Așa cum copiii mei au YouTube sau Spotify, noi am avut MTV. Apărut “pe cablu” la scurt timp după Revoluție, respectivul post de televiziune era nu doar motivul pentru care uitam uneori să-mi fac temele, dar și o puternică sursă de influență vestimentară și chiar culturală.
Am crescut așadar cu muzica și versurile celor de la Nirvana, U2, Depeche Mode, The Cure, Bush, Garbage. Dar și cu hituri de o vară sau cu muzică de care mi-e cam jenă să-mi amintesc. Plus piesele pe care dansam, pentru că rupem ringurile.
Să zic și de Beavis și Butt-head, cei care mi-au corupt cumva simțul umorului?
Doar că pentru noi lumea asta era intangibilă. Astăzi putem merge oriunde în lume să vedem un concert. Atunci am umblat prin multe ambasade doar să putem vedea Parisul. În afară de MJ, nimeni nu se înghesuia să concerteze într-o țară ciudată, înapoia timpurilor, care tocmai își împușcase conducătorul, iar inflația ar fi putut adăuga prețului biletelor multe zerouri în timp real.
Azi găsim hainele lor oriunde. Atunci mergeam la croitoreasă cu speranța că-i reușește croiul în A preferat de Shirley Manson. Iar când găseam la SH un tricou un pic mai grunge părea că am prins Divinitatea de ambele picioare!
Era ca în filme: vedeam cu ochii noștri, dar știam că nu există. Și ca să fiu sinceră, nici nu speram că se va schimba ceva.
Astăzi mă duc să-i văd pe cei de la The Cure în mijlocul Bucureștiului. Depeche Mode ne-a vizitat deja de câteva ori. La fel și Metallica. Dacă-mi spunea cineva asta în adolescență, probabil că aș fi suspectat ceva probleme (grave) la capitolul rațiune.
Se dovedește așadar că dacă ai suficientă răbdare, se pot întâmpla tot soiul de chestii care-ți par incredibile.
Generația MTV se reunește iar. Ce oldies sună! Dar ce muzică bună! 🤟