Nimic nou sub soare

Family Affair

Mă știți, nu vorbesc niciodată în focul evenimentelor, pentru că atunci nimeni nu este rațional, deci ar fi degeaba. Dar uneori scandalurile publice conțin lecții de viață pentru noi toți și ajută să le analizăm. Cu ceva vreme în urmă, cei doi auto-expulzați ai familiei regale engleze, Harry & Meghan, i-au oferit un vast interviu reginei telenovelelor americane, Oprah, unde au spălat cu spor rufe mai mult sau mai puțin murdare, exact așa cum îi place plebei. Au apărut astfel acuzații de rasism, foarte la modă zilele acestea, dezvăluiri despre starea mentală fragilă a actriței, abuzurile pe care le-a avut de înfruntat, practic s-a bifat deloc subtil o listă de PR cu tot ceea ce atinge corzi sensibile publicului larg. S-a speculat mult despre motivul pentru care au făcut asta. Este același ca întotdeauna. Nu merge nimeni la Oprah să se vindece. Ci pentru expunere, pentru a se face auzit, văzut, consumat, monetizat. Evident că au apărut clasicele tabere: pe de o parte cei care îi căinează pentru viața grea și nedreaptă, pe de alta cei care îi ...
Citește mai mult »

Heruvimi și serafimi

Azi nu este un text pentru oamenii slabi de înger. Astăzi voi scrie despre sex. Și părinți. Copii. Percepții. Opinii. Deci opriți-vă aici dacă aveți rețineri sau vă încearcă mugurii unor acuzații de blasfemie! Nu știu voi cum sunteți, dar pentru mine părinții au fost lipsiți de identitate sexuală. Presupun că aveau totuși preocupări de genul ăsta, mai ales că mai există, încă, dovezi. Dar făceau parte dintr-o generație în care educația sexuală era deja doar propagandă în vederea creșterii natalității. Deci un act tehnic, cu o finalitate clară, bună de pus în statistici demografice. Am găsit întâmplător o carte editată în acele vremuri și, credeți-mă, partidul comunist era mai dur ca Biserica. Practic îți trecea orice chef de acțiune când citeai că numai cu patalama de la starea civilă, în patul tău și pe imnuri despre conducătorul iubit aveai voie să faci copii. Procreere sau abținere, aceasta era alegerea, nicidecum nu te apucai să smotocești la nevastă de dragul distracției. Nu e de mirare, așadar, că părinții generației mele păreau roboți setați pe îndeplinirea planului cincinal. ...
Citește mai mult »

Tu ești bine azi?

Nu știu să vă spun care a fost cea mai grea perioadă din viața mea. Sunt multe care se bat pentru locul fruntaș. Poate atunci când doctorii au abandonat lupta cu boala mamei mele, iar ea a realizat că se apropie deznodământul. Sau când am așteptat zile întregi și nopți confuze repatrierea unei cutii de lemn în care era sora mea. Când negrul din fața ochilor și gustul de colivă păreau a nu se mai termina. Sau când epuizată de nesomn, alăptat, țipete de copil și ziduri de adulți simțeam că pierd controlul. Dar cea mai recentă este, cu siguranță, perioada în care tata devenise, din cauza bolii, un pericol pentru el și pentru noi. Momentul în care a trebuit să-l duc într-un centru de îngrijire specializat, deși încă avea momente de luciditate, trecând, astfel, peste propria mea dorință. În toată perioada aceea nu am fost om, ci fiară. Alternam perioadele de insensibilitate cu cele de hipersensibilitate, catatonia cu isteria, râsul cu plânsul, toate asortate cu niște atacuri de panică surori cu cele de cord. Păream ok, ...
Citește mai mult »

Presupunerile ca certitudini

După cum spuneam, săptămâna trecută a fost copleșitoare. Ne-am zăpăcit, înfuriat, depresat, dar cel mai probabil și adaptat. Iar printre indicatorii disfuncționalității noastre a fost pregătirea ghiozdanului. Celui mic, liceenii de azi nu mai au așa ceva, ci doar portbagaj în care aruncă, eventual, un caiet universal. Revenind, au rămas acasă ba culegeri, ba caiete, ba manuale, ba pantofii de sport. Iar marți a fost apogeul. Pe drumul spre casă copilul remarcă supărat: – Oare ce cred acum colegii despre mine? Că nu sunt în stare să-mi iau tot ce îmi trebuie la mine! L-am liniștit spunându-i că se întâmplă tuturor să uite câte ceva și, oricum, primul gând al celor din jur atunci când își văd aproapele la ananghie este altul: “bine că nu mi s-a întâmplat mie!” Mai sunt și din ăștia care sar cu etichete, dar puțini deci nesemnificativi. De fapt, scenariile din viața reală sunt mult mai multe și diverse. Fiecare se raportează la o situație prin filtrul experienței proprii și a personalității pe care o are. Un copil empatic, care a fost certat într-o ...
Citește mai mult »

Prima săptămână de după e întotdeauna copleșitoare

Prima săptămână după orice este copleșitoare. Te-ai întors dintr-o vacanță de trei zile? Ai o săptămână să revii la realitate. Concediu, cununie, intervenție chirurgicală, doliu, divorț? Primele 5-7 zile nu ești om, ești zombie. Și da, se aplică și la școala online. Cel mic n-a început după vacanță să frecventeze școala din București. Mai întâi am intrat noi în izolare, apoi clasa lui a trecut în online pentru că a apărut un caz printre colegi. Lecțiile de pe laptop au, poate, multe limitări. Dar și o mare calitate: suni deșteptarea cu un sfert de oră înainte să înceapă, spre deosebire de cele din bancă, a căror oră de trezire scade vertiginos. Abia săptămâna asta a început calvarul sculatului în creierii nopții. Și lucrurile au decurs după cum urmează: Luni – confuzie Nu știam ce ne-a lovit, unde trebuie să mergem, era să plecăm fără ghiozdan, am uitat oricum să mă pieptăn. Culmea, am ajuns cu 40 de minute înainte să înceapă orele, asta după ce, urmărind starea vremii, anunțasem că e posibil să întârziem toată săptămâna. Marti – depresie Am aflat ce ...
Citește mai mult »

Viața de adult

La 18 ani devenim brusc adulți, pentru că așa spune legea. Sau lumea. Actul de identitate. Dacă ar fi să ne luăm după cercetările psihologice, ar mai fi ceva de așteptat până ce ne maturizăm definitiv în zona mansardată, iar dacă ar fi să privim în jur, de fapt nici măcar nu există adulți, ci doar niște copii mult mai mari. La 18 ani avem voie așadar să conducem o mașină, să ne exprimăm prin vot opiniile politice sau să luăm decizii în nume propriu. Dar de fapt, la 18 ani am putea fi la fel de imaturi cum am fi putut fi la 10 sau cum am putea fi la 60. Știu că sună exotic și generator de pietre spre aruncare, dar conceptul “viață de adult” este unul pur convențional, definit social pentru a mai putea adăuga o etichetă ușor de citit naturii umane atât de complicate. Iar cum genul începe să devină fluid, poate că ar trebui să regândim și pragurile de ani. Realitatea este că vârsta nu definește nimic, este o invenție socială desuetă. Iar cei ...
Citește mai mult »

Viața ca la Zoo

Zilele trecute mi-am amintit de vizita parcului zoologic din Viena, petrecută pe când eram însărcinată cu cel mic. Și de spațiul uriaș și deosebit de curat împărțit de mama elefant cu puiul ei. Părea liniștită, se juca relaxată cu el. O imagine idilică, rămasă în mintea mea ca un portret al maternității, deși e dublată și de senzațiile de frică, greață, tristețe care mă copleșeau atunci. Eu nu știam ce va urma. Sarcina îmi era incertă, dacă se dovedea a fi ok, oricum se ivea la orizont un serios impas profesional, totul părea a fi sub un mare și roșu semn de întrebare. Să văd o mamă, fie ea și elefant, liniștită, având energie pentru puiul ei, într-un spațiu cald și primitor, a venit ca o imagine pozitivă și dătătoare de speranță. Acum militanții pentru drepturile animalelor m-ar contrazice cu siguranță. Locul sălbăticiunilor nu este la Zoo (după cum locul domesticiunilor n-ar fi în farfuria noastră). Dar văzând marile expoziții de habitate din capitale europene serioase, i-am putea ușor contrazice. Animalele stau în locuri confortabile și curate, sunt ...
Citește mai mult »

Haina face pe om. Sau nu?

Întotdeauna m-au amuzat articolele (vintage deja) de tipul “Cum ne îmbrăcăm la interviul de angajare?”. Pentru că fiind de partea cealaltă a biroului, știam că dacă mă apuc să verific detaliile vestimentare ale persoanei din fața mea, indiferent dacă sunt potrivite sau nu contextului, înseamnă că deja discuția duce într-un punct mort. La rândul meu am avut întotdeauna o singură regulă în ceea ce privește aspectul meu profesional: fără brand-uri și fără accesorii scumpe la vedere. În rest mă îmbrac după cum am chef în tot soiul de combinații, care mai de care mai diverse. Am crescut în vremuri în care obiectele vestimentare erau pentru generații. Am purtat hainele surorii mele și le-am dat mai departe verișoarelor. Nu era loc de prea multă cochetărie, doar utilitate și comoditate. Poate de aici concepția mea despre lume și textile. Trăim acum în vremuri în care au re-devenit principalul indicator de statut. Vestimentația trebuie să fie modernă, să ne flateze corpul, să ne poziționeze la locul de muncă sau în grupul de prieteni. Cele mai citite articole din revistele lucioase sunt ...
Citește mai mult »

Început de banc, final de etichetă națională: arbitrul, negrul și meciul întrerupt

Aseară ne-am uitat în familie la meciul dintre Juve și Barça. Nimic spectaculos la nivelul acela de așteptări, în afară de golul negrului ăla (*), McKennie, care a șutat dintr-o poziție de te miri că nu s-a ales cu displazie de șold. La pauză a apărut știrea că partida dintre PSG și Istanbul a fost oprită din cauza unor acuzații de rasism. Actor principal: un membru al brigăzii de arbitri, român de-al nostru, căruia, ca să ne păstrăm în temă, am putea să-i spunem simplu și cinstit “olteanul ăla”. Inițial am crezut că s-a ofensat o panseluță din teren. Dar incidentul a fost mult mai stupid de atât. În urma unui conflict din afara spațiului de joc, Sebastian Colțescu a întrerupt jocul chemând arbitrul principal pentru a-l gestiona. Și a identificat vinovatul, un membru al staff-ului tehnic din gruparea turcă, folosind apelativul “negrul ăla” (sau ceva similar), rostit în limba română, ca un strașnic urmaș de dac și roman ce se află. Spune-i unui tip de culoare nervos “negru” și află o întreagă planetă! Evident că lucrurile au degenerat ...
Citește mai mult »

Superficiale: Luna Skincare

Decembrie este, din punctul de vedere al îngrijirii personale, o lună de coșmar. Diferențele mari de temperatură la care ne este supus corpul, aerul uscat din casă generat de duduitul caloriferelor și programul care devine haotic în preajma sărbătorilor îmi dau serioase bătăi de cap, adică ten, uscându-mi exagerat pielea și transformând-o într-o mimoză care se înroșește brusc, ustură, se revoltă. Așa am ajuns să proclam decembrie luna skincare, nu de alta, dar trebuie să justific cumva achizițiile compulsive din ultima vreme. Fără alte introduceri, eu am declarat public în nenumărate rânduri că nu-mi mai trebuie tonere, pe care le consider inutile, și nici produse asiatice, care au probleme cu disponibilitatea uneori. Tot eu: M-am întors așadar la două produse Benton pe care le am de mult în rutină, o esență cu fermentate și o cremă cu ceva escargot. În plus am descoperit un toner ușurel exfoliant, cu AHA, BHA și vitamina C pe care îl ador. Și am decis să încerc un produs nou care să-mi țină loc de fond de ten, sper eu mai transparent și hidratant. ...
Citește mai mult »