Parintesti

Șapte

N-ar fi trebuit să se nască, un doctor care a ratat probabil o lecție de morfologie, mi-a recomandat să fac avort. Abia la Viena, după o vacanță în care greața, oboseala și tristețea m-au chinuit îngrozitor, am aflat că este perfect sănătos. Cât a stat în burta mea, a dat din picioare cum n-am crezut că este posibil. Parcă aveam un alien la purtător, îmi ieșeau ba călcâie, ba coate, ba câte un cap țuguiat, iar când se punea pe joc de glezne devenea de-a dreptul insuportabil. Am fost nedespărțiți aproape 3 ani. Oamenii nu mă recunoșteau fără Manduca sau landou și văzându-l așa atașat pariau probabil pe diverse afecțiuni. Unicul pe care l-a acceptat necondiționat a fost fratele lui. S-a desprins frumos, acum este nedespărțit de prieteni, rareori stă singur și doar forțat de împrejurări. Are un simț al dreptății și un curaj de a interveni pentru cei care nu se pot apăra singuri mai rar întâlnit. La grădiniță, grupa mică fiind, a mers la tatăl unui băiețel, pentru a-i spune pe un ton ferm că acesta ...
Citește mai mult »

Copiii cresc oricum

Mă fascinează puzderia de articole despre puericultură și educație aruncate online: primul caca la oliță – precoce sau tardiv, laptele matern – superaliment vs blamatul lapte praf, purtarea în sistem în brațe sau în cârcă, oriunde numai în landou nu, fesul potrivit – lână sau bumbac, diversificarea – la 6,8,10,12,24 de luni și lista poate continua la infinit. Am doi copii, vă jur că evitam și discuțiile din parc pe temele de mai sus pentru că mă plictiseau teribil. Am alăptat, i-am purtat, i-am pus și în landou, folosesc ambii cu succes buda, Slavă Domnului!, sunt sănătoși deși cu siguranță n-am respectat toate recomandările OMS, NATO, ONU, Hertei Căpraru, Jack Newman și ale celei mai cunoscute bloggerițe autohtone. Văd o gămadă de energie risipită pe vinovății închipuite. Ai născut prin cezariană? Copilul tău va fi bolnăvicios. Îi dai lapte praf? Îl faci obez și plin de carii. Landou? Depresie, nene! Și mi se pare trist, neconstructiv, absurd. Fiecare copil vine pe lume într-un context unic. Financiar, familial, medical, personal suntem extrem de diferiți. Iar natura a avut grijă ...
Citește mai mult »

Copiii din ziua de azi

Unii cred despre copiii noștri că sunt cyborgi. Niște creaturi născute cu tableta într-o mână și un controller de consolă în alta. Nu sunt departe de adevăr 🙂 Generațiile actuale vin pe lume nativi digital. Intră în lumea virtuală precoce, au idoli de pe YouTube și TikTok. Se îmbracă în “mărciuri” ale vloggerilor și visează să câștige ca și ei din maimuțăreală online. Dar este lumea în care trăiesc și dacă stau prea departe de toate acestea riscă să devină inadaptați. Totuși, copiii noștri sunt, în sine, așa cum au fost și copiii părinților noștri. Au multă energie care se cere consumată și preocupări specifice vârstei lor, se joacă, aleargă, socializează. Preferă oricând materiale naturale jucăriilor sofisticate. Își fac puști din lemne, baze prin copaci sau șanțuri, proiectile din pietre. Se dau cu bicicleta, bat mingea, povestesc câte în Lună și în stele. Colecționează bețe, cartonașe, bucăți nereciclabile. Își asumă roluri, sunt când polițiști, când vânzători, când afaceriști. Evident, fac toate astea în parcuri sau în curți. Dacă sunt captivi în apartamente înguste și plimbați mai puțin decât câinii pensionarilor, ...
Citește mai mult »

Jurnal de izolare, ziua x la n

Deja pe lângă minim două cafele de dimineață, de ceva vreme iau preventiv un pumn de magneziu și ceva cătină mega extra forte. Mă ajută, după cum veți observa. Încep povestirea de azi cu o precizare: implică niște fluide organice cu potențial scârbos pentru cei cu ficatul sensibil sau care nu au copii. Cei din urmă (care sper că vor fi și cei dintâi, pentru că se spală de multe păcate) sunt sigur imunizați la astfel de chestiuni. Deci mă trezesc de dimineață și după cele necesare bunei funcționări, purced la a-mi face rutina skincare. Curăț fața, dau un toner în baie și trec la oglinda din dormitor să dau și un serum. Mă apuc să întind la el, dar mă opresc pentru că mă trăznește un miros atroce de bale umane. Îl știți probabil, apare uneori pe fața de pernă a sforăitorilor! 🙂 Bag nasul în sticla cu hidratant, nu pare a avea nimic. Decid să o arunc totuși, oricum mai avea doar câteva picături pe fund, probabil că de aici duhoarea. O iau așadar de la capăt: ...
Citește mai mult »

Despre şcoala online – o analiză foarte personală

Cine mă urmăreşte în Social Media sau îmi citeşte frecvent textele ştie că sunt cel mai mare critic al lipsei digitalizării învăţământului românesc. Deşi vorbim de mult despre acest concept modern şi foarte util, faptele rămân înapoia timpurilor. Iar principala mea îngrijorare este că ceea ce se întâmplă acum nu este nicidecum începutului unui proces de digitalizare, ci este o adaptare bruscă şi puţin funcţională la o criză medicală care ne ţine departe de sălile de curs clasice. Şi un pas în plus spre a lărgi falia dintre anumite categorii de elevi, întrucât dacă nu ai acces la metode, instrumente de lucru şi conţinuturi standardizate, este clar că rezultatele vor fi la rândul lor imprevizibile şi polarizate. Cu toate aceastea, experienţa mea ca părinte cu şcoala online este, după cum mă aşteptam, una pozitivă. Cu un copil aflat la un colegiu naţional din centrul capitalei şi un altul la o şcoală gimnazială destul de bine plasată în topurile evaluărilor naţionale, ar fi fost cu adevărat îngrijorător să simt altfel. În primul rând am să vă spun aşteptările ...
Citește mai mult »

Trimitem sau nu copiii la școală?

După ce a apărut în spațiul public 15 mai ca dată concretă de la care începe relaxarea măsurilor de protecție împotriva știți voi cărui virus, cum era firesc s-au întețit și discuțiile despre reluarea școlii. Cu cele două tabere aferente: a celor care consideră un risc major reîntoarcerea copiilor în colectivitate și a celor care cred că nu-i putem ține la infinit în globul de sticlă care să-i protejeze de boală. Evident că ambele dețin argumente valide. În primul rând unele școli sunt suprapopulate, deși se discută de ani buni despre plafonarea numărului de elevi din clasă. N-aș da vina doar pe numeroșii miniștri perindați pe la cârma școlii românești, nici părinții nu-s prea nerăbdători să vadă lista doamnelor cu renume având doar 20 de poziții, așa cum ar fi normal. În al doilea rând sunt defectuos organizate și oricâte strategii se vor dezbate și aplica, tot cu încercare și eroare vor fi. Ori în perioada asta, parcă nu-i mai vine nimănui să numere greșeli, că avem destule statistici triste. Pe de altă parte este clar că nici școala ...
Citește mai mult »

Pas cu pas, cu pas cu pas cu pas

De ceva vreme, înainte de culcare, copilul cel mic vrea să facem “cei 5 pași”. De fapt 6 cu povestea de adormit, la care adaugă în mod ingenios și alții atunci când chiar n-are chef să adoarmă. Nu știu de unde s-a inspirat sau i-a venit ideea, dar știu sigur că pentru el (ca pentru majoritatea copiilor) somnul este pedeapsă și de aceea încearcă să-l fenteze măcar câteva minute dacă mai mult nu-i stă în putere. Primul pas este îmbrățișarea. În al doilea trebuie să îl pup pe frunte, treabă periculoasă dealtfel pentru părinți, probabil că deviația mea de sept se explică și prin multitudinea de capete în nas primite la ceas de seară, în încercarea de a pune copiii la culcare. Urmează bilanțul pozitiv al zilei: ce ne-a plăcut din ea? Recunosc că la început, deși nu eram încă blocată în casă și cu securea virusării deasupra capului, abia dacă reușeam să găsesc câte un exemplu bun. Acum am liste impresionante, care cuprind deopotrivă frivolități și lucruri importante precum vremea frumoasă de afară, faptul că suntem cu ...
Citește mai mult »

Atenţie, adolescent în cuşcă!

Cu siguranţă că aşa cum îmi amintesc eu Revoluţia, aşa îşi vor aminti copiii mei actuala pandemie. Doar că eu vedeam trasoarele pe fereastră, ei văd virusul în poze frumos colorate. Eu am petrecut într-un apartament ceauşist, de trei camere, în care căldura uita să apară şi apa caldă părea un lux. Ei într-o casă destul de spaţioasă, cu o curte în care-şi pot dezmorţi ţurloaiele şi consuma din prea multele calorii consumate. În rest aceeaşi teamă, incertitudine, izolare la domiciliu şi circ televizat. Despre cel mic am tot povestit. Are norocul să-l fi prins vacanţa asta impusă în clasa pregătitoare, chestiile relevante le va repeta oricum în anul ce vine. Îi e din ce în ce mai greu sa stea fără prieteni, îmi e din ce în ce mai greu să-i structurez un program, mai ales că peste personalitatea destul de vijelioasă vine zilele acestea o agresivitate dobândită din prea multele frustrări. Nici cu cel mare nu-i uşor. Viaţa lui era haotic de dinamică, mergea la şcoală apoi la radio, era permanent cu prieteni sau colegi ...
Citește mai mult »

Revelații

Știți deja că este în plină desfășurare Campionatul Mondial de Gătit Viteză. Eu una am făcut în perioada asta deserturi cât în întregul cincinal precedent. Noroc că trebăluiesc non-stop prin casă și urcatul/ coborâtul obsesiv al scărilor mă ajută (încă) să nu mă pufoșesc prea tare. Ieri de dimineață copilul mic a vrut pâine dulce. Adică frigănele, celebrul desert comunist: pâine prăjită dată prin ou și lapte. Ca o mamă iubitoare ce mă aflu, de plictiseală aș face și sarmale! Deci am purces la a asambla ingredientele pentru a-i face copilului pofta. Bat ouă, pun lapte, puțin zahăr și bag prima felie în amestecul gălbui. Numai că-l văd pe cel mic, care supraveghea atent procesul, gălbui și el la față, oprind cu greu un icnet. N-a putut să-ți țină gura, exclamând îngrețoșat: – Ce scârbos arată! Este a doua oară când are probleme cu a percepe neutru mâncarea negătită. Și culmea, primul episod similar a fost cu o porție de paste cu brânză, cel mai non-scârbos dish posibil. Evident că m-au apucat pandaliile și l-am dat afară din bucătărie. Apoi în ...
Citește mai mult »

Despre sharenting, noul motiv de shaming al părinților

De câțiva ani buni apare în mod recurent o temă legată de Social Media: este sau nu etic, periculos sau util să împărtășim lumii virtuale fotografii sau informații despre copiii noștri minori? Evident că există, ca în orice alt război, două tabere. Una este cea a radicalilor care consideră că minorul este într-un iminent și teribil pericol atât timp cât poza lui apare online. Deși am observat că nu mai e un pericol atunci când dezvălui numeroase detalii despre programul său școlar și locația desfășurării lui. Aceștia consideră că orice informație împărtășită lumii virtuale despre copiii noștri este o invitație directă făcută pedofililor. Cealaltă a milioanelor de părinți care continuă să posteze filme sau povestiri despre odraslele lor și îi consideră pe cei radicali retrograzi și excesiv de anxioși. Tema de bătaie a căpătat așadar un nume inspirat din alăturarea cuvintelor share și parenting: sharenting, adică dezvăluirea excesivă (nu știu cum și cine contorizează asta) de informații online despre copiii noștri. Evident că nu sunt eu cea care va pune capăt războiului, deși mă găsiți, ca de obicei, pe ...
Citește mai mult »