La începutul verii am citit un articol care m-a pus pe gânduri. Autorul dovedea cu argumente pertinente că pe măsură ce avansăm în vârstă viața devine tot mai grea, iar efortul nostru de a ne păstra o traiectorie sănătoasă tot mai susținut. M-a deprimat teribil (de asta nu vi-l dau spre lectură) și m-a pus serios pe gânduri.
Păi dacă până acum a fost greu, cum va fi de acum înainte? Mai duc? Mai pot? Mai am cu ce?
Imediat după asta, ca un făcut, au început probe noi: un accident urât al copilului mare urmat de un examen sâcâitor, manii noi și greu de gestionat ale pacientului în vârstă și o serie de numeroase decizii aberante din partea celor care ne guvernează care mă determină să fiu mai mult decât îngrijorată de viitorul apropiat.
Pare că omul acela a cobit: trecutul a fost greu, viitorul sună de coșmar.
Cam acesta a fost spiritul meu înainte de ieșirile din vara asta. În bagaje au intrat nu doar haine ci și gânduri amestecate despre noul cont de TVA (*), calcule ale unor noi începuturi, memo-uri despre lista de medicamente pe care o las acasă și anxietatea a ceea ce găsesc la întoarcere. (**)
Și totuși după ce am despachetat, m-am mirat să constat că m-am bucurat intens de vacanțe. Am aruncat în apa mării odată cu pietricele de pe mal din balastul presiunii financiare. Am găsit sub un pin bătrân puterea de a mai spera. Și am învățat de la niște pescăruși că de acolo de sus pare insignifiant ceea ce vedem la nivelul solului.
Mi-am încărcat așadar bateriile și forțele. Va fi greu, dar poate că va fi totuși bine. Oricum nu am opțiunea de a capitula.
Bine am revenit! Țineți-mi pumnii să o scot și de data asta la capăt!
(*) ultima oară când mă știu atât de stresată/ panicată/ nervoasă pe teme antreprenoriale a fost pe vremea de tristă amintire a lui Pogea. Și atunci, ca și acum, am avut senzația atingerii punctului terminus.
(**) din fericire de data asta am găsit o minunată cină tradițională, cu ciorbă și sarmale, care a șters rapid nostalgia iaurtului grecesc și a fructelor de mare. Mulțumim, Tataio!
Poza este făcută de Marele Copil într-un loc pe care l-am adorat: la ieșirea din al doilea lift al hotelului la care am stat în Skiatos. De acolo (ca de altfel de la tot etajul superior) se vedea marea, coasta și întregul ansamblu hotelier care se prezenta de-a dreptul spectaculos. În poză port – ca o fashionistă adevărată ce sunt – o veche și roasă de Dor pălărie Accesorize, o veche și roasă de Dor rochie de plajă Scotch&Soda și un rucsac achiziționat compulsiv în toiul iernii de la vechea mea prietenă Glorybox. Dacă apuca să îl roadă și pe acesta, n-am fi mai amintit în prezent de Dor!
Pentru cei care nu înțeleg partea cu rosul, Dor e câine 🙂