Nimic nou sub soare

Nici Oscarurile nu mai sunt ce au fost

Industria cinematografică se schimbă şi ea, după cum e normal şi firesc. Aşa cum Apple a transformat-o pe cea muzicală, Netflix a adus cinema-ul în casa fiecăruia dintre noi, modificând regulile jocului la contorizarea succesului unor pelicule. Premiile Oscar au rămas totuşi la fel: o mână de oameni îmbrăcaţi frumos, care mimează implicarea în diverse cauze sociale/ de mediu/ [mai introduceţi voi aici categorii] şi care se aplaudă unii pe alţii pentru munca lor. Este evident că în vremurile în care jurnalele de ştiri par a descrie, seară de seară, sfârşitul iminent al lumii, oamenilor nu prea le mai pasă de rochia mirabolantă a unei nominalizate, de papionul simbolic al unui regizor, de prezenţa sau absenţa femeilor şi minorităţilor sexuale pe lista de câştigători sau de multiplele nominalizări ale altui film corect politic. Aseară lucrurile s-au arătat similar. Aceleaşi dive perfecte, cadre superbe, chestii vaporoase, mulţumiri emoţionante. Plus un moment pe care eu îl consider regizat, dar care ţine prima pagină a revistelor lucioase, este deja viral şi intens memat în Social Media, generând numeroase analize pe script: Aşadar ...
Citește mai mult »

A înțelege/ înțelegere

Dintotdeauna omenirea a avut nevoia de a înțelege: de ce plouă, care-i treaba cu stelele, vulcanii, cutremurele? De ce se întâmplă într-un fel sau altul? De ce îmbătrânim? La nivel individual avem aceleași necunoscute care ne bântuie: de ce a spus/ făcut/ dat/ cerut/ dus/ adus? De ce da? De ce nu? De ce el? De ce ea? Doar că uneori nici cei mai înțelepți din sat sau cei mai școliți savanți nu au răspunsuri la întrebări, altminteri banale. Și atunci inventează unele, doar să nu pară că n-au soluții. Religia a apărut în urma acestei nevoi. Ce nu știm noi, știe Divinitatea. Ce nu putem noi, poate Dumnezeu. Ce nu iertăm sau nu putem pedepsi noi, se iartă și pedepsește acolo sus. Doar că și așa tot ne bântuie necunoscute sau necunoscuți. Ne pierdem somnul, liniștea și zilele încercând să înțelegem ceea ce deseori nu are o logică firească. Așteptăm o concluzie, fie ea și negativă, doar ca să ne fie clar măcar finalul. Realitatea este că zbaterea pentru înțelegere este dătătoare de angoase și depresii. Ideea nu ...
Citește mai mult »

Haters Gonna Hate

Citeam undeva că 70% dintre interacțiunile umane sunt orientate negativ, adică reprezintă critici, bârfe, certuri, înțepături. Cumva are sens, nu doar că emoțiile negative creează o conexiune mai activă între partenerii de discuții, dar au și componenta de învățare, adaptare. Dacă ne uităm în jurul nostru pare un procent real. Gura lumii slobodă mai repede zice de grijania maternă decât de calitățile, realizările, succesele celor din jur. Şi dacă se apucă să laude, în final tot la concluzia deloc măgulitoare că a existat acolo, în merite, doar componenta noroc/ pile/ bani/ astre favorabile. Şefii, femeile frumoase şi succesele altora sunt cele mai detestabile elemente. Urmează micile sâcâieli inerente în interacţiunea dintre oameni: unul întârzie, altul e zgârcit, unul nu face, altul nu drege. Cred că suntem cu toţii conştienţi de această realitate: că toti facem parte dinntr-o maşinărie toxică de propagandă socială şi că avem de ales ce şi cum spunem sau cât şi de ce ascultăm. Dar nu doar spusul este problema. Ci mai ales tendința noastră firească de a pleca urechea mai degrabă la critici decât spre ...
Citește mai mult »

Trei lucruri învăţate din interacţiunea cu oamenii

Nu ştiu să estimez la câte interviuri de selecţie am participat în postura de intervievator. Multe, oricum. Şi o parte din lucrurile pe care le-am învăţat acolo, mă ajută foarte mult în interacţiunile de zi cu zi pe care le am cu cei din jur. Pentru că ţin la voi şi pentru că mi se pare că dacă avem nevoie de ceva zilele acestea, comunicarea aceea adevărată ar fi prima pe listă, vă spun azi un strop din secretele mele profesionale. Aşadar: 1.Oamenii sunt foarte sinceri şi direcţi dacă întrebările pe care le primesc sunt sincere şi directe. Chiar dacă uneori sunt puşi în încurcătură de faptul că nu-şi pot construi şi elabora în mod diplomatic răspunsurile, o astfel de abordare îi ajută ca la finalul discuţiei relaţia cu cealaltă persoană să fie mai autentică şi funcţională. Probabil că vi se întâmplă şi vouă să interacţionaţi cu oameni care vă iau pe ocolite, pun patru întrebări ajutătoare şi creează cel putin două scenarii să afle cât vă costă lunar locul de parcare din faţa blocului. Discuţiile devin nu ...
Citește mai mult »

Despre omenie

Se vorbește mult zilele acestea despre omenie. Despre dramele aduse de război, despre încercarea de a ajuta pe cei încercați de consecințele unor decizii nebune, despre bunătate, empatie. Este frumos să ajutăm. Doar că tot oamenii sunt cei care au creat demența asta. Dacă ne uităm la televizor vedem milioane de mâini întinse, donații, gesturi frumoase. În tot acest timp există alte mâini care țin arme sau framătă să apese butoane, care distrug, îmbolnăvesc. Ăștia suntem noi, oamenii. Aceiași călăi care azi omoară, mâine ar putea salva pisicițe din copaci. Și aceiași salvatori care azi donează saltele și spații de cazare ar putea fi mâine cei care își lovesc, măcar și cu o vorbă, aproapele. Întotdeauna binele făcut la o mobilizare publică are o componentă narcisică. Devenim brusc buni, salvatori, creștini. Ne îndepărtăm de propriile necazuri, încercând să le rezolvăm pe ale celor din jur. Căpătăm în ochii proprii și ai apropiaților imaginea pozitivă a omului implicat, generos, păsător. Nu mă înțelegeți greșit. Oamenii au nevoie de ajutor. Dar de cele mai multe ori așteptăm abia momentul să devină victime ...
Citește mai mult »

Reconfigurarea traseului

Viața n-a fost tocmai o vizită într-un parc de distracții pentru mine. Și cea mai detestabilă parte atunci când suferi este că dacă nu ai destulă experiență de viață, găsești imediat pe cineva pe care să dai vina. Și cu cât necazurile sunt mai multe, cu atât se înmulțesc și vinovații. Pare o treabă eliberatoare să pasezi către alții responsabilitatea belelelor. Să te cerți. Să detești. Să cauți răzbunare. Asta fac aproape toți oamenii atunci când sunt supărați. De aceea sunt atâtea conflicte pe la locurile de muncă. De aceea nu există despărțiri civilizate. Sau vedem frați care ajung să nu se mai salute după o copilărie în care au împărțit bunele, relele, patul din dormitor, oala de ciorbă de pe aragaz și prosoapele din baie. Pentru că dacă ne este greu, căutăm pe cineva să-i pasăm bolovanul emoțional din cârcă. Dar vindecarea nu vine din conflict. Nici din răzbunare. Nici din ură. Și din ce stăm să le contorizăm, din atât belelele se înmulțesc. Binele vine din a înțelege. Comportamente, vorbe, reacții, alegeri. Iar a înțelege presupune, în ...
Citește mai mult »

Joaca de-a adulții

În ultima vreme văd reacții de oameni mari tot mai copilărești. Și mă gândesc că ar trebui să se facă niște studii, întrucât pare că atunci când copiii nu sunt lăsați să se joace pe săturate, intră în risc de a deveni adulți care o fac distructiv în momente nepotrivite. Sunt oameni mari care și-au asumat responsabilități de mici: și-au crescut frații, au fost suport emoțional pentru părinți sau mingi săltărețe în relații parentale cu probleme. Au simțit presiunea de a performa la școală sau la sportul preferat. Au încercat să fie perfecți pentru a nu suporta consecințele neatingerii unor standarde uriașe. Au făcut tot ce le-a stat în putință. Dar acum, când sunt mari și trebuie să se poarte ca adulții, redevin copiii aceia forțați să se maturizeze peste noapte. Fac crize de furie din întâmplări minore. Se joacă de-a relațiile sau de-a seducția. Cred despre ei că sunt responsabili, dar imaturitatea lor perpetuează comportamente abuzive. Manipulează, se prefac. Vorbesc mult și fără rost. Rănesc și cred că e justificat așa. Dau mereu vina pe alții, pentru ...
Citește mai mult »

Viața la punctul optim

Nu este prima dată când amintesc despre optimum motivațional, un concept deja încetăţenit în psihologia performanţei, care înseamnă un punct de echilibru între dificultatea sarcinii și nivelul resurselor mobilizate pentru a o duce la capăt. Astfel, dacă misiunea este percepută ca fiind prea ușoară, apare submotivarea: nu reuşim să mobilizăm suficiente resurse fizice şi psihologice, deci apare eşecul. Dacă este văzută, dimpotrivă, ca fiind prea dificilă, apare supramotivarea. Adică mobilizăm prea multe resurse, riscând astfel să devenim dezorganizaţi, să obosim prematur, să apară blocaje. Ce-i mult nu-i bun, spune românul. Iar ce-i prea puţin nu-i suficient. Iată că în lipsa unui nivel optim al motivaţiei, performanţa devine improbabilă. Dar oare doar motivaţia trebuie să-şi găsească balansul? Sau putem etrapola optimum ei la toate laturile vieţii noastre personale şi profesionale? E clar că există un punct de echilibru în orice. Dacă mâncăm prea puţin, suntem flămânzi, nu ne putem concentra, apar dezechilibre în organism, apoi până la boală pasul e mic. Prea mult? Ne îngrăşăm şi tot la medic riscăm să ajungem. Oamenii aceia bine îmbrăcaţi au găsit, de asemenea, ...
Citește mai mult »

Cele mai importante ştiri ale începutului de an (sau nu chiar)

Simt iar nevoia unui detox de la actualităţile zilei, nu de alta dar doi ani de breaking news-uri pe tema “vom muri cu toţii!” (de boală, de foame, mai nou de frig) şi-au pus amprenta asupra nervilor mei oricum destul de încercaţi. Am schimbat deci registrul, începând să citesc știrile acelea trecute la categoria: şi altele. Sunt ca o gură proaspătă de aer, vă jur! Aşadar, luaţi de vă informați: Americanii au construit cea mai mare tigaie de fontă din lume, pe care au cărat-o cu un transport agabaritic la un (viitor) muzeu destinat fontei. Tigaia are 5,5 metri de la un mâner la celălalt, cântăreste 6500 kg şi reprezintă o atracţie turistică în stilul american. Nu daţi buzna încă, muzeul se va deschide abia la sfârşitul lui 2022 în South Pittsburg. Oricum, dacă în SUA tigaia ajunge la muzeu, putem acorda și noi, în România, circumstanțe atenuante pensionarilor care se bat pe oale atunci când sunt la promoţie prin supermarketuri. Pentru că tot am ajuns la capitolul muzee, trebuie să vă spun că există unele mai interesante şi mai ...
Citește mai mult »

Brown Tuesday

Ieri a fost o zi albastră de luni, zică-se cea mai nasoală din an, punctată cu #depresie de toate newsletterele şi ziarele citite. Dar pentru elevii din ciclul primar şi gimnazial, nici prezenta marţi nu se arată în culori prea optimiste, cauza fiind prea puţin dezbătută: prima vacanţă intersemestrială a lui 2022 a avut două zile, adică weekendul tocmai încheiat. Pentru cei care nu lucrează cu copii poate părea o decizie firească: au tot fost vacanţe, iar unii văd şcoala online tot ca pe o relaxare şi nepăsare. Şi totuşi, a încheia un ciclu de învăţare şi a începe unul nou la vârste mici, este mai obositor decât pare. Iar şcoala online nu e vacanţă, ci este o presiune suplimentară de a lucra mai mult de acasă. N-am să intru în elemente de psihologie a vârstei sau a învăţării. Oricum nu citeşte nimeni. Trec direct la critici, pentru că astea plac! Mai ales truismele: Aşadar, învăţământul românesc este unul eminamente bazat pe transmitere de conţinuturi şi pe evaluarea copiilor. Ştiu că în spatele manualelor stufoase şi a textelor extrem de ...
Citește mai mult »