S-a dus vara lui 2023 și odată cu ea ultima noastră vacanță a sezonului. Tot Kefalonia, ca și anul trecut, de data asta fără probleme majore de sănătate. Și fără transport aerian în ceea ce mă privește.
Turistic vorbind, nu a părut o idee prea strălucită să vedem două insule într-un an, mai ales că există un contrast semnificativ între cea grecească și Sardinia.
Dar vacanțele nu sunt numai pentru a vedea peisaje extraordinare sau a experimenta cât mai multe stele pe frontispiciul hotelurilor, ci pot deveni călătorii interioare în care explorezi părți, gânduri, dorințe care ți-au fost, dintr-un motiv sau altul, ascunse.
Dincolo de alergat frenetic pe drumurile lungi ale Kefaloniei, m-am trezit exact ca în piesa de teatru a lui Mihail Sebastian: oprită în timp și spațiu, bucurându-mă de compania alor mei și de tihna momentului.
Ce am făcut, concret, timp de aproape două săptămâni?
Am mers mult cu mașina prin marginea Europei și pe o insulă plină de piatră și vegetație uscată 🙂 Am poposit în localități demne de Seninia. Am mâncat multă înghețată.
Am avut tot soiul de revelații și inspirații pe care urmează să le transpun apoi în vorbe. Am făcut multe poze, ca pe niște provizii însorite care mă vor ajuta să trec peste iarnă.
Dar cel mai important mi-am mai găsit din liniștea de mult pierdută. În ciuda faptului că am vizitat locuri spectaculoase, vara asta n-a fost ușoară. Și nici vremurile care vin nu se arată chiar desprinse din povești. Dar am realizat că mereu a fost greu și întotdeauna am scos-o la capăt. Că apar drumuri noi unde cred că se înfundă totul, că am primit întotdeauna ajutor nesperat și că deși mi se pare că totul devine o mișcare abramburită, din mijlocul haosului apare mereu câte un progres.
Ce mi-a plăcut?
Vibe-ul general. Faptul că toată lumea a fost ok. Că am petrecut mai mult timp laolaltă.
Am adorat și savurat înghețata artizanală de la o cofetărie veche din Argostoli. Și mi-a plăcut mult să văd aceiași localnici umplându-i terasa seară de seară.
Argostoli în marea lui splendoare mi-a fost revelație de această dată. Anul trecut l-am văzut pe repede înainte și mi s-a părut trist, bântuit de trauma prin care a trecut. De data asta l-am vizitat des și l-am descoperit a fi dinamic, aparte, savuros.
Diminețile de lângă piscină. În ciuda faptului că micul dejun inclus in pachetul turistic n-a fost tocmai ce trebuia, ne-a pus pe toți la masă, ceea ce facem tot mai rar pe acasă.
Mi-am găsit Seninia pe plaje aproape pustii, cu apa departe de a avea culoarea azurie caracteristică Greciei:
Ce nu mi-a plăcut?
Înghesuiala și disconfortul locurilor instagramabile. Adică a celor vedetă, pe care toți vor să le vadă și să le pozeze.
Mâncarea, mai scumpă și mai proastă ca anul trecut. Multe congelate, tot mai puține opțiuni pe gustul meu.
Cafeaua. Grecii nu prea știu cum e cu ea, rareori am găsit opțiuni care să mă mulțumească.
Fuse, fuse și se duse!
Mulțumiri celor care ne-au însoțit și celor de acasă, care au dus greul cu Zoo Neacșu.
A venit așadar momentul să facem rezervările pentru Revelion! De rechizite refuz să mă ocup 😐