Educatie

De ce copii nu (mai) citesc?

Recent anunțatele creșteri de taxe au readus în discuție o problemă pe care o dezbatem de ani buni, timp în care se spune despre consumul de carte că ar fi în declin constant: de ce nu mai citesc copiii noștri, în ciuda faptului că acum au la dispoziție soluții de tot soiul, una mai atractivă ca cealaltă? Evident că primii arătați cu degetul sunt profesorii de literatură, acești căpcăuni care propun texte greoaie, vechi, irelevante. Școala, în general, este vinovata primordială. Piața muncii, a cărții, dezvoltarea personală, sănătatea mentală, toate sunt pe ducă din cauza acestei instituții sociale infame! Surpriza este alta: deși ne ținem cu dinții de locul codaș din UE la numărul de cărți citite, de fapt piața de carte a crescut constant în ultimii ani. Adică este estimată la 120 milioane de euro, în creștere cu 20 mil. din 2023 în 2024. De aceea este luată în calcul la creșterea de TVA, pentru că este destul de relevantă economic. Și nu știu dacă a stat să calculeze cineva, dar școala reprezintă un element esențial în această ...
Citește mai mult »

O lume nebună

Crima atroce din cartierul rezidențial ne-a dat pe toți peste cap. Dar am mai văzut scenariul acesta: ne revoltăm, scriem, mai nou ieșim chiar și în stradă, dar când cineva apropiat nouă trece prin abuzuri lăsăm soarta, karma, divinitatea să intervină. O fi făcut victima ceva… În acest context singurul lucru util pe care îl putem realiza este să ne ferim copiii de abuz, pentru astfel îi pregătim să evite atât rolul de victimă cât și pe cel de călău. Și să-i învățăm să recunoască din start o persoană cu potențial periculos, pentru că întotdeauna soluția sigură a problemelor este să le previi. Care sunt, așadar, primele și cele mai clare indicii că avem de-a face cu un manipulator/ abuzator (evident că există și varianta feminină)? Recunoașterea unei persoane abuzive poate fi dificilă la început, pentru că abuzul nu este întotdeauna la vedere, fiind mascat adesea de comportamente aparent grijulii sau seducătoare. Totuși, există câteva semne timpurii care pot indica un comportament abuziv — emoțional, verbal, fizic sau psihologic. Iată, așadar, la ce ar trebui să fim atenți: 1. Control excesiv: Îți ...
Citește mai mult »

Odă lui Sadoveanu

Ieri am recitit “Domnu Trandafir” de Mihail Sadoveanu. A fost lectura obligatorie a lunii mai pentru cel mic și cunoscând stilul mult prea expresiv, spre pretențios, al autorului, am vrut să mă asigur că a înțeles bine textul. Prima mea revelație a fost că Sadoveanu chiar scrie bine. Dacă îl citești ca adult, fără presiunea notei sau a analizelor pe text, îi apreciezi altfel condeiul. În copilărie am detestat amarnic toate textele impuse, dintre toate, culmea, “Dumbrava minunată”, mi se părea supremul, pentru că mă ducea într-o zonă de depresie teribilă. Probabil nici ecranizarea nu a ajutat prea mult, eu sunt din ce în ce mai convinsă că multe din problemele noastre la cap sunt cauzate de cinematografia comunistă, care avea harul unic de a transforma orice scenariu într-unul cu potențial de groază. Aseară stând în fața unui teren de sport și a unui apus liniștit, în miros de iarbă și pământ, am apreciat altfel descrierea dascălului. Am descoperit nu doar admirația autorului, ci și multe alte nuanțe afective pe care nu le-am dibuit când eram copil. ...
Citește mai mult »

Pompierul piroman

Probabil că ați auzit această sintagmă, mai ales în spațiul organizațional, dar și în politică sau în relațiile interpersonale. Nu știu dacă avem voie să o folosim, pompierii reprezintă o categorie profesională respectabilă, care ne salvează viața. Sper totuși să îmi fie acceptată ca metaforă. Ce desemnează ea? Un „pompier piroman” este o persoană care provoacă un conflict, o problemă sau o criză, iar apoi se prezintă ca salvatorul care o rezolvă. Vorbim, așadar, despre cineva care creează intenționat o situație negativă doar pentru a-și arăta competența, a obține putere, influență, validare sau pentru a-și justifica acțiunile. În psihologie am putea asigna această sintagmă unei tulburări de personalitate. Dar suntem profesioniști și ne abținem! 🙂 Cum putem scăpa cu bine din interacțiunea cu o astfel de persoană? Apărarea împotriva unui „pompier piroman” necesită mai degrabă vigilență psihologică decât confruntare directă. Scopul nostru nu este acela de a-l schimba (de cele mai multe ori oricum nu e posibil), ci de a ne proteja integritatea, echilibrul și relațiile. Iată câteva acțiuni concrete care ne pot ajuta: 🧠 Analiza tiparelor de comportament Putem ține mental (sau chiar ...
Citește mai mult »

De ce crește șomajul în rândul tinerilor?

Știu că plouă și pare un titlu plictisitor, dar poate că ar merita un efort textul de azi. Mai ales că de multe ori am discutat și despre această perspectivă a parentingului: aceea de a crește copii angajabili, adică dispuși, capabili și pregătiți să devină independenți din punct de vedere financiar. Statisticile spun clar că în țara noastră crește șomajul în rândul celei mai valoroase categorii de vârstă: tinerii. În timp ce angajații trecuți de 50 de ani se plâng, la rândul lor, că nu au opțiuni de carieră – dar despre asta dezbatem cu altă ocazie. De ce sunt tinerii importanți în piața muncii? Pentru că ar trebui să fie entuziaști, motivați, cu un nivel de energie bun, ținând cont că nu au atâtea responsabilități și probleme. Deci aduc un suflu nou organizațiilor. Pentru că au mintea încă antrenată să învețe. Și sunt mult mai ancorați în prezent, în nevoile și tendințele actuale. Nu în ultimul rând, lipsa de experiență vine la pachet cu niște costuri salariale reduse pentru angajatori. Care, corelate cu disponibilitatea de a prinde repede ...
Citește mai mult »

Decența de a câștiga sau a pierde

Educația nu înseamnă, așa cum crede marea masă, o diplomă, o medalie, un certificat. Ci cunoaștere adevărată, adică a folosi ceea ce știi în contexte cotidiene și profesionale, o preocupare continuă de a-ți îmbunătăți mintea și performanțele și, mai ales, a reuși să-ți strunești biologia, impulsurile primare, exploziile emoționale. Invidia extremă, ura manifestă, dorința patologică de răzbunare sunt trăiri afective animalice. Omul de azi nu mai trăiește într-o junglă socială, să se justifice apetența pentru jugulara aproapelui. Sunt emoții firești dacă ceva foarte drag ție îți este luat. Dar votul, frați întru suferință, nu vă este nici copil, nici părinte, nici pâinea de pe masă. Este un drept pe care îl au multe alte milioane ca noi. Și din acest joc demografic cu buletine, iese cine are o majoritate. De cel puțin jumătate de an mă uit cu groază la un popor redus la stadiul animalic. Văd etichete urâte folosite de oameni care se cred buni și frumoși, salvatori de neam: țigan, gay, autist, muiere. Și campanii de denigrare grețoase. Plus piedestale false. Eu am votat cu învingătorul. Dar ...
Citește mai mult »

Jobul nostru

Văd în jurul meu foarte mulți părinți stresându-se excesiv pentru abilitățile școlare ale copiilor lor. Adică învață la matematică în timpul liber pentru a îi putea ajuta la teme, conspectează la biologie, sunt activi în grupuri online de suport școlar, au instalate aplicații didactice pe telefon. Și nu știu cum să le spun că nu e  tocmai jobul lor. Școala este importantă, totuși reprezintă 100% responsabilitatea copilului. Iar ajutorul trebuie oferit doar atunci când acesta este în mod evident depășit de situație. Și e mai util apelul către profesioniști. Jobul parental este acela de a urmări evoluția copilului, de a încuraja, motiva. Implicarea excesivă a părintelui în activitățile școlare uzuale scade în mod drastic încrederea în sine a copilului și capacitatea acestuia de a dezvolta abilități noi. Treaba noastră este să-i învățăm viața. Adică elemente de nutriție și cum să își prepare singuri un meniu simplu, elemente de igienă a spațiului de lucru/ joacă/ somn, abilități de a planifica o activitate și, mai ales timpul alocat ei, de a bugeta și economisi bani, de a face față provocărilor ...
Citește mai mult »

Copiii trebuie să știe câte puțin din toate

Știți care a fost cel mai greu capitol din toți anii mei (mulți) de învățat la Pedagogie? Educația morală. Adică a acelor mecanisme care țin de un comportament uman corect, etic, bazat pe normele sociale acceptate. Pe cât ne este de simplu să vorbim despre moralitate, pe atât este de complicat să stabilim o linie clară care să delimiteze ceea ce este acceptat de ceea ce este inacceptabil, ceea ce este moral de ceea ce este imoral, ceea ce este corect și ceea ce este incorect în exercitarea rolului nostru social. Știu că vorbele care deschid acest text vor da apă la moară celor care consideră că nu sunt foarte interesată să respect normele respective și de aici dificultățile mele. Dar acestora le spun nu doar că nu este foarte morală observația lor, dar e și foarte ipocrită. Omul greșește, o spun psihologia, religia, literatura, simțul minim al observației. Acesta este și motivul pentru care a apărut preocuparea de a educa masele. Păcate facem toți, doar că numai unii le conștientizează. Și doar aceștia sunt capabili să evolueze ...
Citește mai mult »

Despre alegeri de carieră

Am citit azi pledoaria unei mame a cărei fete este pasionată de limba latină, dorindu-și cu ardoare o carieră didactică în domeniu. Doamna în cauză fiind supărată că se încearcă marginalizarea acestui obiect de studiu în noile propuneri de planuri cadru ale Ministerului Educației: “Când fiica mea a ales Colegiul Național „Sf. Sava”, Filologie, fugea de matematică. În câteva luni, descoperea o nouă dragoste: limba latină. După doi ani de olimpiade naționale câștigate și nenumărate ore descifrând textele clasice, visul ei a devenit clar – să urmeze o facultate de limbi clasice și să devină profesoară. Doar că în propunerile de planuri-cadru ale Ministerului Educației, limba latină nu mai figurează ca disciplină obligatorie (cu excepția liceelor teologice), ceea ce înseamnă că există riscul ca fiica mea, odată devenită profesoară, să nu mai aibă cui să predea.” Nu discut acum despre necesitatea studierii latinei, oricum sunt altele care ar trebui scoase prioritar, dar nu e politic eficient să se vorbească despre elefantul uriaș din încăpere, așa că privim spre victime colaterale: latină, istorie, geografie. Ci despre alegeri de carieră: ...
Citește mai mult »

Trei răspunsuri pe care le datorăm copiilor noștri:

De ce se enervează părinții la teme? Sigur vă este cunoscută scena: o problemă de matematică încurcăreață, un copil confuz și un părinte agasat stând la aceeași masă. Rând pe rând vor ieși scântei, lacrimi, vorbe grele, pagini rupte din caiet. De ce nu putem fi calmi atunci când ne ajutăm copiii cu neputințele școlare? Pentru ca ne bântuie propriile noastre vechi imposibilități. Educația din vremurile acelea era o traumă continuă, cu prea multe conținuturi, deseori aberante și cu profesori deconectați emoțional, unii până spre patologic. Apoi modelul parental pe care îl urmăm acum era același atunci: adulți obosiți, stresați, încurcați de propriile probleme cotidiene, mult mai dificile, nevoiți să redevină copiii puși în încurcătură de o chichiță aritmetică. De aceea ne pierdem cumpătul: pentru că nu am avut modele care să-l fi ținut sau măcar să-l fi căutat în mod eficient. Pentru că deseori nu ne ies nici nouă rezolvările și e greu să recunoaștem asta. Pentru că nu ne-au plăcut temele niciodată și nu putem recunoaște asta. Pentru că ni se pare că ne învârtim în același cerc ...
Citește mai mult »