Noi, românii, muncim mult și prost. Este o realitate care ne supără și de aceea ne dezicem de ea, dar oricât am vrea să o negăm, o confirmă numeroase studii, statistici, analize. Și observații empirice, că nu trebuie să fii un mare specialist, ci doar să ai puțin spirit de observație, ca să vezi temeinicia lucrărilor meșterului român sau eficiența soluțiilor implementate pe la noi.
Problema pe care nu o vede nimeni este pericolul de a munci mult și prost. Când o faci la nivel mai mic, situația e controlabilă. Când însă vrei să te încadrezi în termene supraomenești pentru lucrări care clar necesită un alt nivel de expertiză și execuție, devine de-a dreptul periculos.
Să devenim deștepți peste noapte, e utopic. Avem nevoie de multă înțelepciune, pentru a genera știință și abilități.
Dar să conștientizăm care ne sunt limitele, trebuie doar un pic de simț al realității. De a accepta lucrurile așa cum se prezintă ele, nu așa cum este convenabil pentru noi. De a nu mai glorifica eroismul sub orice formă. De a nu mai încuraja munca fără sens, doar de dragul de a vedea activitate.
De a înțelege că lipsa de expertiză, de colaborare și de organizare nu pot fi compensate de heirupuri. Ba, mai mult, acestea din urmă pot deveni letale.
Lăsați așadar eroismul în cărțile de istorie. Și aruncați la gunoi cincinalul în patru ani și jumătate, proiectele fantasmagorice construite peste noapte și râurile de lapte și miere care ni se tot promit. Lăsați-l pe Toma Alimoș un personaj de studiat, nu imitat. Dacă vrem o țară ca afară, avem nevoie de alte valori:
Sustenabilitate, durabilitate, utilitate. Lucrurile bune cer timp. Cele făcute pe repede înainte, ne cad deja în cap. Prostul care muncește până la epuizare și are inițiativă reprezintă un pericol, nu un erou.