Este plină agora online de păreri privitoare la criteriile de selecție care trebuie aplicate la angajare. Și există o unanimitate: contează mai mult profilul personal decât pregătirea profesională. Atitudinea este cea care vinde, nicidecum știința de carte.
Într-o țară de mâna a treia, da, contează mai mult să pară că știi, nu că știi, așa cum zice copilul meu mare. Să fii mințit frumos, să fii atras, motivat, fermecat.
Dar marile descoperiri științifice, invenții, miracole medicale, nu au fost făcute de șmecherași care știau cum să fenteze un interviu de angajare, ci de oameni tobă de carte. La fel și firmele pe care le vedem acum ca iconice. Marile branduri au în istoria lor oameni care poate personal n-au fost cei mai atractivi sau angajabili. Dar clar au știut cu balonul managementului.
Și despre leadership se vorbește obsesiv. Este la modă să fii un șef cool. Dar în situații de criză economică, ciclice și imprevizibile după cum observăm, mai importante decât carisma sunt capacitatea de a lua decizii grele și de a rămâne ferm pe poziții. De regulă, asta se traduce în practică drept o reprezentație de forță deloc cool sau atrăgătoare, ci dureroasă pentru toți cei implicați.
Poezia asta a personalității versus pregătire profesională este foarte comercială. Dar când avem nevoie de un specialist adevărat sau de un om care să ne scoată din rahat, realizăm că putem ierta aproape tot, cu excepția prostiei în meserie. Care poate costa enorm.
Vom prefera întotdeauna cel mai bun chirurg, chiar dacă știe să comunice cu pacienții puțin mai slab ca un sac de box, cel mai profitabil manager, chiar dacă asta se traduce în metode uneori neortodoxe și cel mai prolific antrenor, chiar dacă ai săi cursanți caută zadarnic zona de confort sau mângâierea pe creștet.
Nu degeaba oamenii deștepți fug de România și își găsesc locul în țări care au descoperit de mult apa caldă și le și curge la robinet. Pentru că noi nu vrem profesionalism, ci show. Nu vrem rezultate, ci facilități. Nu vrem creier, ci un zâmbet de reclamă.
Ca de obicei puțini vor citi ce am scris, și mai puțini vor înțelege și aprecia. Agora vrea “personalitate”, nu vorbe cu și despre de toate.