Urechile mele tot despre HR aud

Stau pe o bancă în fața unui loc de joacă și-l privesc pe cel mic în acțiune. Lângă mine, o doamnă angajată la o companie de stat vorbește la telefon cu o prietenă, volumul conversației făcând imposibilă ignorarea sa.

La serviciul doamnei este rău: degringoladă, dezorganizare, nebunie. Așa că de câte ori simte nevoia, intră în concediu medical. Că n-au ce să-i facă dacă lipsește așa. Ce-i drept, oricât s-a încercat, problema de fond a fraudării acestora a rămas.

În literatura de specialitate “sick days” reprezintă un indicator relevant în managementul resurselor umane. Angajații care se îmbolnăvesc, real sau imaginar, arată de fapt starea de sănătate a organizației în care activează.

În unele companii, iar cele de stat sunt un exemplu în acest sens, unde fluctuația de personal este mică, nu pentru că există o cultură organizațională sănătoasă, ci pentru că oamenii de acolo simt că au puține opțiuni de carieră, medicalele sunt printre puținele semne relevante care atestă problemele de sistem. Oamenii fie nu mai pot și iau astfel pauze, fie nu mai vor și forțează regulile.

Doamna de pe banca mea își va lua de mâine un nou concediu. Deși e sănătoasă și aptă fizic de a munci, un doctor va parafa o boală oarecare. Dar nu maladia ei, ci a unei companii de stat într-o perpetuă organizare, care ar putea avea angajați motivați și puși pe muncă, dar sătui de lupta cotidiană aceștia aleg să-și bage un medical.