Nimic nou sub soare

Haina face pe om. Sau nu?

Întotdeauna m-au amuzat articolele (vintage deja) de tipul “Cum ne îmbrăcăm la interviul de angajare?”. Pentru că fiind de partea cealaltă a biroului, știam că dacă mă apuc să verific detaliile vestimentare ale persoanei din fața mea, indiferent dacă sunt potrivite sau nu contextului, înseamnă că deja discuția duce într-un punct mort. La rândul meu am avut întotdeauna o singură regulă în ceea ce privește aspectul meu profesional: fără brand-uri și fără accesorii scumpe la vedere. În rest mă îmbrac după cum am chef în tot soiul de combinații, care mai de care mai diverse. Am crescut în vremuri în care obiectele vestimentare erau pentru generații. Am purtat hainele surorii mele și le-am dat mai departe verișoarelor. Nu era loc de prea multă cochetărie, doar utilitate și comoditate. Poate de aici concepția mea despre lume și textile. Trăim acum în vremuri în care au re-devenit principalul indicator de statut. Vestimentația trebuie să fie modernă, să ne flateze corpul, să ne poziționeze la locul de muncă sau în grupul de prieteni. Cele mai citite articole din revistele lucioase sunt ...
Citește mai mult »

Început de banc, final de etichetă națională: arbitrul, negrul și meciul întrerupt

Aseară ne-am uitat în familie la meciul dintre Juve și Barça. Nimic spectaculos la nivelul acela de așteptări, în afară de golul negrului ăla (*), McKennie, care a șutat dintr-o poziție de te miri că nu s-a ales cu displazie de șold. La pauză a apărut știrea că partida dintre PSG și Istanbul a fost oprită din cauza unor acuzații de rasism. Actor principal: un membru al brigăzii de arbitri, român de-al nostru, căruia, ca să ne păstrăm în temă, am putea să-i spunem simplu și cinstit “olteanul ăla”. Inițial am crezut că s-a ofensat o panseluță din teren. Dar incidentul a fost mult mai stupid de atât. În urma unui conflict din afara spațiului de joc, Sebastian Colțescu a întrerupt jocul chemând arbitrul principal pentru a-l gestiona. Și a identificat vinovatul, un membru al staff-ului tehnic din gruparea turcă, folosind apelativul “negrul ăla” (sau ceva similar), rostit în limba română, ca un strașnic urmaș de dac și roman ce se află. Spune-i unui tip de culoare nervos “negru” și află o întreagă planetă! Evident că lucrurile au degenerat ...
Citește mai mult »

Superficiale: Luna Skincare

Decembrie este, din punctul de vedere al îngrijirii personale, o lună de coșmar. Diferențele mari de temperatură la care ne este supus corpul, aerul uscat din casă generat de duduitul caloriferelor și programul care devine haotic în preajma sărbătorilor îmi dau serioase bătăi de cap, adică ten, uscându-mi exagerat pielea și transformând-o într-o mimoză care se înroșește brusc, ustură, se revoltă. Așa am ajuns să proclam decembrie luna skincare, nu de alta, dar trebuie să justific cumva achizițiile compulsive din ultima vreme. Fără alte introduceri, eu am declarat public în nenumărate rânduri că nu-mi mai trebuie tonere, pe care le consider inutile, și nici produse asiatice, care au probleme cu disponibilitatea uneori. Tot eu: M-am întors așadar la două produse Benton pe care le am de mult în rutină, o esență cu fermentate și o cremă cu ceva escargot. În plus am descoperit un toner ușurel exfoliant, cu AHA, BHA și vitamina C pe care îl ador. Și am decis să încerc un produs nou care să-mi țină loc de fond de ten, sper eu mai transparent și hidratant. ...
Citește mai mult »

Este patriotismul desuet? Da, și nu numai.

Copilăria mea a avut coloana sonoră plină de cântece patriotice și ode închinate iubitului conducător. Textele din manuale erau pline de fapte de vitejie închinate țării și eroilor. Patria și partidul erau în centrul vieții noastre, orice reușită li se datora, iar jertfa în numele lor era sfântă. Astăzi ne mai amintim de eroi de două-trei ori pe an, depunem flori, defilăm, facem poze sau filmăm. Apoi uităm. Fugim cât mai departe din și de România. Suntem nemulțumiți de spitale, școli, străzi. Înjurăm oamenii politici indiferent de partidul care îi crește. Ne temem pentru copiii sau bătrânii noștri. Și ne cunoaștem istoria în aceeași măsură în care o facem și cu drepturile noastre. Spre deloc. Mai trist ca toate, este că am încetat să sperăm într-un viitor glorios. În cincinalul realizat în patru ani și jumătate. În generații mai norocoase. Într-o viață mai liniștită. Ce-i drept pe meleagurile astea nu-ți prea mai arde cheful de ode. Să vă zic ce metaforic sunt alese culorile tricolorului nostru conform poeziilor din copilăria mea? Păi galbenul e de la grânele câmpiilor noastre. ...
Citește mai mult »

În afaceri, ca și în viață, oamenii vin și pleacă

Îmi amintesc că în tinerețea profesională obișnuiam să cumpăr prăjituri pentru colegii care demisionau. Un soi de party post-divorț, trist dar cu accente vesele, că așa-i în viață, orice sfârșit cu potenţial de înroșit ochii poate înseamna un început care să aducă zâmbetul pe buze. Nu toți primeau această tratație, existau și cazuri în care resentimentele sau supărările ar fi făcut nepotrivită o astfel de experiență. Dar indiferent de final, întotdeauna i-am înțeles pe cei care plecau, fie pentru un salariu mai mare, fie pentru orizonturi profesionale mai vaste, fie pentru țări cu o apă mai caldă ori pentru că pur și simplu își doreau altceva. Și întotdeauna am considerat că oamenii care simt nevoia să meargă mai departe, trebuie lăsați să-și trăiască deciziile. Pentru că în ciuda aparenţelor, întotdeauna există un motiv întemeiat al acestora. Este greu să trăieşti cu un salariu subdimensionat sau un şef întotdeauna încărcat. Într-un continuu plictis profesional. Sau cu demonii bine ascunşi de ochii lumii ai celor cu care îţi împarţi biroul sau existenţa. Iar în ciuda previziunilor negative ale criticilor, ...
Citește mai mult »

Despre performanțe. Sau, mai bine, despre lipsa lor!

Știrile sportive din România sunt pline de fete frumoase și cancanuri. Performanțe nu prea mai avem de etalat, din motive de cauze. Nici ziarele de business nu mai scriu de mult despre reușitele afacerilor românești. A devenit plictisitor să zici despre aceeași mână de oameni care fac și dreg. Mulți deja plimbați prin perpetue scandaluri de corupție sau fraude diverse. Să mai zic, de exemplu, despre învățământ? Nici măcar nu visăm un loc în top 100 al Universităților. Despre cercetare? Mult talent, puțină reușită. Nu cred că există domeniu autohton în care să mai fim cu adevărat performanți. Și nu vorbesc despre perioada asta dementă, ci și despre vremurile pre-pandemice. Deși suntem mulți, deci bază de selecție ar fi, ne naștem talente și murim speranțe, indiferent că suntem antreprenori, sportivi sau cercetători. Știu că supăr când spun asta, dar România este o țară în care singura performanță notabilă a devenit să ajungi mediocru. Să fii un pic mai bun ca cei din jur. Să te descurci ceva mai bine. Și aceasta este prima dintre probleme: românii nu își propun să ...
Citește mai mult »

Privind prea departe

Citeam un articol despre sportul juvenil și dificultățile uriașe pe care le are de trecut în prezenta pandemie. Opinii pertinente, soluții existente, riscuri. Apoi am făcut greșeala să citesc din comentarii: “ce dacă moare sportul juvenil, așa vor fi mai puțini analfabeți!”, “țara arde și ăștia vor să dea cu balonul în minge” și altele similare. Pentru că unora le este imposibil să înțeleagă că există copii pasionați de sport, care pentru asta trăiesc. Și cluburi, cu staff și cheltuieli, care din asta supraviețuiesc. Abia ce s-a încheiat o campanie electorală, vine mintenaș alta. Și am văzut prea mulți oameni care se cred liberi, deștepți și emancipați aruncând cu vorbe grele asupra celorlalți. Care automat sunt retardați, ținuți cu forța la televizor, plătiți, spălați pe creier pentru că nu le împărtășesc opiniile. Nu cred că există domeniu în care să nu fim polaritați: de la cremele de față (naturale sau cu chimicale?), tratarea bolilor (ceaiuri, uleiuri sau hapuri Big Pharma?), parenting (educație cu blândețe sau merge câte un ghiont?). Și din ce în ce mai războinici în a ...
Citește mai mult »

Care-i treaba cu manelele?

Am niște zile mai proaste, așa că permiteți-mi să fiu brânza mucegăită din frigiderul speranței parentale: dacă aveți frați, copii, nepoți adolescenți, este foarte posibil ca ei să fumeze mizerii din astea noi care tind să înlocuiască țigările clasice. Și să bea alcool. Și să asculte manele, și aici mă refer la cei care nu au avut în playlistul de acasă genul acesta muzical. Știu, toți avem îngerași. Până ajungem cu ei la pneumolog și observăm dificultățile specialistului de a ne expune problema și a oferi tratamentul. Îndemnul “Lasă naibii țigările, copile!” putând genera ceva probleme neuro-psihiatrice părinților. Și până vedem filmulețe prin story-urile altora de pe Instagram. Despre fumat și beut am mai povestit. Și am fost acuzată de gândire retrogradă. Eu și Mercur, cum ar veni. Zic acum și de manele, să văd ce păcate mi se mai găsesc. În primul rând mă simt datoare să precizez că nu am o problemă cu ele sau cei care le ascultă. Este un gen muzical cu mare priză la public, pururea în trending pe YouTube, iar unii dintre interpreți ...
Citește mai mult »

De ce mint copiii?

Nu aveţi idee câte lucruri absolut terifiante s-au petrecut în casa noastră de-a lungul timpului. De exemplu, nişte entităţi necunoscute ne scriu de vreo 17 ani pe ziduri. Ba cu creionul, ba cu pixul, ba lasă mesaje cu tâlc, ba desenează peisaje naive. N-am reuşit să le prindem niciodată asupra faptului. Prin mai, anul acesta, ceva și mai cumplit s-a abătut asupra noastră: un curent de aer ciudat lua mingea copilului mic schimbându-i traiectoria către lustrele din living. Una a cedat sub puterea impactului! Încă n-am aflat cum apare şi dispare forţa asta rea. Nimic nou sub soare: dintotdeauna copiii au avut capacitatea unică de a spune senin şi cel mai crud adevăr, dar şi cea mai gogonată minciună. De ce mint copiii? Trebuie să încep prin a preciza că o minciună presupune intenţie şi percepţie corectă a reperelor. Ori în cazul celor mici, graniţa dintre real şi imaginar, adevăr sau minciună, bine şi rău este extrem de vagă. Ei încă gândesc magic, în termeni atât de creativi, încât raţiunea noastră nu prea poate ține pasul. În rest, motivele pentru ...
Citește mai mult »

Unbelievable

Serile trecute am terminat, deși n-am crezit că voi reuși să trec de primele episoade, seria Unbelievable de pe Netflix. Inspirat din întâmplări reale, filmul urmărește povestea unor violuri în serie, petrecute în zone diferite din SUA și investigate de echipe diferite de polițiști. Una dintre victime, o adolescentă care și-a petrecut copilăria în sistemul de protecție socială, este convinsă de către anchetatori că povestea violului ei este pur imaginară. Astfel ajunge să fie prinsă între trauma inerentă și acuzații legale de fals în declarații care îi transformă viața într-un coșmar greu de imaginat: își pierde prietenii, locul de muncă, este hărțuită constant și bântuită de imaginile terorii din noaptea violului. N-am să vă dau prea multe spoilere, merită văzut deși nu este un film clasic de urmărit în familie. Punctez doar primele lucruri care-mi trec acum prin minte: 1. Nu poți opri lucrurile rele să se întâmple, dar poți învăța să-ți schimbi optica asupra lor. Asta îi spune o psiholoagă victimei a cărei poveste este urmărită în principal de serie. Unele persoane aleg să rămână în scenariul de ...
Citește mai mult »