Povestea unui brăduț drăguț

Ieri am împodobit primul brăduț al iernii, cine mă urmărește de mult în Social Media știe că în fiecare iarnă decorez minim 2-3 înainte de cel din livingul familiei, supremul absolut al brazilor de Crăciun!

(Glumesc, pomul nostru e mereu la fel, cu aceleași ornamente cumpărate în primul decembrie în care ne-am mutat în sat, la care se adaugă cele primite de la prieteni. Diferă mărimea, după cum sunt câștigate negocierile, unii vor pe opulență, eu îi prefer pe cei mai piperniciți.)

Este primul an în care conștientizez nevoia mea impulsivă de a decora în anotimpul rece și încep să cred că neajunsurile copilăriei mă bântuie mai mult decât aș crede.

Se găseau greu brazii pe atunci, împodobirea lor fiind considerată o amenințare insidioasă pentru partid. De multe ori reciclam pomul de la serbările grădiniței unde era educatoare mama mea. Adică un băț cu trei crengi adus de vreun părinte după multiple intervenții.

Exista și o soluție de backup, o chestie de plastic ce se prezenta destul de ireal, în plus era imposibil de montat într-un interval decent de timp. Iar decorațiunile pe atunci erau fie făcute de noi, fie extrem de fragile, fie grotesc de urâte! 😀

Despre cadouri nu cred că trebuie să mai spun ceva. Librăriile erau goale, cofetăriile la fel, magazinele de haine populate de rebuturi. Era o minune nu doar să ai brad ci și să găsești sub el vreo jucărie mai pricosită sau ceva bomboane cubaneze!

Iată de ce zilele grele din ultima lună a anului mă determină să împodobesc câte un brăduț. Fac asta pentru Valentina care se temea an de an că nu va avea ce împodobi. Sau ce primi. Și pentru copiii mei. Să nu aibă astfel de frici.

De aceea îi prefer pe cei ce cetina mai cheală, strâmbă sau pipernicită, în amintirea iernilor în care Moș Gerilă, care purta uneori cizme de femeie și avea barba din vată, ne dădea câte o jumătate de portocală.

Iată și motivul pentru care nu-mi plac decorațiunile pretențioase, sclipicioase. Prefer hârtia, ața, lemnul, ceramica. Pentru că pomii noștri aveau lanțuri din hârtie glasată și cozi de pisică din cea creponată.

Revenind în zilele noastre, ieri a fost una dintre “acelea”. Haos, frecușuri cotidiene, vreme urâtă, luni.

Eu vreau brad! Și am.

Nu doar că mi-a ieșit în drum cel mai pitic și adorabil pomișor. Dar doamna de la florărie a reușit să-i mascheze onorabil ghiveciul odios. Am găsit la ea și câteva decorațiuni pe placul meu. Iar copilul mic a venit de la școală cu un fulg de nea uriaș, plus o ghetuță cu dulciuri care completează de minune decorul.

Durata procesului: sub 10 minute. Preț: în jur de 100 lei. Fericirea mea: nelimitată! 😀