Vineri, proaspăt întoarsă acasă după o experiență turistică de neuitat (*), am adormit la ora 21,00. Cred că nici bebeluș fiind n-am bifat vreodată ora asta de culcare! Iar ieri am dormit la prânz! Ceea ce, de asemenea, este o noutate absolută. Probabil e semn de bătrânețe, dar dincolo de asta, tocmai ce se încheie o perioadă în care totul a fost prea alert, greu de procesat, încărcat emoțional și incert.
Mi-e greu să scriu organizat când mintea încă mi-e un haos. Dar mă ajută, așa că măcar încerc.
Prima veste mare: sunt mamă de student! Ceea ce este minunat și înălțător, dar mi-a și mâncat ficații puși în prealabil la fript pe plită încinsă. După ce s-au terminat aplicațiile pentru facultățile de afară și a fost acceptat la cele mai multe dintre ele, proaspătul student a decis că vrea să rămână în țară. Și uite așa a luat-o de la capăt cu scrisorile de motivare și alte administrative într-o perioadă în care a avut de dat examenul vieții, iar profesional lucrurile i s-au precipitat și agitat. Ca să vă dați seama cam cum au stat, cu nici o lună înainte de BAC, el era într-un camp de creație la mare, împreună cu mulți artiști români și internaționali. O săptămână întreagă!
Totul e bine când se termină cu bine, veți spune. Pentru copii, da, sunt lecții din școala vieții, sunt experiențe, bucăți de know-how, dezvoltare personală, construcție de amintiri. Așa își câștigă controlul propriei vieți și stabilesc destinațiile de bifat. Ca părinte, însă, emoțiile sunt altele, mai pregnante, mai greu de gestionat: noi pierdem controlul și nimeni nu ne pregătește nici pentru acest pas. Recunosc că îmi venea să-l închid în casă pentru a învăța și că mi-am fracturat creierii cu gânduri și scenarii. Deși știam că va face față nebuniei, ceea ce s-a și întâmplat, iar din toamnă va studia în limba engleză la FABIZ în ASE.
Sunt mândră de el, a știut întotdeauna ce își dorește, muncește și obține. Face față amalgamurilor de întâmplări și emoții. Reușește!
Nici cu cel mic nu a fost mai ușor. Este un copil la fel de bun ca fratele lui și la fel de independent, hotărât. Deci, normal, incomod, pentru că nu-i simplu ca părinte să ții balanța în echilibru. Își fixează deja singur obiective cu o maturitate surprinzătoare, le urmărește, le redefinește. Și da, ridică la noi cote încăpățânarea specifică familiei!
Pare frumos și ușor, dar să faci oameni mari este tare greu. Iar să cultivi pasiunile copiilor, în cazul celui mic fotbalul, te poate scoate atroce din zona de confort. Atât de grav încât ajungi să pui capul pe pernă la ore la care doar găinile mai sunt somnoroase!
Ai mei cresc frumos așadar, deja cel mare este adult, dar există și o veste proastă: eu îmbătrânesc. Și-mi este din ce în ce mai clar că habar n-am cum să fac chestia asta!
Anii trecuți pe vremea asta bifasem deja destinații și experiențe turistice minunate. În 2021, deși am văzut din două țări din litoralul Mării Negre, simt că vacanța mea abia începe. Nu știu încă pe unde mă vor duce pașii, dar am deja mintea așezată și bagajele pregătite.
(*) chiar am petrecut, și n-aș fi crezut că mă mai țin nervii și ficații la vârsta mea să fac asta, patru nopți într-o cameră de hotel tip peșteră: întunecată, înghesuită și cu un miros cumplit de umezeală, igrasie, dresând păianjeni și ignorând multe alte tipuri de goange. Pentru că acolo duc, uneori, pasiunile copiilor. Dar am și cunoscut (mai bine) cu ocazia asta oameni minunați. Și dacă stau bine să mă gândesc, merită cu vârf și îndesat disconfortul.