Nu există filosof, scriitor, psiholog sau bărbat, în general, să nu-și fi declarat public măcar o dată neputința de a înțelege femeile. Fie vorba între noi nici eu nu înțeleg uneori bărbații. Natura umană are unghiuri întunecate sau inaccesibile, indiferent de gen, vârstă, opțiuni politice sau religioase. Oricum lucrurile tind să devină tot mai fluide și uite așa dispar tot mai multe dintre problemele noastre!
Dar de dragul zilei aniversare pe care tocmai ce o sărbătorim, vreau să spulber o dată pentru totdeauna mitul inaccesibilității și perpetuei noastre nemulțumiri. Iată, așadar, scurta listă exhaustivă promisă! (*)
Femeile au nevoie de:
Blândețe – ne plac băieții răi, dar doar ca să ne apere de potențiale pericole, nu să ne abuzeze. Și Făt-Frumos se luptă cu Balaurul, dar își salvează prințesa cu un sărut. Și nu întâmplător încep mult-așteptata listă astfel, blândețea chiar își merită locul fruntaș.
Ajutor – suntem crescute sub presiunea de a fi gospodine perfecte, aranjate ca scoase din cutie mereu, mame ideale, femei de carieră. Pare simplu, dar nu e, iar alegerile pe care suntem nevoite să le facem eliminând din opțiuni sunt și mai complicate. De aceea avem nevoie de o mână în plus la vase, șters copilul la fund sau pus aspiratorul, fie și pentru că pe ale noastre vrem să le ducem la manichiură.
Oricum, noi apreciem chiar și încercările celor de lângă noi, nu neapărat reușitele. De a prepara cina. De a adormi copilul. De a repara chiuveta. Nu stăm cu lista de obiective bifându-le pe cele îndeplinite, simplul fapt că cineva a încercat să-și depășească puterile pentru noi, ni se pare admirabil.
Respect. Față de limitele noastre, de neputințe temporare, față de ceea ce realizăm sau avem în plan. Mulțumesc, te rog, ai făcut o treabă bună, chestiile astea vintage, înlocuite acum de apelative nu tocmai motivante, sunt mai puternice decât se crede.
Admirație. Da, ne place să fim admirate, dar cui nu-i place? Unele mizează pe sânii sau buzele lor spectaculoase. Altele vor să fie apreciate pentru cum gândesc. Sau pentru cum își cresc copiii. Pentru abilitățile lor profesionale. Tenacitatea lor. Sau pur și simplu pentru că își dau silința.
Acceptare necondiționată. Vrem să fim iubite exact așa cum suntem. Triste, vesele, ocupate, aiurile, pufoase, iritate, anxioase sau exagerat de optimiste, lăuze, hormonale, obosite. La rândul nostru ne iubim copiii și familia extinsă cu toate imperfecțiunile și neputințele aferente.
Vrem totodată să fim ascultate. Știu că vorbim mult și uneori neinteligibil, cu milioane de înflorituri și detalii. Dar e așa frumos când cineva pare dispus să audă toate acele banalități doar ca să afle un amănunt la fel de nesemnificativ! Și este minunat de-a dreptul când descoperi bărbați care chiar cred în puterea femeii de a spune lucruri deștepte, utile, aducătoare de schimbări benefice.
Pun spre final gesturile mici făcute de oamenii mari. Știu că majoritatea bărbaților crede în refrenul ăla cu diamantele care sunt cele mai bune prietene ale fetelor. Dar e vechi, perimat sau specific celor necoapte care încă n-au aflat că viața nu este despre sclipirea de pe deget, ci despre a avea cu cine râde, plânge, construi, lupta. Nici vorbele pompoase nu mai sunt de actualitate, mai ales că știm că țin de vocație, nu neapărat de autenticitatea sentimentelor. Iubirea femeii chiar se alimentează din fapte și lucruri mici, nu trebuie să muți munții pentru ea.
Nu suntem așadar enigmatice sau de neînțeles, nici greu de mulțumit, ci avem aceleași nevoi complexe și multiple, neputințe, frici, dureri ca orice altă ființă umană.
Iar dacă femeia vă pare o problemă de nerezolvat din cea mai urâtă culegere de matematică, ar trebui reluate datele de mai sus. Poate a scăpat vreuna. Sau schimbat personajul. Există și probleme de fizică, economie, chimie.
(*) Se spune că lista poate fi oricând înlocuită de un cont bancar fără un număr finit de zerouri sau vrăjitorii cu zone mediane exprimate în lungimi și diametre. Posibil chiar așa să fie, dar adevărul pare totuși inaccesibil celor mulți. Mai bine băgați la cap vorbele mele! 😀