O dimineaţă tare grea am avut: cel mic s-a dat cu greu forţa jos din pat şi nu a colaborat deloc la pregătirile pentru grădiniţă. S-a spălat pe dinţi cu o pernă în cap, l-am îmbrăcat ca atunci când avea 6 luni (şi mult mai puţine kilograme), a parcurs distanţa de la uşa casei la poarta curţii în timp record, adică la o întrecere cu melci sigur ar fi pierdut.
În toată încâncenarea de a ajunge la timp, a existat şi o scăpare: rucsacul său cu schimburi a rămas undeva în zona crepusculară. Mi-am dat seama când era prea târziu, astfel încât copilul îşi va petrece timpul la grădiniţă încălţat cu bocancii de iarnă. Iar eu îmi voi petrece acest interval rugându-ma pios să nu se ude pe tricou sau pantaloni când se va spăla pe mâini, pentru că fără schimburi devine catastrofic.
M-aş îngrijora dacă n-aş sti că în ultima vreme tot mai multe cunostinţe se plâng de probleme cu memoria de scurtă durată. Uitam responsabilităţi, lucruri, întâlniri şi ne întrebam de ce dăm rateuri cognitive aşa de devreme ?
De ce uităm aşadar?
1. Pentru că este normal 🙂 Uitarea este un proces al memoriei, e firesc ca pentru a reţine lucruri noi să şteargă din vechituri. Este motivul pentru care ne mai amintim extrem de rar lucruri învăţate în anii de şcoală sau numele unor persoane cu care am relaţionat foarte puţin. Pe de altă parte, pe măsură ce devine de-a lungul timpului încărcată de informaţii, capătă dificultăţi în a reţine lucruri noi: rutine, informaţii, persoane, procese. De aceea uităm mai degrabă chestiile recente, iar cele vechi şi utilizate intens rămân înregistrate.
2. Pentru că am reuşit să ne complicăm viaţa într-un mod inimaginabil. Dacă pentru părinţii noştri lucrurile erau destul de statice: job, timp pentru familie şi chestii administrative, pentru noi cotidianul a devenit un haos. Avem servicii, copii, vrem la coafor, la sala, vrem să ieşim, facem shopping compulsiv. Mi se pare că suntem generaţii care fug de casă şi de responsabilităţile aferente, în aşteptarea a ceva mai grandios, mai spectaculos, mai motivant. Ciorba zilnică sau cititul ziarului în fotoliu s-au demodat.
Însăşi creşterea copiilor a căpătat valenţe absurde, pentru parentingul modern fiind de neconceput ca aceştia să-şi petreacă şi singuri timpul de acasă, în timp ce adulţii îşi văd de treburile lor.
Toate acestea vin cu un uriaş consum psihologic, de timp şi de energie. Iar mintea noastră încearcă să facă faţă, să se adapteze. Cum? Uitând, eliminând ceea ce i se pare balast.
3. O cauză ignorată de mulţi este depresia. Din cauza stilului de viaţă, a provocărilor perpetue, a dificultăţilor tot mai diverse şi mai greu de surmontat suntem din ce în ce mai depresivi. Orice neurolog poate confirma acest cerc vicios: depresia generează uitare, ca efort adaptativ, iar uitarea generează depresie. Este motivul pentru care antidepresivele fac parte din tratamentul bolii Alzheimer.
4. Oboseala. Dormim din ce în ce mai puţin şi mai prost. Ne lobotomizăm până noaptea târziu la televizor, ne forţăm limitele cu tot soiul de activităţi inutile, uităm a pune pauză de refacere. Este normal ca mintea noastră să dea rateuri.
5. Întreruperile. A devenit o maladie, cei din jur nu mai au rabdarea să aştepte, să stea politicos până când terminăm ce am început. La serviciu răspunzi unui mail complicat şi în focul creaţie vine şeful să-ţi dea altă sarcină, mai arzătoare. Acasă ne apucăm să ştergem praful si exact atunci se găseşte cineva să aibă mare nevoie de noi. Praful poate aştepta. Toate aceste întreruperi sunt dăunătoare creierului nostru, care este setat pe o anumită activitate, pe urmărirea paşilor ei, trebuind să-şi schimbe brusc traseul.
A aştepta ca cineva să-şi încheie activitatea nu este doar o chestiune de politeţe, ci este benefic pentru starea de spirit a tuturor şi calitatea rezultatelor finale.
Ce e de făcut?
Să ne simplificăm viaţa, să avem mai multă grijă de noi, să prioritizăm corespunzător. Şi să ne stresăm mai puţin de erorile memoriei noastre. Nu avem motive – rareori provoacă pagube însemnate.