Sâmbătă mi-am cumpărat, din nou, o altă husă pentru telefon. Probabil că deja am ajuns în punctul în care am cheltuit pentru protecția lui mai mult decât m-ar fi costat un înlocuitor, dar cine mai stă să calculeze!
Și mă gândeam la rutina asta a mea: de fiecare dată iau același tip de produs, din silicon colorat, cu sigla mărului mușcat pe spate. Pentru actualul meu smartphone am avut rând pe rând una albastră, alta roz deschis, urmată în paletar de galben, roșu și portocaliu.
Cea pe care o am în prezent este un soi de fucsia după câteva zile de toamnă trecute peste ea.
Apoi am realizat că am deja un tipar comportamental: de fiecare dată când dau de greu, când mintea mi-o ia razna în analize ale destinului, când sunt la un pas de a lua decizii abrupte, fac același lucru: mă uit la husa răpciugită a telefonului, la toate spărturile, zgârieturile, zonele ei decojite și decid că trebuie să o schimb. Numai că am grijă să iau una la fel de proastă și scumpă ca cea pe care urmează să o arunc la coșul de gunoi.
De ce fac asta? Păi e mai simplu și mai ieftin. Accesibil. Util. Curat. O rutină simbolică deloc întâmplătoare, care ține de mine, de cochetăria mea, dar și de obiectul care mi-a adus deopotrivă vești cumplite și vindecare, pentru că majoritatea poveștilor mele sunt scrise de pe telefon. Și mă ține în zona de confort: este singura chestie pe care o pot controla, o constantă pe care o pot readuce în viața mea oricând.
Mă ajută? Cu siguranță, simpla senzație tactilă imediat ce o cumpăr mă liniștește și mă face să fiu mai încrezătoare. Apoi eu chiar scap telefonul des din mână, iar obiceiul de a-l proteja m-a lecuit de palpitații. Face rău cuiva? Probabil portofelului, dar n-am de unde să știu cât m-ar fi costat lipsa ei.
Are potențial de a deveni un obicei rău? Da, dacă mă apucă damblaua să cumpăr de două ori pe săptămână o husă nouă, ar putea deveni ceva care să-mi dăuneze mie și celor din jur, nu de alta, dar siliconul nu este încă declarat comestibil. Deocamdată însă țin intervale de timp suficient de mari între achiziții și chiar aștept motive rezonabile pentru schimbare.
Dacă ați ajuns până aici, deja știți că textul meu nu este despre husa de la telefon. Ci despre modalităților noastre de a face față adversităților cotidiene. Și despre a găsi unele sănătoase, care să nu ne dăuneze nouă și nici acelora care ne sunt alături.
Nu degeaba se vorbește tot mai mult despre dependențe. Pentru că mulți găsesc în mâncare, în țigări, alcool, aplicații de pe telefon exact senzația aceea pe care o am eu atunci când îmi văd telefonul ca nou. Iar alții, în relațiile cu ceilalți. Sau în tot soiul de rutine alimentare, medicale, cosmetice. Iar cel mai triști mi se par cei dependenți de vise nebunești, irealizabile, pe care le pun în cârca celorlalți să le îndeplinească.
Viața este grea și ne aduce inevitabil în punctul de a ne agăța de câte ceva. Aveți grijă totuși la cârlige!