Nimic nou sub soare

Pe vremea mea, maică…

Vuiet mare pe la noi deoarece Cocoșatul de la Untold a cântat mizerii pe scenă, iar publicul l-a urmat în delir. Se analizează de zile bune, se dă cu tămâie, se propovăduiește infernul. Citeam opinia unui muzicolog care spunea că fiecare generație vrea să se depărteze de părinți, asta însemnând că va purta, mânca, asculta, chestii care nu le sunt pe plac bătrânilor. Corul de comentarii pe tema articolului este mirabolant: “cum poți să compari muzica idolilor noștri – Elvis, Metallica, Rolling Stone – cu ce cântă tipul ăsta?” Păi nu vorbim despre termenii de comparația corecți, generațiile pe care cei în cauză le-au reprezentat trebuie puse față în față. Nici mie nu îmi place prea tare muzica de azi. Sunt puțini artiști care îmi par talentați, totuși am piese în playlist-uri cu voci care mă ung pe suflet, linie melodică fără influențe orientale și sound curat, nedătător de migrene. Dar cine crede că apariții precum Gheboasa trebuie interzise, nu înțelege cum funcționează lumea și are memoria scurtă. Și în studenția mea era o revoltă generală împotriva celor ...
Citește mai mult »

Lecția naturii

În fiecare an, cam pe vremea asta, puii berzelor care au cuibul la capătul străzii își încep lecțiile de zbor. Mai întâi părinții le arată mișcările. Apoi privesc o vreme zborul în sine. La final sunt lăsați singuri în cuib, fiind nevoiți să reușească. Altfel mor de foame, de sete sau din cauza căderii de la înălțime. Timpul nu e de partea lor. Cu cât învață mai repede, cu atât mai sigură le este supraviețuirea. Noi, oamenii, credem că avem luxul să amânăm orice și oricât. Avem răgaz pentru toate, credem noi, dar deviza asta ne ține departe de multe vise și destinații. Ba chiar auzim adesea despre lecția răbdării. Este adevărat că lucrurile bune se construiesc în timp. Dar natura ne învață să fim nerăbdători. Să ținem cont de termene limită. Să fim alerți. Să facem totul la momentul oportun. Altfel nu se știe când și dacă mai avem o șansă. În plus, oricâți profesori am avea și oricât de buni ar fi, când vine vremea să aplicăm cele învățate, suntem pe cont propriu. Și deseori nu există ...
Citește mai mult »

Două coordonate ale performanței

Copilul meu mare, pe care îl veți auzi vara aceasta și mai mult la radio, a fost implicat într-o campanie de promovare a Campionatului European de fotbal U21, țara noastră numărându-se printre organizatori. Iar cel mic e obsedat de fotbal. Deci n-am putut să nu urmăresc turneul în care, deși am fost gazde onorabile, am eșuat în a face o “figură frumoasă” pe teren. N-am să scriu despre fotbalul românesc, deși îmi sunt destul de clare cauzele eșecurilor lamentabile și repetate. Performanța cere sisteme funcționale de organizare, selecție, evaluare, ori în România nici baze sportive decente, în care să se antreneze copiii, nu prea mai avem. Dar am să mă întreb, retoric, câte ceva despre surpriza turneului: Ucraina, care deși este în război de ceva vreme, iar sportul este unul dintre domeniile intens afectate, a reușit să se califice în semifinale. Eu nu consider surprinzătoare această reușită. La Euro 2020 cel mai frumos meci mi s-a părut cel dintre reprezentativa mare a ucrainienilor și Macedonia de Nord, încheiat 2-1. Se joacă fotbal pe oriunde vă așteptați, numai în România ...
Citește mai mult »

Ca și iubirea, adevărul, valoarea, geniul se vede în timp

Vineri s-a încheiat un nou sezon al emisiunii de talente românești, dând astfel naștere la noi controverse și chestiuni de dezbătut. Câștigătorul a fost un puști simpatic de 7 ani care a recitat genul acela de texte pseudointelectualnice, generatoare fie de ceva fiori, fie de o greață intensă, în funcție de setarea mentală/ emoțională a celor care îl ascultă. Unii îl văd, așadar, un geniu, Eminescu în devenire, singurul președinte falnic și drept pe care îl poate avea țara noastră. Alții consideră că nu depășește nivelul copiilor talentați pe care îl vedem din abundență pe la serbările școlare. N-am să vă spun de ce parte sunt. Eu văd în toți copiii câte ceva minunat, dar foarte greu pun eticheta de geniu, mai ales în astfel de contexte artificiale, intens regizate și manipulate emoțional. Am însă o vârstă și încă mă ține memoria, așa că vă voi aminti despre un alt copil considerat genial, care concerta la vârsta de trei ani, pe când copilul meu mare era cam de același leat. Este vorba despre Cleopatra Stratan, celebră pentru piesa “Ghiță“, artista ...
Citește mai mult »

Trei concluzii despre performanță

Prin iarnă m-a purtat norocul într-un hotel la care nimeream pe telecomanda televizorului doar canalele din ograda Televiziunii Române. Așa am ajuns să privesc cu uimire și îngrijorare preselecția națională pentru concursul Eurovision. Care a fost ceva între râs, plâns, perplexitate, șoc, plictiseală dureroasă și penibil. Singura prestație ieșită, cât de cât, din tiparul trist a fost cea care a și reprezentat aseară țara noastră în semifinalele concursului, nereușind totuși să ajungă în finală. Știu că Eurovisionul este cel mai comentat eveniment ignorat, dacă înțelegeți paradoxul. Nimeni nu urmărește fenomenul, dar toți au o opinie pertinentă despre cine ar trebui să câștige. Și tocmai de aceea este cel mai relevant fenomen pentru o discuție despre managementul performanței. Prima concluzie pe care o putem trage urmărind acest festival este că întotdeauna criticile generează scăderea performanțelor. An de an performerii noștri sunt făcuți franjuri în presă și Social Media. Întotdeauna altul era mai potrivit, există niște interese ascunse, ca să nu mai spun cât suntem de persecutați ca neam și țară. Realitatea este că industria muzicală de la noi este mediocră. ...
Citește mai mult »

Bolile minții

În ultima vreme s-au intensificat în spațiul public discuțiile despre sănătatea mintală. Din păcate întotdeauna catalizatorul este câte un eveniment trist, iar sinopsisul câte un discurs profund dezechilibrat. Dar este important că se discută, că nu mai ignorăm problema, că auzim tot mai rar trimiteri directe spre ospiciu, semn că am început să înțelegem că tulburările psihice sunt efectiv boli. Problema apare atunci când îi băgăm pe toți în aceeași oală. Iar lupta contra stigmatizării, corectă și firească de altfel, riscă să producă victime colaterale. Știu ce înseamnă suferința minții, am văzut-o la cei din jur. Și uneori este mai dureroasă pentru cei lucizi, care poartă niște lupte incredibile și la a căror stigmatizare nu se gândește nimeni. Să trăiești alături de un om tulburat este crunt. Nu doar că nu poți ajuta, pentru că, așa cum zic mereu nu poți salva oamenii de ei înșiși. Dar deseori propria ta percepție asupra vieții, realității, deciziilor de luat se deteriorează. Dar fiecare cu crucea lui, veți spune. Voi da în acest caz alte exemple, să înțelegeți cum ne pot lovi ...
Citește mai mult »

Doza de realitate

În ianuarie s-au împlinit 20 de ani de când sunt mamă. Mulți, suficienți cât să fi văzut generații întregi crescând și vă spun cel mai banal sfat de parenting, pe care nimeni nu vrea să-l afle: copiii devin ceea ce vor, pot și sunt lăsați să devină. Nu ce visează părinții lor. Nici ce îi presează școala. Cu atât mai puțin ce își închipuie cei din jur. Dacă aș face un sondaj de opinie, iar cei implicați ar da dovadă de memorie bună și sinceritate, puțini părinți ar spune cu mâna pe inimă că au trasat cu mâna lor destinul frumos și luminos al copiilor. Cu toții i-am îndrumat, obligat, condiționat, influențat, dar până la urmă tot ei s-au mobilizat, au făcut, au eșuat, au renunțat, au continuat. Părinții obsedați de control le-au pavat drumul copiilor către abuz alimentar sau de alte substanțe. Cei mai permisivi au stat de pază și au încercat deraieri atunci când lucrurile păreau că se îndreaptă către direcția greșită, uneori acționând decalat. Dar orice stil de parenting am fi fost avut, definitorii au ...
Citește mai mult »

Cinci pași rapizi și simpli să-ți îmbunătățești viața

Există acum câte o industrie în jurul fiecărei nevoi umane: Vrei să slăbești? Avem cărți, meniuri personalizate, nutriționiști, săli de sport, terapeuți, aparate minune. Vrei să te lași de fumat? Există alternative “sănătoase”, plasturi, pastile, medici, clinici. Să-ți găsești jumătatea? Site-uri specializate, milioane de metode de a-ți îmbunătăți imaginea, specialiști în a agăța. Să crești copii echilibrați? Well, păi numa’ câți părerologi se plimbă liberi pe Internet! Cu toate acestea obezitatea explodează, dependențele sunt o realitate curentă, oamenii tot mai singuri, copiii din ce în ce mai anxioși. Pentru că a ne externaliza nevoile este o idee neproductivă în sine. Pe de o parte ne creează ideea falsă a unei plase de siguranță. “O rezolv altă dată, atunci când am timp, la câte soluții există, e imposibil să nu-mi iasă!” Iar pe de alta, pentru că niciodată o industrie profitabilă nu trebuie să rămână fără clienți. Deci fie rezolvă parțial/ punctual o nevoie, fie inventează unele noi – a se vedea imaginile tot mai ireale de promovare a corpului uman. Altminteri soluțiile sunt întotdeauna extrem de simple și la îndemâna oricui. Dar ...
Citește mai mult »

Când o școală rămâne cu un singur copil

Învățământul românesc este într-o perpetuă renovare. Adică se modifică structura anului școlar de două ori pe an, se discută obsesiv despre examene și evaluări și se ia la periat curricula astfel încât tot prea stufoasă rămâne. Între timp adevăratele probleme zac nedezbătute, cu capacul bine pus peste ele. Zilele trecute a apărut în presă cazul unei școli din mediul rural care se confruntă cu o situație greu de închipuit în vremurile noastre: elevii nu mai vin la ore din cauza transferului unui copil cu nevoi educative speciale. Înțeleg că respectivul a trecut deja prin mai multe instituții de învățământ, unde nu s-a adaptat din cauza comportamentului său agresiv. Să nu-ți trimiți copilul la școală este totuși un gest extrem, ilegal și neproductiv. Pentru că diversitatea din școală este diversitatea din viața reală. Ne convine sau nu, toți acești oameni ne vor fi în continuare vecini, colegi, conexiuni sociale temporare, parteneri chiar. Și apoi mulți dintre adevărații oameni periculoși se prezintă sub aparențe mult prea normale. Ar fi bine să fie un caz singular, însă eu aud în jur tot ...
Citește mai mult »

Hate-ul ca potențial indicator al succesului

Social Media a adus cu sine nu doar o interacțiune umană mai facilă, accesibilă, ci și alte noi coordonate sociale. A generat meserii noi, creatorii de conținut sau influencerii, modalități tot mai puțin evidente, dar funcționale, de a promova produse, reacții emoționale sub formă de emoticoane sau cuvinte cheie. În tot acest context parcă și definițiile valorii, talentului, profesionalismului par a se schimba. Orice postare despre o persoană publică de succes în domeniul său de activitate devine un tablou principal al concursului de dat cu hate. Afli din secțiunea de comentarii tot soiul de analize pe joc și caracterul celor implicați în el de te iei cu mâinile de cap. Tot soiul de neterminați, care nu-s în stare să urce trei scări fără să gâfâie, știu cu certitudine secretul jocului prost al lui Halep chiar și atunci când câștigă. Despre caracterul actorilor, de exemplu, nici nu mai avem ce povesti. Tanti Marghioala care are o floricică la poza de profil, înțeapă mai ceva ca un cactus dând cu presupusul despre infidelitățile unuia care a murit cam pe ...
Citește mai mult »