Am citit azi pledoaria unei mame a cărei fete este pasionată de limba latină, dorindu-și cu ardoare o carieră didactică în domeniu. Doamna în cauză fiind supărată că se încearcă marginalizarea acestui obiect de studiu în noile propuneri de planuri cadru ale Ministerului Educației:
“Când fiica mea a ales Colegiul Național „Sf. Sava”, Filologie, fugea de matematică. În câteva luni, descoperea o nouă dragoste: limba latină. După doi ani de olimpiade naționale câștigate și nenumărate ore descifrând textele clasice, visul ei a devenit clar – să urmeze o facultate de limbi clasice și să devină profesoară. Doar că în propunerile de planuri-cadru ale Ministerului Educației, limba latină nu mai figurează ca disciplină obligatorie (cu excepția liceelor teologice), ceea ce înseamnă că există riscul ca fiica mea, odată devenită profesoară, să nu mai aibă cui să predea.”
Nu discut acum despre necesitatea studierii latinei, oricum sunt altele care ar trebui scoase prioritar, dar nu e politic eficient să se vorbească despre elefantul uriaș din încăpere, așa că privim spre victime colaterale: latină, istorie, geografie.
Ci despre alegeri de carieră: pasiunile sunt frumoase, grozave, minunate. Dar nu întotdeauna pot fi transformate în salarii care să-ți ofere un trai puțin mai mult decât decent. Și este mai important să ne îndrumăm copiii spre a-și lărgi orizonturile atunci când aleg potențiale meserii, decât să încercăm să schimbăm un sistem întreg care nu vrea să le încurajeze visurile.
Articolul se intitulează: “Nu vreau să-i spun copilului meu <<Uită de latină! Alege altceva, nu ai niciun viitor dacă studiezi cultura clasică!>>”
Problema este că cineva care studiază cultura clasică are de ceva ani buni tot mai puține opțiuni de carieră. Acestea sunt vremurile și nu este de vină nici actualul ministru, nici fostul președinte, nici viitorul guvern. Ci progresul tehnologic alert, nesincronizat cu o educație în masă corespunzătoare.
Și dacă vrem să creștem copii adaptați și adaptabili, trebuie mai întâi de toate să deschidem noi ochii și să vedem lumea așa cum este ea. Nu cum ar trebui să fie, nici cum am vrea noi să fie.