Mitul anti-age

Nu știu de ce bătrânețea este considerată în zilele noastre ceva atât de îngrozitor încât să ne luptăm cu ea încă din frageda tinerețe. În trecut cei în vârstă erau prețuiți pentru înțelepciune. Astăzi ne întrebăm obsesiv ce putem face să nu ajungem acolo. Mă abțin să dau răspunsul cinic, dar există o singură soluție și nu știu dacă este pe placul majorității.

De unde vine frica de bătrânețe?

Din frica de neputință. Din aceea că am putea deveni irelevanți în domeniul nostru de activitate. Că pierdem respectul celor din jur – nici eu nu ard de nerăbdare să strige cineva la mine în metrou: “Mamaie, dă-te mai încolo!” Și, partea cea mai înspăimântătoare, că ne apropiem de valea aceea din care nu se mai întoarce nimeni.

Persoanele care au pus mult preț pe aspect sau cele care au amânat serios niște decizii sunt mult mai susceptibile de a fi anxioase pe tema asta.

Dar când începe procesul de îmbătrânire? Poate fi oprit?

Unii spun că de la naștere. La cursul de Antropologie (de pe vremea mea🙂) s-a vehiculat vârsta de 25 de ani. Tot acolo ni se spunea că cercetări făcute pe grupuri din sate asiatice, unde longevitatea era cu adevărat ridicată, oamenii atingând frecvent vârsta aceea cu trei cifre, au arătat că singura diferență față de restul populației era cantitatea mare de iaurt din alimentație. Se pare astfel că fermenții lactici și bacteriile benefice ale iaurtului ar avea un rol important în creșterea speranței de viață.

Alte cercetări, mai recente, arată că un clasic medicament folosit în tratarea diabetului ar avea un suprinzător efect anti-îmbătrânire.

În ciuda sumelor uriașe investite și a cercetărilor de anvergură, până acum nu s-a găsit un panaceu al tinereții și vieții veșnice. Ceea ce este grozav, pentru că ar fi probabil începutul sfârșitului oricum.

Există beneficii ale îmbătrânirii?

Evident că da, însă nu le putem percepe decât după ce trecem de frica teribilă pe care o generează.

În primul rând, experiența de viață aduce valoare deciziilor și relațiilor noastre.

În al doilea, viața însăși e mai frumoasă dacă o golești de câteva din superficialitățile costisitoare mental ale tinereții.

Și nu în ultimul rând, abia când ai riduri poți fi considerat expert în domeniul tău de activitate. Până atunci vei fi doar “speranță”, “copil minune”, “bun dar neexperimentat”.

Cum facem să fie bine?

Avem grijă de noi încă din frageda tinerețe: mâncăm puțin și bine, încercăm să fim activi fizic, citim, prețuim prietenii, ne implicăm.

Ne tratăm depresia și anxietatea, pentru că sunt calea sigură spre declin cognitiv. Ne ținem mintea ocupată, dar nu cu îngrijorări și scenarii panicarde, ci cu planuri de viitor, obiective, exerciții de logică, probleme cotidiene de rezolvat.

Ne păstrăm cochetăria, pentru că este singura cale total lipsită de riscuri de a da câțiva ani înapoi.

Dar cu pielea cum rămâne?

De fapt, aici era mitul: ni se pare că cel mai clar indicator al vârstei este pielea. Că ridurile sunt cele care ne sabotează cel mai tare și că trebuie să luptăm asiduu cu nemernicele în cauză.

Realitatea este alta: vârsta percepută de ceilalți este puțin influențată doar de aspectul pielii. Au fost făcute studii, parol! Astfel s-a dovedit că după injecții cu botox, supremul în îmbunătățirea aspectului pielii, vârsta percepută de cei din jur a scăzut cu 1-3 ani. Adică da, nu mai ai 42, ai 40. Minune de la Dumnezeu, nu alta!

Mintea umană procesează toate informațiile pe care le primește. Hainele, coafura, atitudinea, machiajul pot scădea astfel vârsta noastră percepută de alții cu 5-10 ani.

Până la urmă, lăsând studiile la o parte, luați orice divă trecută de prima tinerețe care vă vine în minte. Arată bine, cu siguranță. Dar parcă nu i-ai da chiar 18 ani. Uneori nici 38… Există excepții. Dar de asta le zice așa: că-s rare.

Nu zic că pielea trebuie ignorată, mai ales că este cea mai expusă parte a noastră. Retinolul/ retinoizii, acizii, antioxidanții, cremele de protecție împrotriva radiațiilor solare, o ajută mult. Dar de riduri, pierderi de volum, efecte gravitaționale, sigur nu scăpăm.

În loc de concluzii:

A îmbătrâni este o binecuvântare. A ne arăta frumos vârsta este o necesitate socială. A trăi echilibrat, indiferent de numărul lumânărilor de pe tort, este fericirea personală.