Parintesti

Nu suntem creatori, ci ghizi

“Toate avem senzația că l-am născut pe Isus!” Citez dintr-un podcast devenit viral zilele acestea în care o actriță cu suficientă experiență în domeniu vorbește despre maternitate. Ar fi grozav dacă percepția părinților s-ar opri la divinitatea propriilor copii! Doar că eu văd în jur tot mai mulți părinți care au senzația despre ei înșiși că sunt Sfânta Treime și ceva în plus. Că au rol de Creator în viața urmașilor, că sunt singurii care pot decide traiectoria cea bună și că doar prin puterea lor copiii au șanse să devină ceva în viață. În plus, au și darul clarviziunii, știind cu certitudine nu doar destinul copilului lor, dar și că alții vor eșua lamentabil tocmai pentru că nu au un far călăuzitor parental din material divin. Ideea asta narcisică poate fi inofensivă dacă întâlnește un copil maleabil și dispus să urmeze drumul trasat de părinți. Dar dacă în arborele genealogic apare un rebel greu de condus, lucrurile tind să evolueze spre exploziv. Noi, părinții, nu creștem copilul din imaginația noastră sau din cărțile de pedagogie, ci o ...
Citește mai mult »

Despre traume

Am declarat deja “trauma” ca fiind cuvântul deceniului. Îl auzim peste tot: în spațiul organizațional, în parenting, la școală, pe stradă. Trăim o inflație de traume, practic orice a căpătat în zilele noastre potențialul de a ne răni fizic și psihic. Simt, așadar, nevoia să detaliez subiectul, în speranța că demitizez măcar puțin pericolul iminent și permanent al traumei. Ce este trauma? Trauma este o experiență copleșitoare pentru o persoană, care depășește capacitatea de a procesa ceea ce i se întâmplă. Există deci: Traume fizice – leziuni gravă ale corpului, produse de accidente, lovituri, intervenții medicale sau alte evenimente ce afectează integritatea fizică. Traume psihice/ emoționale – eveniment sau o serii de evenimente extrem de stresante (abuz, violență, pierderea unei persoane apropiate, catastrofe, război etc.) care provoacă frică intensă, neputință sau teroare. Din punct de vedere psihologic, trauma nu este, de fapt, evenimentul în sine, ci modul în care persoana îl percepe și îl trăiește. Două persoane pot trece prin situații similare, dar una poate dezvolta simptome traumatice (anxietate, retrăire, evitări, tulburări de somn), iar alta nu. Pe scurt: trauma poate fi ...
Citește mai mult »

Nu e nu, da e da, iar poate e tot nu

Una dintre cele mai dificile părți ale interacțiunilor umane este decodarea intențiilor reale din spatele unor mesaje. Și v-am spus în titlu cel mai scurt și eficient cheat code, care vă salvează timp și vă ține la distanță de comportamente cu potențial toxic. Atunci când răspunsul la o întrebare este afirmativ, el sosește prompt și clar. Spunem ușor “da” în cazul în care ne dorim, suntem motivați sau avem o relație afectivă funcțională cu persoana din fața noastră. Da e da întotdeauna și trebuie luat ca atare. Când răspunsul este negativ însă, deseori devine greu de formulat. Puțini oameni, în general cei puternici, asertivi știu să îl spună ca atare. Cei mulți însă o scaldă cu formulări de tip “poate”, “nu acum”, “încerc să…”. Nu e nu, iar poate e tot nu. Acum eu știu că un “nu” se poate transforma în “da”. Totuși deseori tocmai această dorință acerbă de acceptare se transformă în cicluri obositoare de interacțiune, care duc tot la negație. Învățați-vă așadar copiii să descopere intenția adevărată din spatele lipsei de claritate. Și cel mai bun mod ...
Citește mai mult »

Cum să transformi o eroare într-un imperiu?

O știți pe Bette Nesmith Graham, cea care a inventat pasta corectoare? O secretară oarecare, concediată din cauza unei greșeli de dactilografiere, care în bucătăria ei de acasă a inventat apoi o soluție salvatoare în acele vremuri pentru colegele de breaslă, elevi, studenți, părinți, scriitori sau victime ale birocrației. Construind astfel un imperiu și o avere impresionantă. Cu toată modestia vă spun că așa sunt eu acum, o ilustră anonimă pe cale să schimbe lumea. Eroarea mea este una culinară, dar cred că voi revoluționa industria și Planeta mai ceva ca surata mea de peste Ocean. Context: copilul cel mic are un program de școală puțin încurcăreț, care începe de cele mai multe ori la ora 11, terminându-se în intervalul 17,00-18,00. Pentru că e în creștere și mănâncă zdravăn, în plus are și antrenamente după ce își termină orele, sunt nevoită să-i livrez, atunci când pot, un prânz consistent la gamelă. Ceea ce nu-i lucru ușor, pentru că trebuie alimente ușor de consumat în condiții nu tocmai de restaurant, care să nu lase miroas persistent în sala ...
Citește mai mult »

Cine ai vrea să îți repare avionul?

Ieri m-am întors dintr-un city break care mi-a prins tare bine după o săptămână în care nu prea m-am dumirit cum trebuie să abordez noua logistică a școlii. Copiii au rămas acasă și s-au descurcat admirabil cu toate responsabilitățile și corvoadele aferente. Părinții au plecat în lume, mergând pe jos cât pentru un maraton, mâncând preparate locale, făcând shopping și analizând potențiale destinații pentru relocare. A fost o experiență relaxantă pentru care mulțumesc tuturor! Dar drumul de întoarcere a fost cu ceva peripeții, care m-au cam pus pe gânduri. Pe scurt: la decolare avionul a avut probleme la unul dintre motoare și am stat pe loc aproape două ore pentru reparații. Anunțul pilotului a fost că așteaptă vești de la echipa tehnică să știm dacă rămânem în aeronava în care ne îmbarcasem sau urmează să vină o alta, asta însemnând că reparația nu ar putea fi făcută în timp util. Și m-am gândit la cei din echipa tehnică. Oameni care nu doar că trebuie să fie extrem de buni la șurubăreala aferentă, dar trebuie să fie și rapizi, să ...
Citește mai mult »

Un nou început

Școala copiilor este cea mai importantă și costisitoare în logistica unei familii. Iar în România a devenit și foarte lipsită de previzibil, nu știi niciodată ce se mai schimbă, ce mai apare, ce surse de stres te lovesc. O luăm astăzi de la capăt într-un nou an școlar în care nu știm ce ne așteaptă. Că așa știe ministrul actual că e cu psihologia poporului român: suntem fierți pe imprevizibil! Am făcut, așadar, cuvenitele schimbări logistice generate de noul program al cursurilor, mutând biroul/ afterschool-ul/ casa de oaspeți în proximitatea școlii. (Mulțumim prietenilor care ne-au oferit soluția!) Și declar început oficial haosul dinaintea organizării. Încerc să gândesc pozitiv, dar deja cred că se văd eforturile mele zadarnice. Un sistem care pune orice altceva decât elevii și educația în fruntea priorităților nu te îndeamnă deloc la optimism. Am însă un nou colț de creație, ceea ce sper să-mi dea imboldul de a scrie mai mult, peisajul actual cere o poveste de toamnă. Ne-am mutat în mijlocul civilizației și al magazinelor, ceea ce sper să mă țină departe totuși de păcate ...
Citește mai mult »

Alegerea carierei

Zilele trecute tocmai ce s-a încheiat admiterea la liceu, primul pas (dar nu tocmai definitoriu pentru sistemul nostru de învățământ actual) în alegerea carierei. Evident că nota obținută la Evaluarea Națională și proximitatea față de casă sunt criteriile esențiale în alegerile făcute. Dar încă din această etapă ar trebui să vă gândiți la câteva opțiuni de carieră pentru copiii voștri, care se deschid răspunzând împreună cu ei, onest, la următoarele întrebări: Copilului meu îi place să interacționeze cu cei din jur sau este mai degrabă un lup singuratic? Pentru că nu poți trimite un introvert să își asume o viață întreagă joburi care presupun a lucra intensiv cu oamenii când pe el îl obosește și o minimă conversație la telefon. Copilul meu are niște abilități anume? Sigur da, important este de știut care sunt acestea. Copilul meu are dificultăți în a învăța anumite deprinderi, conținuturi? Și aici răspunsul va fi afirmativ, de asemenea este important să identificăm unde apar exact, deoarece fiecare meserie are provocările ei. Și nu poți face un neurochirurg dintr-un copil care nu poate învăța să se ...
Citește mai mult »

Cea mai cerută abilitate

Știți care este cea mai cerută abilitate în anunțurile de angajare? Spiritul de echipă, adică acea capacitate de a lucra și reuși în grup. Firmele sunt făcute cu și pentru oameni, iar a performa înseamnă întotdeauna a lucra împreună. Dar pe cât este atât de necesară, pe atât a devenit de rară. De ce? Pentru că părinții din ziua de azi cred doar în puterea individualității. Copilul din dotare trebuie să fie lider, cap încununat al performanței, cel mai tare de la scara lui. Iar copiii celorlalți trebuie să pășească smeriți în urma alesului sorții. Astfel cresc adulții care trăiesc cu senzația că sunt perfecți într-o lume în care toți ceilalți sunt imperfecți. Ratați în fond, nefericiți, dar cu pretenții mesianice. Ori echipa, prin definiție, este o adunătură de oameni care au deopotrivă calități și defecte. Toți avem momente de uluială sau tânțenie, toți greșim și totodată suntem capabili de a fi salvatori. Poziționarea asta parentală perpetuă: “alții sunt proști, numai tu, copilul meu, ești mereu o rază de soare pe cerul speranței și reușitei” duce pe un ...
Citește mai mult »

Etape și momente

Clipa în care ai devenit mamă coincide cu cea în care ți-ai pierdut, într-un mod total acceptabil, firesc și frumos, independența. Pentru că toate activitățile zilnice și deciziile de viață sunt redefinite pentru a prioritiza nevoile copiilor tăi. În primele luni chiar și gesturi banale, precum a mânca sau dușul zilnic pot fi amânate la nesfârșit pentru că bebelușul plânge inconsolabil. Somnul devine opțional, ziua și noaptea nu mai au o graniță clară. Mamele aud des în primii ani: “nu mai lua copilul în brațe că se obișnuiește așa!” Sau “nu dormi cu pruncul că nu mai pleacă din patul tău!” Îndemnuri triste, de oameni neîmbrățișați! Dacă aveți copiii mici, ascultați la mine, că-i am deja mari pe amândoi: luați-i în brațe cât puteți de mult, dormiți cu ei dacă vreți, mângâiați-i, răsfățați-i, jucați-vă împreună, bucurați-vă de bebelușie și copilărie. Pentru că invariabil vine momentul în care se desprind. În care vă cer ei să le respectați spațiul personal, în care nu se mai lasă pupați sau strânși în brațe. În care nu doar că nici nu se gândesc ...
Citește mai mult »

Oare ce mai urmează?

Tocmai ce s-a încheiat un an școlar complicat și greu de dus. Au fost probleme de dinamică a grupului, de adaptare la noi contexte, de sănătate, de motivație, practic de toate. Deseori am simțit că nimic din ceea ce știu ca părinte și fac nu are noimă. Că sunt pe planeta mea, în imposibilitatea de a coborî printre pământeni. Că e imposibil din haos să iasă tot haos, iar la final totul să fie bine. Dar s-au așezat toate, aproape miraculos. Bagheta magică a fost făurită din multă muncă și disciplină, dar tot minune se numește. Problema este că atunci când ieși dintr-o spirală de provocări continue, nu prea mai poți să te relaxezi. Devine imposibil să percepi calmul ca pe altceva decât un vestitor al unei noi furtuni care se apropie. Nu poți lăsa motoarele oprite, bucurându-te că măcar o parte din probleme e în pauză și cea care poate mocnește, nu poate fi în controlul nostru. Că totul se va termina cu bine oricum, așa cum a fost și până acum, pentru că miracolele, de fapt, ...
Citește mai mult »