Povești de trezit oamenii mari

Brânza bună și burduful de câine

Vă amintiți de celebra sintagmă e educației comuniste cu brânza bună în burduf de câine? Mai toți părinții auzeau la școală același refren despre copiii lor, care erau niște lactate de calitate în recipiente rele. Mi-aș fi brodat pe uniformă această mostră de înțelepciune populară, atât de mult îmi plăcea! Ce însemna brânza bună în burduf de câine? Că o persoană ar putea mai mult, ar avea potențial, dar nu vrea să învețe, să exerseze, să progreseze. Întotdeauna era vina copiilor, nu a sistemului rigid, nu a profesorilor care se poziționau excesiv de sus pe scara autorității, nici a părinților care obțineau întotdeauna feedback unidirecțional, de la cadrele didactice, uitând să-și întrebe și copiii dacă întâmpină piedici sau greutăți. Într-o oarecare măsură abordarea continuă astăzi. Bine, nu mai e doar vina copiilor, acum e și cea a părinților! Nu mai auzim de burduf, ci strict cuvinte din sfera educativului. Dar toate problemele de comportament sau de învățare își au cauzele acasă. Deși noi, părinții nu putem controla dinamica grupurilor din afara casei noastre, nu putem suplini motivația profesorilor și, ...
Citește mai mult »

Mi-am primit Karma

În ultima vreme am simțit, ca mulți alții, o frică intensă privitoare la viitor. Sunt un critic activ al sistemului de învățământ din România, mi se pare că nu avem încă o țară ca afară, dar perspectivele recente mă fac să reevaluez totul și să înțeleg că avem deja o Românie în rând cu lumea civilizată și că educația pe care o primesc copiii mei este la standardele care trebuie, singura problemă fiind alinierea tuturor școlilor, fie ele din cartiere mărginașe sau sate aproape uitate de lume la acest nivel. România e bine, credeți-mă! Se poate mai bine, dar nu o schimbare radicală o poate ajuta, mai ales când este deja dovedită a fi ticăloasă. Dar dincolo de situația politică, au apărut și altele care m-au speriat și mi-au amintit cât suntem de fragili și vulnerabili. Evident că în acest climat apăsător și sumbru, am fost destul de contondentă în relațiile cu cei din jur. Asta neînsemnând că am sărit la gâtul cuiva, în ciuda a ceea ce ați putea crede, nu o fac decât în legitimă apărare, ...
Citește mai mult »

Iluzia fericirii

Unul dintre conceptele aduse relativ recent în spațiul organizațional a fost fericirea la locul de muncă. Managementul modern avea până atunci ca indicator de urmărit satisfacția angajaților, adică ceva bazat pe elemente măsurabile. Fericirea, știm cu toții, este o stare supremă și subiectivă. Satisfacția reprezintă un nivel optim, obiectiv. Încă de când a apărut am contestat intens această idee, a introducerii unui concept mai degrabă filozofic în fabrici, uzine, birouri. Oamenii nu pot, nu trebuie și nu au de ce să fie fericiți tot timpul la muncă. Este o utopie să ne închipuim că poate cineva să susțină o stare de bucurie măcar 30-40% din timpul de lucru. Un job normal presupune de regulă multă rutină, deci plictiseală. Apoi frustrări inerente legate de rezultate sau relațiile interumane. Potențiale mici sau mari crize. Neprevăzut, deci anxietate. Și realizări, deci clar și momente înălțătoare! Dar câte? În plus scopul de bază al relațiilor angajat-angajator sunt banii. Unul îi primește, oferind muncă, altul primește munca și oferă banii. Iar aceștia chiar nu aduc fericirea, orice vi s-ar zice. Rezolvă nevoile de ...
Citește mai mult »

Planuri pentru Decembrie

Am intrat în ultima lună a anului, urmează să primesc cadouri, pentru că am fost cuminte, în plus la horoscop zice că o să rup norma și tot ce nu mi-a ieșit până acum se va rezolva mai mult decât onorabil, deci mă pregătesc de tot ce e mai bun pe lume. Bine, eu nu cred nici în Moș Crăciun, nici în horoscop, dar asta n-ar trebui să influențeze prea tare situația. La cât de grozav se prezintă lucrurile, mi-am făcut planuri pe măsură. Acestea includ: – o cură de salată. Salata este sănătoasă, conține legume, deci fibre, vitamine, în plus a mea va fi și plină de proteine. Adică e din aceea care are preponderent cartofi, carne de pui și maioneză, îngrașă doar când o privești și cere pastile de bilă. – o campanie de donații. Anul acesta vă rog să o ajutați pe Albița, pisica noastră. Are 13 ani, a trecut prin multe probleme de sănătate și este dependentă de plicuri. Vă rog să-i faceți bătrânețile frumoase. Așadar cine va trece pragul casei noastre în luna ...
Citește mai mult »

Mecanisme fragile

Am așa un vibe zilele acestea de parcă m-am întors în anii adolescenței, atunci când unii au tras cele mai mari tunuri economice și financiare, în timp ce alții rupeau relațiile cu vecinii, familiile și prietenii din cauza simpatiilor politice. Și atunci oamenii încurcau deșteptăciunea cu bizareriile psihice ale unor candidați, uitând că o țară nu se conduce enciclopedic, ci, în primul rând politic. Și atunci numărul celor care clacau părea a crește. Pentru că nebunia asta colectivă manifestă, ura, agitația, senzația de pericol iminent ne macină mai mult decât credem, dându-ne senzația că în fiecare dintre noi stă un Toma Alimoș, care își salvează țara deși e aproape mort. Nu ne dăm seama, dar suntem niște mecanisme extrem de fragile. Și dacă părțile fizice se mai cos, repară, peticesc, înlocuiesc, acolo, în mintea noastră se pot petrece niște rupturi irecuperabile. Și nimic, absolut nimic pe lumea aceasta care ne poate duce în astfel de momente de risc, nu merită sacrificiul nostru. Nici o relație umană nu este perfectă și învățăm asta de mici. Părinții noștri sunt, cu sau ...
Citește mai mult »

Back to Seninia

* Viața merge înainte, indiferent pe cine votăm. Cu pași mai repezi sau lenți, cu ocolișuri uneori dureroase, dar întotdeauna cu viitorul în față. * Au fost vremuri în care oamenii păreau mai frecventabili online. Mai cosmetizați, mai fericiți, mai deștepți, mai prietenoși. Au trecut. După câteva cicluri electorale, crize economice și sanitare, începem să realizăm că discuțiile față în față sunt mai spumoase și eficiente. * Este bine să ai probleme, înseamnă că trăiești. * Munca chiar înnobilează, nu neapărat la propriu, dar oamenii ocupați gândesc mai empatic și echilibrat. Mintea și ziua trebuie populate cu treburi utile, ca noaptea și corpul să ne fie bine. * Nu avem niciodată de ales între opțiuni perfecte, indiferent că vorbim despre joburi, locuri, case, soluții, colegi, iubiri, școli, destinații. Și niciodată nu avem de unde ști cum ar fi fost cealaltă decizie. * Întotdeauna ceea ce pare prea frumos, este doar intens cosmetizat. Și nu știi niciodată ce hidoșenii sau frici se pot ascunde sub stratul de artificial.
Citește mai mult »

Drumul știut

Suntem iar în perioada aceea în care stabilim viitorul țării, destinul copiilor noștri, binele colectiv și imaginea emblematică a națiunii. Adică în plin avânt electoral, azi prezidențial. Am urmărit cu prea puțină curiozitate campania aferentă, poate și pentru că am văzut filmul ăsta de prea multe ori, știind astfel cum se termină. De această dată nu mi-a plăcut că, din păcate, calitatea umană și, mai ales intelectuală a candidaților, pare că a scăzut vertiginos. Atâtea gafe copilărești, naivități în a înțelege situații destul de complexe și abordări stupide, parcă nu au fost niciodată. Ce mi-a plăcut totuși este că electoratul a învățat să-și pondereze reacțiile de adulație și efervescența de a încerca să-și susțină opiniile pro sau contra. Sau poate așa a fost în bula mea socială. Dar drumul pare că rămâne cel bătătorit de multe generații: la început nu știm ce să alegem. Apoi luăm o decizie, care ni se pare oportună. Și pe care, inevitabil, ajungem să o regretăm. Pentru ca la final să concluzionăm că oricum nu aveam o altă opțiune, mai bună.
Citește mai mult »

Cel mai mare factor de stres al zilelor noastre

Este incertitudinea, asta ca să vă decideți încă de pe acum dacă veți continua sau nu să citiți 😀 În weekend am purces la a achiziționa copilului mic pantofi de școală. Grea operațiune, până la urmă a ales unii care să respecte și criteriile mele, adică să fie din piele (ecologică sau nu) de culoare închisă și ale lui, adică să fie cool și ușori. De câțiva ani încoace i-am tot cumpărat, ca niște părinți responsabili, ghete de iarnă. Care avut, în medie, cinci zile de purtat pe sezon, aglomerând în rest inutil spațiul locativ tot mai mic. Am decis așadar ca această iarnă să ne prindă în adidași, total nepregătiți. Ca atare cel mai probabil va fi una totală, năpraznică, de povestit nepoților, că așa-i în parenting. Este doar una din micile decizii, care pare nesemnificativă. Dar logistica e tot mai generoasă, stresul pe măsură. Iar impredictibilitatea ridicată deja în zilele noastre la rang de virtute. Pentru că oricât ne-am stresa să luăm decizia corectă, contextul se schimbă deseori atât de dinamic încât nu apucăm să-i vedem efectele. Gândiți-vă, de ...
Citește mai mult »

Gigel și perna perfectă

Dacă tot este la modă să îi dai lui ChatGPT diverse task-uri, l-am rugat iar să scrie pentru mine un text drăguț, ușor de citit și amuzant. A ieșit povestea de mai jos. Vă las pe voi să judecați dacă se pricepe mai bine ca mine și ar trebui să las AI-ul să-mi scrie poveștile de acum încolo sau ar cam fi cazul să-mi găsesc muza pierdută și să mă reapuc de treabă: “Era o dimineață de duminică, iar Gigel se trezise într-o dispoziție… discutabilă. Motivul? Perna lui. Acea pernă, care teoretic ar fi trebuit să fie un suport divin pentru cap, se simțea mai mult ca o clătită care-și pierduse scopul în viață. “Astăzi e ziua!” și-a spus Gigel hotărât, încă bâjbâind printre cearșafuri. “Găsesc perna perfectă, sau mă declar oficial insomniac!” După o cafea mai slabă decât promisiunile unui politician în campanie, Gigel s-a aventurat în lumea fascinantă a magazinelor de perne. Primul magazin era uriaș, plin de perne care promiteau absolut totul: somn profund, vise frumoase, și – poate – rezolvarea problemelor existențiale. “Cu ce vă ...
Citește mai mult »

Terapia plânsu’-râsu’

Am avut niște zile din acelea în care îți vine să juri că luminița de la capătul tunelului este iremediabil arsă. E drept că nici soarele nu s-a prea arătat în ultimul timp pe cerul bucureștean, așa că o și fi comuniunea om-natură, cu care generația mea a fost îndoctrinată la școală, ceva real. Dar nu se cade să stai prea mult în butoiul cu melancolie blegoasă. Așa că am purces, fără să știu că asta va ieși, la terapie. Primul pas a fost să citesc cartea pe care o are copilul mic în luna noiembrie ca lectură suplimentară. Se numește “Din 7 în 7”, a fost scrisă de Holly Goldberg Sloan și a apărut în 2013, având succes răsunător imediat. Și total meritat. La momentul acesta este sold out în România, probabil că urmează să fie republicată. Mulțumim deci Iuliei că ne-a ajutat și de această dată împrumutându-ne volumul ei. Motivul oficial pentru care citesc aproape întotdeauna cărțile propuse copiilor pentru lectură suplimentară este acela de a verifica dacă ei chiar dau foile acestora cu sens. Știu mulți ...
Citește mai mult »