Odele inutile ale bebelușiei

Citind cele câteva bloguri de parenting autohtone, realizez că există un trend pe care nu pot să-l clasific decât hormonal: acela de a privi bebelușia copiilor ca pe un dat minunat, unic și nerepetabil, adică singurul care poate oferi senzații maternale reale. Doamne, mirosul lor minunat și piciorușele lor grase, plus gânguritul și toate celelalte.

Normal că bebelușii sunt adorabili, ca toți puii de altfel (cu câteva notabile excepții, de exemplu cei de porumbel), că așa reușim să perpetuăm specia. Este un dat adaptativ să vezi o gâlmă care urlă non-stop ca pe o minune dumnezeiască.

Dar maternitatea este frumoasă chiar și când copiii cresc, iar somnul de noapte se îmbunătățește considerabil. (Dar tot în creierii nopții te trezești, că trebuie să-i școlarizezi!)

Și la fel de grea. Așa că poate ar trebui să ne propunem să proiectăm aceleași imagini minunate, pentru a continua să fim niște părinți prezenți, implicați.

Primii pași sunt emoționanți, dar dacă ești acolo, lângă ei, te bucuri și când, în sfârșit, au internalizat regula cu majuscula scrisă la începutul propoziției! Când auzi prima emisie live sau vezi primul gol. Când trăiești, din umbră, prima lor iubire sau vezi prima dovadă reală de maturitate.

Bocetul prelung: “ce fac când nu va mai fi bebeluș?” este unul de-a dreptul idiot. Vei continua să fii părinte, vei avea noi bucurii și tristeți, vei fi acolo la bine și la greu.

Bebelușia nu este totul! E frumoasă și adolescența, cu ciufuțenia și aiurenia ei. Apoi ei vor fi părinți, iar noi, cu puțin noroc, bunici, vom avea deci noi experiențe la care nici cu gândul nu gândim acum!

A fi părinte nu se termină la intrarea copilului la școală, liceu sau facultate. Iar amalgamul olfactiv, emoțional și de fapte se îmbogățește, nu dispare. De la miros de lapte, treci la meniul pe pe hainele de grădiniță, apoi la acriciunea sudorii copilului care aleargă în pauzele de la școală și parfumul de adult. Toate etapele vin cu o încărcătură afectivă care se transpune, apoi, în amintiri.

Rolul și rostul unui părinte nu se pierde niciodată. Iar copiii ne rămân copii chiar și când devin, la rândul lor, părinți.

Bebelușii sunt minunați. Dar drumul nu se oprește acolo. Și este grozav pe tot parcursul său.