Nu știu de ce în ultima vreme mă tot bântuie amintiri traumatice din trecut. Este posibil ca propria-mi aniversare să le trezească. Am o teamă reală în preajma ei, a venit la pachet cu o Mineriadă, o internare la Urgențe a cuiva foarte drag, lăuzie, doliu, dureri, neajunsuri. Dar și cu multe cadouri speciale, o petrecere surpriză cu prietenii într-un club, ieșiri la munte sau o serenadă făcută de patru flăcăi adolescenți, aterizați la ușa mea cu toată logistica: tort, confetti, șampanie, flori.
Sau ghinioanele din ultima vreme îmi creează impresia că totul e o traumă, o durere, un suspin.
Problema nu este că mă trezesc cu flash-uri cu toate situațiile generatoare de lacrimi din trecut. Ci aceea că nu înțeleg de ce nu apar din senin și amintiri frumoase? De ce trebuie să fac eu un efort rațional și voluntar de a-mi aminti toate cele bune pe care le-am petrecut? Care este logica memoriei mele afective?
Poate că ar trebui să discut cu un terapeut despre asta. Sau poate că binele și răul vin la pachet, fiecare fiind costul celuilalt. Ai copii, dar și frici, deseori copleșitoare. Ai bani, dar și responsabilități poate apăsătoare. Experiențe minunate cu o muncă istovitoare care să le preceadă. O carieră minunată, dar puțin timp pentru altceva. Echilibrul e deja acolo, în fața ochilor noștri, pe care trebuie doar să-i deschidem. Iar eu am preferat să-i țin strânși de tema altei dureri.
Toate experiențele mele negative fac așadar parte din cine sunt și vin acompaniate de unele pozitive. Cele îndurate sunt elemente ale deciziilor și devenirii mele. Neputințele – baza forței mele. Iar neștiințele, motivul pentru care cunosc.
În livingul meu mirosea azi a frezii. Am avut tort la cafea, Seninia mea. Am îndrăznit să-mi fac o programare la coafor. Copilul mic mă sună să mă întrebe de o problemă care se rezolvă cu metoda figurativă. E liniște la mine în gânduri. Și de va veni iar furtuna, știu deja să mă uit după curcubeu.