Poate cel mai mare risc în parenting

Săptămâna trecută am fost la un workshop foarte interesant de psihologie sportivă. Printre multe alte confirmări utile, am aflat şi câte ceva la care nu m-am gândit până acum. Ba chiar m-am șocat și speriat în același timp aflând că cel mai mare risc în cariera din acest domeniu al băieţilor nu este reprezentat de accidentări, aşa cum mi-am închipuit eu în naivitatea mea. Și nici pierderea motivaţiei generată de multiplele frustrări ale parcursului deloc uşor.

În mod surprinzător, abandonul drumului spre performanţă este cauzat de ceva mult mai poetic şi greu de pus în indicatori: îndrăgosteala. Plăcerea de a iubi romantic, coroborată cu dorinţa de a face pe plac persoanei respective este aşadar principalul motiv pentru care sportivii renunţă pe parcurs. Şi dacă nu o fac, generează oricum impedimente majore, tratabile de regulă prin intervenţie terapeutică.

Nu-i de mirare că psihiatrii au vrut la un moment dat să introducă îndrăgosteala pe lista bolilor psihice. Pentru că provoacă, cel putin temporar, pierderea raţiunii, predispune la gesturi nebuneşti, deseori regretabile.

Dar nu doar cariera sportivă este în pericol atunci când primii fiori ai dragostei pun stăpânire pe copiii noştri. Părinţii de adolescenţi ştiu că uneori performanţele şcolare o iau razna, alteori însăşi mintea copilului derapează în zone greu de înţeles, spre decizii cel puţin exotice.

Dragostea ar putea fi aşadar unul din riscurile subevaluate de noi, părinţii, în devenirea copiilor noştri.

Şi acum vine parea incomobilă (*): de ce unii sportivi (şi copii în general) trec cu bine de o astfel de încercare, îşi aleg parteneri de adoraţie care îi ajută si nu încurcă în drumul lor şi alţii par a se lipi de câte o pacoste de care nu ştiu nici ei cum vor scăpa?

Răspunsul are două componente generate de lipsa evidentă a experienţei în domeniul ăsta deloc uşor, îndrăgosteala fiind, ca atâtea altele ceva ce se învaţă. Iar aceasta generează abordări diferite a situaţiilor la care sunt expuşi:

Există pe de o parte copii dispuşi să experimenteze, atraşi de personalităţi diferite, cărora le place riscul, sunt curioşi. Şi atunci vor avea tot soiul de legături trecătoare, de care se desprind uşor, efectele în plan psihologic nefiind de durată. Probabil reprezintă marea majoritate a adolescenţilor de astăzi, care au relaţii dese şi scurte, după care bolesc până la primul semn de atracţie a unei noi persoane.

Şi există, pe de altă parte, copiii care au trăit în familii în care au avut ca model parental relaţii defectuase, dependente, dezechilibrate. Şi întotdeauna ceea ce este familiar, chiar dacă este defect, ne va influenţa fără să vrem alegerile. Astfel apar relaţiile de tip “pacoste” greu de dus, dar şi greu de încheiat, care generează costuri afective mari şi lupte grele, de durată.

Probabil că aţi observat că după o ceartă intensă și serioasă cu persoana iubită suntem mai obosiţi ca atunci când ne întoarcem de la muncă. Este normal ca relaţiile abuzive, conflictuale să nu mai lase loc în gând şi acţiune copiilor de şcoală, performanţă sportivă, prieteni sau pasiuni. De aceea este extrem de important să-i ferim de asemenea legături nesănătoase.

Trecând de incomod, acum vine partea complicată: riscul acesta major poate fi minimizat cu mare greu. Și devine posibil doar făcând pace în familie, crescând copiii într-un mediu în care mama şi tata se sprijină reciproc, au o relaţie funcţională, se respectă. Şi urmărind viaţa afectivă a copiilor, pentru că uneori ne dăm seama cam târziu, când flama este deja vizibilă şi a provocat ceva arsuri.

Este esenţial pentru copiii noştri să se simtă preţuiţi, valorizaţi, importanţi în familie. Iar principalul gând pe care îl au atunci când părinţii sunt mereu înarmaţi, conflictuali este acela că nu sunt iubiți suficient de mult cât să merite pacea.

Iubiţi-vă aşadar perechea mult şi bine sau găsiți, la rândul vostru, o relație sănătoasă, dacă cea actuală nu funcționează! Astfel copiii vor avea modele corecte pe care să-și bazeze alegerile.

(*) este “incomod” în limba cezărească, eu îl folosesc uneori pentru că mi se pare deopotrivă metaforic şi optimist.