Apoi frustrări inerente legate de rezultate sau relațiile interumane. Potențiale mici sau mari crize. Neprevăzut, deci anxietate. Și realizări, deci clar și momente înălțătoare! Dar câte? În plus scopul de bază al relațiilor angajat-angajator sunt banii. Unul îi primește, oferind muncă, altul primește munca și oferă banii. Iar aceștia chiar nu aduc fericirea, orice vi s-ar zice. Rezolvă nevoile de ...
Citește mai mult »

Motivaționalul zilei

Știrea zilei vine din India, unde un cuplu a deschis o clinică de înfrumusețare unică în lume. Cei doi soți și-au construit afacerea pe o mașină a timpului care te întinerește, fără efecte adverse sau durere, cu până la 40 de ani. Ați citit bine: oamenii au declarat că au importat din Israel un aparat cu ajutorul căruia se poate călători în timp, întinerind astfel în mod remarcabil. Și întreaga strategie de promovare s-a învârtit în jurul unei femei de 60 de ani care a ajuns să arate de 21 folosind miraculoasa mașinărie. În caz că vă întrebați, cea mai mare sumă cheltuită de clienții ascuțiți la minte și generoși la portofel a fost de 21.000 de dolari. Abia după vreo cinci ședințe doamna în cauză s-a prins că nu prea e treabă bună cu aparatul importat din Israel. Cei doi antreprenori indieni au reușit să câștige 4.000.000 $ din afacerea cu pricina, până când au început reclamațiile la Poliție. Pare stupid de-a dreptul ca cineva să creadă că există o mașină a timpului care te întinerește. Dar ...
Citește mai mult »

Diplome pe profit

Pe când copilul cel mare era școlar mic, moda concursurilor școlare scăpase zdravăn de sub control. Se vorbea deja despre portofoliul educațional al elevului, așa că în numele acestui concept mirabolant, cadrele didactice ne sugerau (ceea ce știm cu toții că în grup devine o presiune) să le bifăm pe toate. Și erau multe! Deveniseră așadar o adevărată demență în care toată lumea părea a câștiga ceva, mai puțin copiii care erau tot mai stresați, obosiți și tracasați ca aproape săptămânal să treacă prin emoțiile unor competiții. Și, mai ales, prin presiunea clasamentelor de final și a împărțirii de trofee. Am și acum o cutie uriașă cu diplome și medalii pe care noi am plătit mulți bani, iar Cristi multe emoții inutile. Inițial am spus pas la multe dintre ele. Dar sistemul era șmecher, bine pus la punct. După fiecare etapă apărea validarea: “ai luat aur/argint/ bronz la etapa a doua a concursului X”. Evident că la următorul concurs voiau toți din clasă în speranța că vor fi și ei campioni medaliați! De fapt din toată nebunia ...
Citește mai mult »

“Pentru că așa zic eu!”

Încep textul de azi cu o mărturisire: singura mea restanță din facultate a fost la Istoria Pedagogiei. Dar oricât de vagi ar mai fi amintirile mele despre referința pe care o fac în introducerea acestui text, argumentele mele sunt valide. De ce? Pentru că așa zic eu. Cum adică cine sunt eu?!? Așadar cândva, în trecutul foarte îndepărtat, pe când educația formală era doar pentru bogați, norocoși sau ucenici, a existat o practică pe care azi am considera-o barbară: umilirea învățăceilor. Elevii de atunci erau trimiși la cerșit, astfel încât să învețe să se lepede de Ego și să-și cunoască exact locul în lume. Practica umilinței în învățare a continuat într-o formă sau alta până în prezent. Doar că de la cerșitul organizat s-a trecut la alte forme de a supune minți și orgolii. Știm cu toții că discipolii își puteau pedepsi aspru ucenicii, tocmai pentru a-i învăța că există întotdeauna un stăpân. În prezent abuzurile au devenit preponderent verbale, dar găsim încă șuturi în fund dacă le căutăm pe unde trebuie. A nu se înțelege că există ...
Citește mai mult »

Vorbele acelea care contează, dar nu se viralizează

Mai vorbim puțin despre sport – recenta Olimpiadă a fost plină de subiecte suculente și e păcat să le lăsăm baltă așa repede. Aș scrie mult pe tema asta, mai ales că echipa noastră a fost în întregime de admirat și aplaudat. Aleg azi, totuși, să le mulțumesc părinților lui David Popovici, pentru declarațiile lor care aduc lămuriri într-o zona a parentingului intangibilă nouă, tuturor: cum se vede, cum se simte, cum se face părințeala campionilor. Recent s-a viralizat un interviu al lui Mihai Popovici, tatăl înotătorului, în care povestea despre lipsa de presiune din partea familiei în devenirea campionului de la înot. Părinți, cluburi, antrenori, sportivi, toți au considerat genială abordarea și au dat share vorbelor cu pricina. Suntem cu toții de acord: presiunea nu e bună! Dar una este să aplauzi de pe margine, alta să faci și tu la fel. Deci odată stins ecoul online, vă garantez că ne întoarcem toți la vechile metehne. Pentru că așa am fost educați. Și pentru că așa este sistemul care duce mai departe vechile mentalități. Parentingul este important când ...
Citește mai mult »

Dezorientarea profesională a începutului de carieră

Statisticile din piața muncii zic că tinerii din ziua de azi își schimbă jobul prea repede, timpul mediu petrecut într-o firmă fiind 4 luni. Schimbă și domeniul de lucru totodată, iar treaba asta a fost denumită de specialiști dezorientare profesională. Realitatea este că și tinerii de ieri au fost tot dezorientați, singura diferență fiind că în prezent există mult mai multe domenii în care își permit să experimenteze. Au apărut și alte cauze ale inadaptării celor abia intrați în câmpul muncii față de cele din trecut, când proaspeții absolvenți pur și simplu își căutau calea prin clasica metodă încercare și eroare. În primul rând avem ruptura tot mai serioasă dintre școală și realitatea economică. Practic elevii de azi învață mai multe ca noi, dar paradoxal știu mai puține. Și în ciuda materiilor școlare care ar trebui să-i dezvolte personal și social, tot au lacune mari în zona de soft skills și valori sociale. Apoi este noul parenting care îi protejează excesiv. Știu și eu cum este: atunci când te-ai luptat cu multe nedreptăți, frustrări, oameni dificili în carieră, vrei ...
Citește mai mult »

Tinerii din ziua de azi

Scriu proaspăt întoarsă de la ceremonia de absolvire a copilului mare. Au sărbătorit cu stil, pe scena cea mare a Teatrului Național. Petrecerea continuă seara, la un restaurant de lux. Și-au organizat singuri festivitățile, care au fost bine puse la punct, fără sincope sau erori. Pentru că aceștia sunt tinerii de azi: țintesc sus și își ating obiectivele orice ar fi. Știu asta, pentru că am și eu unul aproape. Învață, muncește, speră și reușește. Face mult mai multe și mai bine decât am fi reușit noi, la vârsta lui. Este foarte ancorat în realitate, își analizează bine oportunitățile și pașii de urmat, se mobilizează orice ar fi și duce la capăt ceea ce își propune. Jumătate de viață am auzit despre generația mea că ar fi una de sacrificiu. Ce-i drept tinerețea noastră a stat sub semnul incertitudinii economice, a oportunităților de carieră prost plătite, a chinului perpetuu. Și deseori ni se pare că sacrificiile noastre au fost în zadar. De aceea atunci când copilul cel mare ne-a comunicat că vrea să-și facă studiile superioare acasă, în ciuda ...
Citește mai mult »

Aluatul unui campion

Dacă tot am vorbit zilele trecute despre Generația de Aur a fotbalului românesc și pentru că simt că lumea are senzația că e simplă treaba asta cu performanțele în sport, m-am apucat să studiez rețeta unui campion. Nu articole motivaționale, de tipul “cum să-ți setezi o mentalitate de învingător” ci studii care au încercat să stabilească ce factor este mai important în devenirea elitelor sportive: genetica sau munca, antrenamentele. Sper că ceea ce voi scrie acum îi va coborî puțin cu picioarele pe pământ pe toți părinții care cred că e suficient să-și înscrie copilul la un club sportiv, să comenteze de pe margine și să bage intensiv tot soiul de chestii suplimentare pentru a-și vedea sufrageria plină de trofee din acelea care vin la pachet cu bani mulți. Și că performanța sportivă la 6 ani prezice fără dubiu prezența în ziarele de sport un deceniu mai târziu. Încă nu s-a stabilit cât este treaba geneticii și cât a muncii în făurirea unui campion. Oricum ar fi contraintuitiv și demotivant să știm cu exactitate. Dar este unanimitate ...
Citește mai mult »

Nu poți contraface greutățile

Știți deja preocuparea excesivă a vremurilor actuale pentru dezvoltarea personală. Atât de excesivă încât a devenit disciplină școlară. Realitatea este că viața, modelele parentale și cele pe care ni le alegem, obstacolele pe care le întâlnim în calea noastră sunt mai importante decât buchea cărții școlare. Și oricât de nedreaptă ar fi (că este, Slavă Domnului!), soarta ne dă fiecăruia câte un cârlig de care să ne agățăm pentru a reuși să ne găsim menirea. Găsim în spațiul public o mulțime de oameni care s-au ridicat din nimic sau au căzut în abis după ce au atins culmi înalte. Sportivi care s-au antrenat cu burta goală și au ajuns să dețină recorduri inimaginabile. Actori de succes doborâți de proprii demoni. Cântăreți care au reușit să își învingă dependențele și chiar timpul, fiind relevanți decenii în șir. Oameni absolut normali ajunși staruri globale. Talente uriașe care au renunțat la cariera lor pentru că nu și-au găsit calea. Există reușită și există eșec. Nimeni nu a experimentat vreodată doar una dintre ele. Așa cum nu există doar durere sau doar plăcere. ...
Citește mai mult »