Nimic nou sub soare

Proiect de țară: să nu mai fim hoți!

Scriam ieri pe LinkedIn că m-am săturat de sintagma “a fura meserie”. Pentru că a șterpeli presupune o relație unilaterală, în care avem un păgubit și un hoț. Furtul fiind ceva clandestin, făcut pe furiș, care aduce beneficii doar celui care acționează în mod negativ. Meseria se învață. Asta însemnând o relație consimțită de ambele părți, în care informațiile, cunoștințele, abilitățile circulă în toate sensurile posibile. Și un mediu de lucru colaborativ, care încurajează schimbul reciproc de know-how, tocmai pentru că toată lumea înțelege că imediat ce oferi, primești prin feedback, involuntar și necondiționat, la fel de mult. Dar am realizat ulterior că noi, românii, avem o problemă mai mare cu furatul. Când suntem obosiți nu ne odihnim, ci furăm un pui de somn. Ca și cum păgubim pe cineva făcând o pauză, nu câștigăm toți încărcând niște baterii. Să mai zic? “A furat, dar a și făcut!” Spunem despre candidații politici corupți. Ca și cum e imposibil ca cineva doar să facă, profesionalismul fiind mereu la pachet cu o hibă de caracter. Iar când o gravidă își schimbă, ...
Citește mai mult »

Nimic îngrijorător

Un sfert dintre copiii din România suferă de obezitate. Iar statisticile arată o creștere continuă a acestei maladii. Doar uitându-ne în jur, observăm o majoritate copleșitoare a celor din generațiile actuale, lipsită de motricitate. Reprezintă excepții notabile cei care aleargă corect, au postura corespunzătoare la mers și abilități de bază în a-și folosi corpul în mișcare. Strămoșii noștri spuneau că o minte sănătoasă trebuie să fie găzduită de un corp sănătos. Omul modern crede că o minte sănătoasă are nevoie doar să stea ocupată non-stop. Poate de aceea aproape un sfert dintre copii sunt diagnosticați acum cu hiperactivitate și tulburări de atenție. Legându-i de scaune, creștem următoarea generație de bolnavi fizic, sufletește și mental. Negându-le nevoia firească de a se juca, a explora, a experimenta, creăm următoarea generație de cetățeni obedienți, comozi și profitabili pentru toată lumea, mai puțin pentru ei. Punând sportul printre disciplinele școlare neimportante, ba chiar cu potențial periculos din cauza riscului de transpirație (?!) și accidentări, ridicăm următoarea generație fără idoli sportivi autohtoni. Fără modele de curaj și dedicare eroică. Dar suntem prea ocupați să-i creștem ...
Citește mai mult »

Singura certitudine

Copilul cel mic a trecut printr-un nou episod de viroză, deci a lipsit de la școală două zile. Din fericire s-a refăcut rapid, dar de fiecare dată când absentează am aceeași senzație grea că nu vom reuși să recuperăm tot ce se predă la școală. Ritmul este oricum amețitor, dar când ești cu bateriile descărcate devine deja copleșitor. Este mult mai mult, mai greu, mai complicat decât îmi amintesc că era în urmă cu un deceniu la copilul cel mare. Și când aud părinți care raportează lucru suplimentar intens, deja mă ia cu panică. Apoi îmi amintesc de tonele de cursuri făcute în facultate. Știți ce spuneau toate? Că educația este un proces permanent. Că, întradevăr, omul cât trăiește învață. Nimeni nu poate duce ritmul acesta dement la infinit. În plus, aglomerarea de concepte, de algoritmi, de operații fără pauze în care pur și simplu să se întrepătrundă, să se așeze, duce doar la suprasolicitare și, în mod firesc, la uitare. Și abandonare. Reticență la a mai învăța ceva nou. Deci, în mod firesc, rigiditate în a accepta idei ...
Citește mai mult »

Mușețel și gălbenele

Recenta pandemie ne-a ținut în casă, ne-a curățat mâinile până la os, ne-a învrăjbit, speriat, îmbolnăvit fizic și tulburat la minte. Dar, mai ales, ne-a desensibilizat. Atunci când supraviețuiești unei amenințări globale generată de o boală cu potențial mortal, ți se pare că te poți ridica deasupra oricărei alte situații urâte. Am uitat așadar de măști, spălat pe mâini, monitorizat temperatura și stat în casă dacă suntem bolnavi. Bine, unii mai rebeli nu au știut niciodată. Am uitat de distanțare, de protejat pe cei vulnerabili, de puterea distructivă a grupului. Numai că natura își vede în continuare de semnalele ei de alarmă. Zilele acestea avem epidemie de gripă, multe cazuri de Covid și Rujeolă. Un coșmar pentru colectivități și pentru camerele de gardă. Iar presa care ne băga în sperieți cu sufocarea își vede de tot soiul de can-canuri minuscule sau lupte politice stupide. Și cei care scoteau difuzoarele să ne cânte imnul pe străzi în toiul nopții și interziceau exportul de biscuiți nu par a fi conștienți că situația este mai serioasă decât atunci când plimbau trei virusați cu ...
Citește mai mult »

De ce sunt oamenii răi?

Ianuarie este o lună grea, care vine după sclipiciul și cheltuielile extreme ale lui decembrie. Poate de aceea vedem revărsând-se pe Internet valuri de ură generate de motive inventate, pe străzi au început proteste pe care nimeni nu le-a văzut venind, iar oamenii din jur sunt mai ursuzi și abrupți în reacții. Am stat așadar și m-am gândit ce îi mână pe cei agresivi în lupte care n-au o justificare logică? De ce aleg oamenii să fie răi, când ar putea să aleagă să fie buni? Sau măcar să-și vadă de treaba lor, asta în caz că au una… Și am găsit niște posibile răspunsuri: În primul rând oamenii sunt răi pentru că vor și pot. Este atât de simplu, și atât timp cât le permitem, vor continua să fie toxici, agresivi, agasanți. Apoi sunt răi pentru că sunt nevindecați. Traumele prin care trecem și pe care nu le depășim sau procesăm într-un mod sănătos, ne modelează comportamentul și uneori chiar caracterul. Multe dintre interacțiunile nefericite cu cei din jur sunt, de fapt, o succesiune de reacții declanșatoare și ...
Citește mai mult »

Rețeta mediocrității

Aș fi vrut să vă scriu azi despre ghetuțe, daruri, generozitate. Dar am făcut imprudența de a citi presa și mi-a trecut cheful de Seninia. Printre vești care mai de care mai apăsătoare, am aflat că rezultatele elevilor români la testele PISA sunt un pic mai proste decât au fost până acum. Adică dezastruoase oricum. Nu ne trebuie o evaluare globală să realizăm că lucrurile sunt în continuu picaj. Există în continuare un decalaj uriaș între mediul rural și cel urban, o problemă greu de gestionat privind resursele umane, digitalizarea înseamnă încă un proiector și un laptop la catedră, conținuturile par desprinse din vremurile lui Creangă. Se tot implementează chestii care nu au un suport științific, se evaluează eficiența lor după ureche, disciplina a devenit un deziderat utopic. Practic școala românească a devenit un cobai gras și bătrân care aleargă absurd pe o rotiță de lemn. Și acum vine bomboana de pe colivă: actualul ministru al educației admiră, în acest context, reziliența sistemului. Asta era de observat în toată catastrofa, că nu picăm abrupt. Numai că de pe penultimul ...
Citește mai mult »

Pe vremea mea, maică…

Vuiet mare pe la noi deoarece Cocoșatul de la Untold a cântat mizerii pe scenă, iar publicul l-a urmat în delir. Se analizează de zile bune, se dă cu tămâie, se propovăduiește infernul. Citeam opinia unui muzicolog care spunea că fiecare generație vrea să se depărteze de părinți, asta însemnând că va purta, mânca, asculta, chestii care nu le sunt pe plac bătrânilor. Corul de comentarii pe tema articolului este mirabolant: “cum poți să compari muzica idolilor noștri – Elvis, Metallica, Rolling Stone – cu ce cântă tipul ăsta?” Păi nu vorbim despre termenii de comparația corecți, generațiile pe care cei în cauză le-au reprezentat trebuie puse față în față. Nici mie nu îmi place prea tare muzica de azi. Sunt puțini artiști care îmi par talentați, totuși am piese în playlist-uri cu voci care mă ung pe suflet, linie melodică fără influențe orientale și sound curat, nedătător de migrene. Dar cine crede că apariții precum Gheboasa trebuie interzise, nu înțelege cum funcționează lumea și are memoria scurtă. Și în studenția mea era o revoltă generală împotriva celor ...
Citește mai mult »

Lecția naturii

În fiecare an, cam pe vremea asta, puii berzelor care au cuibul la capătul străzii își încep lecțiile de zbor. Mai întâi părinții le arată mișcările. Apoi privesc o vreme zborul în sine. La final sunt lăsați singuri în cuib, fiind nevoiți să reușească. Altfel mor de foame, de sete sau din cauza căderii de la înălțime. Timpul nu e de partea lor. Cu cât învață mai repede, cu atât mai sigură le este supraviețuirea. Noi, oamenii, credem că avem luxul să amânăm orice și oricât. Avem răgaz pentru toate, credem noi, dar deviza asta ne ține departe de multe vise și destinații. Ba chiar auzim adesea despre lecția răbdării. Este adevărat că lucrurile bune se construiesc în timp. Dar natura ne învață să fim nerăbdători. Să ținem cont de termene limită. Să fim alerți. Să facem totul la momentul oportun. Altfel nu se știe când și dacă mai avem o șansă. În plus, oricâți profesori am avea și oricât de buni ar fi, când vine vremea să aplicăm cele învățate, suntem pe cont propriu. Și deseori nu există ...
Citește mai mult »

Două coordonate ale performanței

Copilul meu mare, pe care îl veți auzi vara aceasta și mai mult la radio, a fost implicat într-o campanie de promovare a Campionatului European de fotbal U21, țara noastră numărându-se printre organizatori. Iar cel mic e obsedat de fotbal. Deci n-am putut să nu urmăresc turneul în care, deși am fost gazde onorabile, am eșuat în a face o “figură frumoasă” pe teren. N-am să scriu despre fotbalul românesc, deși îmi sunt destul de clare cauzele eșecurilor lamentabile și repetate. Performanța cere sisteme funcționale de organizare, selecție, evaluare, ori în România nici baze sportive decente, în care să se antreneze copiii, nu prea mai avem. Dar am să mă întreb, retoric, câte ceva despre surpriza turneului: Ucraina, care deși este în război de ceva vreme, iar sportul este unul dintre domeniile intens afectate, a reușit să se califice în semifinale. Eu nu consider surprinzătoare această reușită. La Euro 2020 cel mai frumos meci mi s-a părut cel dintre reprezentativa mare a ucrainienilor și Macedonia de Nord, încheiat 2-1. Se joacă fotbal pe oriunde vă așteptați, numai în România ...
Citește mai mult »

Ca și iubirea, adevărul, valoarea, geniul se vede în timp

Vineri s-a încheiat un nou sezon al emisiunii de talente românești, dând astfel naștere la noi controverse și chestiuni de dezbătut. Câștigătorul a fost un puști simpatic de 7 ani care a recitat genul acela de texte pseudointelectualnice, generatoare fie de ceva fiori, fie de o greață intensă, în funcție de setarea mentală/ emoțională a celor care îl ascultă. Unii îl văd, așadar, un geniu, Eminescu în devenire, singurul președinte falnic și drept pe care îl poate avea țara noastră. Alții consideră că nu depășește nivelul copiilor talentați pe care îl vedem din abundență pe la serbările școlare. N-am să vă spun de ce parte sunt. Eu văd în toți copiii câte ceva minunat, dar foarte greu pun eticheta de geniu, mai ales în astfel de contexte artificiale, intens regizate și manipulate emoțional. Am însă o vârstă și încă mă ține memoria, așa că vă voi aminti despre un alt copil considerat genial, care concerta la vârsta de trei ani, pe când copilul meu mare era cam de același leat. Este vorba despre Cleopatra Stratan, celebră pentru piesa “Ghiță“, artista ...
Citește mai mult »