- 24/03/2018
Să fie cam o lună de când în magazia care-l găzduiește iarna pe Tocăniță, zis Trifoi, zis Iepurilă, zis Bag P€&@ în El de Iepure (*) se auzeau zgomote ciudate. Ba chiar am găsit punga de mâncare a sus numitului roasă la un colț.
Mi-a fost clar că am mai căpătat niște nedorite animale de companie, dar eram totuși în faza de negare: atât timp cât nu le vedeam, practic nu existau.
Până într-o seară când, ridicând capacul garsonierei lui Trifoi, am văzut că avea un vizitator: un șoricel mititel, care m-a speriat de moarte în ciuda faptului că nu arăta deloc amenințător. Am țipat de au ieșit ai mei îngrijorați (sau plini de speranță) pe la ferestre și timp de două zile am vizitat iepurele doar în compania soțului. Sătulă de mișteauxuri, în a treia am luat cu mine câinii. Care furau din magazie chestii și le mutau în curte prin puncte diametral opuse, așa că am renunțat și la protecția lor.
În vederea preîntâmpinării unei noi întâlniri față în față cu infama creatură, mi-am făcut așadar un ritual: deschideam ușa căsuței de lemn, aprindeam lumina, așteptam minuscula arătare să coboare din cutia iepurelui și, când auzeam foșnete printre pungile depozitate ceva mai departe, ridicam capacul pentru a da binețe și mâncare iepurelui.
Între timp ai mei deja puneau la cale adevărate planuri DDD: au lăsat ușa magaziei deschise, în speranța că motanul nostru, exterminator feroce, va găsi acolo micul dejun, ba chiar au cumpărat otravă, împotriva căreia am militat cu putere, invocând tocmai riscul pentru pisici.
Dar adevărul este că mă obișnuisem cu șoarecele. Devenise aproape domestic prin comportamentul său previzibil. Iar foșnetul pungilor nu-mi mai crea repulsie, ci o senzație de firesc. Ce să mai, era unul de-al nostru.
Povestea a durat puțin și s-a terminat brusc. N-am să vă spun unde și-a găsit obștescul sfârșit bietul Jerry de Domnești. Vă spun doar că a murit din propria imprudență și că cercul s-a închis, pentru că văzând scena crimei am avut aceeași repulsie pe care am simțit-o la prima întâlnire.
Acum este iar liniște în magazie. Și-mi va lua un timp până să renunț la ritualul meu.
Aceasta a fost povestea. În locul vizitatorului non-grata putem pune orice întâmplare, lucru sau persoană care vine și trece prin viața noastră, ne răscolește mintea și stomacul, dispărând apoi brusc și învâțându-ne despre firesc, adaptare și lupte care se câștigă singure.
Ne obișnuim cu aproape orice, scria într-o carte. Chiar și cu un șoarece, îmi permit să adaug.
(*) După cum lesne se observă, fiecare dintre noi i-a dat un nume iepurelui. Rămâne să ghiciți cine e nașul pentru fiecare dintre ele:)
Poza cu Jerry e luată de aici.