Probabil că v-am mai povestit un episod care a avut loc cu foarte mult timp în urmă într-un parc aproape gol din Leuven. Eram acolo cu nepotul meu și m-am gândit să-mi așez cele 45 de kilograme pe care le număram atunci, pe un leagăn.
Nu am apucat să mă relaxez prea mult că lângă mine a apărut o doamnă care mi-a atras ferm, dar politicos, atenția că locul de joacă este exclusiv pentru copii. Mi-am cerut scuze și m-am ridicat.
Am învățat două lecții prețioase: să respect regulile oricât de absurde ar părea. Și să ripostez, la rândul meu, atunci când în spațiul public cineva le încalcă.
În lumea civilizată presiunea socială se axează pe reguli clare, transparent comunicate. Pe conviețuirea în societate. Pe comunitate.
Mă uit siderată la știrile despre azilul destinat persoanelor vulnerabile din Voluntari unde oamenii au fost abuzați până la tortură. Și la declarațiile senine ale celor care au văzut atrocitățile și atât.
Întâmplător știu care sunt provocările de a îngriji persoane cu grave tulburări mintale. Nu e ușor, nu poți întotdeauna cu binișorul. Dar asta nu justifică sadismul, cruzimea.
Ce fel de popor suntem dacă trecem nepăsători pe lângă bătrâni înfometați și dezbrăcați în toiul iernii? Ce spune despre noi abundența de oameni care cerșesc pe stradă?
Că la noi presiunea socială funcționează defect. Pe noi nu ne interesează binele celuilalt și al comunității, ci doar cel personal. Nu ne interesează dacă niște copii, mulți, nu au șanse la educație, atât timp cât al nostru are profesori buni. Nu ne interesează ce fac bătrânii altora, oamenii cu nevoi speciale, cei care au dificultăți de orice soi. Dăm de pomană pentru morți, nu pentru vii.
La noi presiunea socială te îndeamnă să faci copii chiar și când nu ești pregătit, să cheltui aberant pentru a fi “în rândul lumii”, să pari continuu altceva decât ești.
Suntem defecți, atât timp cât în 2023 avem aceleași titluri în ziare ca în anii 1990. Nu ne putem învârti în cercul acesta al nepăsării la infinit.
Nu are cum să ne fie bine, dacă am devenit atât de insensibili și goi. Ne este rău, de fapt, ne animalizăm și asta ne va costa mental mai mult decât conștientizăm.