Ieri am început ziua discutând cu o veche, dragă colegă şi destul de proaspătă mămică despre efectele abundenţei de specialişti şi sfaturi în parenting care au ajuns să-i bulverseze, să-i sperie şi chiar să-i determine pe cei mai naivi dintre noi să ia decizii proaste. Este a patra astfel de discuţie pe care o am anul acesta cu prietene devenite mame, deci tind să cred că situaţia este una serioasă.
Eu balansez între distracţie şi stupoare atunci când citesc bloguri de parenting. Dar le iau ca atare, ca pe ştirile politice sau economice. Nimic educativ, doar informaţie inutilă. Cu toate astea, mă apucă groaza atunci când realizez câtă influenţă au niste vorbe care sună profi chiar dacă ascund mari hibe logice, doar pentru că sunt slobozite în online.
Am să dau şi două exemple spre a înţelege mai bine sfatul contra cost.
Într-o frumoasă zi de vară, o mamă de un copil ne-a oferit dovada supremă de empatie şi puternică simţire în relaţia cu acesta, povestindu-ne cum la refuzul copilului de a urca în maşină întru deplasarea la o destinaţie, l-a aşteptat 30 de minute sa se hotărască. Deci doi părinţi au stat jumătate de oră pe lângă maşină, până când urmaşul a decis să urce în ea. Mi se pare o abordare drăguţă şi interesantă, dar are o mare hibă: ce s-ar fi întâmplat dacă cei doi aveau nu un copil, ci patru? Ce faceau cu ceilalţi trei, care sigur n-ar fi avut simultan la fel de multă empatie şi simţire?
Pe acelaşi blog, la reclama unor scaune auto rear facing, care te salvează şi de la înec, pentru că este dovedit ştiinţific: dacă autovehiculul se scufundă şi copilul stă cu spatele la sensul de mers, va supravieţui (*), o comentatoare a replicat timid că un astfel de scaun costă mai mult decât maşina pe care o conduce. O alta, empatică şi simţitoare şi ea, îi oferă cu superioritate ideea de a face un credit la bancă, pentru că nimic nu este mai preţios decât sănătatea copilului tău. Revin cu întrebarea: ce faci dacă ai patru copii? Vinzi casa ca să le iei scaune auto scumpe? Nu le dai să mănânce până nu rezolvi situaţia siguranţei pe şosea?
Iată că din exemplele de mai sus, luate de la aceeaşi sursă de mare influenţă în online, se extrage exact sfatul pe care-l dau întotdeauna clienţilor mei în proiectele de consultanţă în management:
O regulă buna este aceea care îşi păstrează validitatea pe măsură ce se multiplică numărul de indivizi cărora li se aplică. În caz contrar, vorbim despre o regulă proastă, inutil de implementat.
Cu alte cuvinte, pentru a valida un nou mecanism/ flux de lucru/ regulament pe care vrei să-l impui într-o companie, trebuie multiplicat imaginar numărul de angajaţi care trebuie să le aplice sau respecte. Acum sunt 10, dar cum ar fi sa fie 100? Sistemul creat duce? Regula se mai poate aplica având aceleaşi costuri? Noul flux de lucru mai poate fi respectat pe măsură ce intră în el noi angajaţi?
Este la fel şi în parenting: ai acum un copil, dar cum ar fi sa ai 4? Mai este valid ceea ce în acest moment ţi se pare că poartă titlul de adevăr absolut?
Degeaba se supără novicii: oamenii fără urmaşi sau cu unul-doi în dotare au rareori ceva util şi cu aplicabilitate în masă de predicat. Chiar şi specialiştii, care nu văd copiii altfel decât în mediul formal, au hibe logice. Să nu uităm că Jean-Jacques Rousseau, “inventatorul” celebrei educaţii negative, şi-a dat toţi copiii la orfelinat. Cu toate acestea s-au găsit mulţi idioţi la vremea lui care i-au urmat ad litteram teoriile.
Mi s-ar părea valoroase sfaturile date de părinţii care cresc gemeni. Cu siguranţă că atunci când provocarea vine la dublu, este cu adevărat greu să-i faci faţă. Ai nevoie de resurse, idei, practici foarte ingenioase şi productive.
La fel sfaturile date de părinţi care au crescut patru-cinci copii. Care n-au răgaz de subtilităţi şi răsfăţuri majore, care au reguli puţine şi utile, care au învăţat să educe relaxat, fără frică, dar contratimp, pe fugă.
Cunosc astfel de părinţi. Nu au timp să se plângă, să se laude, să înveţe pe alţii. Dar ce bine ar fi să-şi găsească puterea ca măcar o dată să ne zică şi nouă cum reuşesc!
Oamenii au fost creaţi să aibă mulţi urmaşi. O femeie sănătoasă poate da naştere unui număr de peste zece copii. Mă îndoiesc aşadar că natura nu a avut grijă să ne facă suficient de rezistenţi fizic şi psihic pentru a trece peste frustrările inerente numărului mare de fraţi şi surori. Nu cred că educaţia copiilor presupune neapărat cititul a 400 de cărţi, 4 bloguri şi 10 articole din presa de specialitate. Că ar trebui sa ne facem timp să gătim zilnic, doar bio si eco, neapărat fără foc. Că ne trebuie 5 aparate electrocasnice doar pentru pasat şi încă trei pentru dezinfectat. Aşa nu poţi creşte normal nici doi copii. Când să fie timp de ei, dacă ai de gestionat frica şi un milion de alte sarcini asociate acesteia?
Între nevoie reală şi marketing linia este clară, doar că uităm de ea. Ne place să dam bani, pentru că sigur ceea ce am cumpărat valorează ceva. Doar că parentingul nu este aşa, este cu mult instinct, cu a privi mai mult la tine şi mai puţin la alţii, cu a înţelege că în educaţie poţi face foarte mult cu extrem de puţin. Este darul pe care l-am primit de la natură pentru a avea fiecare o şansă de reuşită.
Aşa că dacă aţi citit acest sfat, îmi datoraţi 50 eur + TVA. Atât costă ora mea de consultanţă. Preţ pentru prieteni, ofer factură fiscală. Altfel sigur veţi uita de el!
(*) Pentru cei care nu mă cunosc, aici sunt ironică.