Seninia

Colivia păsării frumos cântătoare

A fost odată ca niciodată o pasăre care cânta foarte frumos. Veți spune că toate fac asta, dar despre cea din povestea mea se spune că își întrecea cu mult suratele! Veneau oameni de peste mări și țări să o asculte, ducând cu ei mai departe vestea că undeva, într-un mic orășel, într-un și mai mărunt magazin de antichități, se aud niște sunete dumnezeiești. Pentru că aici era tristețea: pasărea noastră era închisă de când se știa într-o colivie. Și de aici trilurile ei spectaculoase. Le scotea visându-se în înaltul cerului și simțind cum razele soarelui îi încălzesc aripile. Sau se vedea stând pe o creangă, undeva în pădure, înconjurată de sunetul ploii și de mirosul ei minunat. Își închipuia că pornește împreună cu păsări ca ea spre țări îndepărtate și calde, trecând prin tot soiul de întâmplări fantastice. Sau că își construiește singură un cuib în cel mai falnic arbore din lume! Visa și cânta. Într-o zi, în anticariatul mic și prăfuit care adăpostea minunea cântătoare a ajuns împreună cu bunicul său, un copil orfan și cam ...
Citește mai mult »

Momentele mele de fericire

Astăzi este Ziua Internațională a Fericirii. Motiv să mă gândesc intens la obiectul sărbătorii cu pricina, pentru că dacă nu eu, atunci cine, și dacă nu azi, atunci când? Mărturisesc că deși am trăit și simțit multe până acum, nu știu încă să definesc fericirea. O recunosc atunci când vine, o aștept când pare a întârzia cam mult. Dar nu o pot pune niciodată în toate cuvintele potrivite. Și poate că asta este ideea: cele mai frumoase lucruri din viață nu pot fi etichetate precum produsele din magazin. Nu pot fi puse în dicționar cu toate coordonatele aferente. Și, în niciun caz, nu pot fi o uniformă emoțională, o haină a inimii la fel pentru toți. Au fost multe momentele mele de fericire. Unele venite ca urmare a unor evenimente minunate, altele ca premiu pentru că am supraviețuit unora îngrozitoare. În copilărie fericirea avea gust de portocale, asemeni bomboanelor cubaneze. Sau forma unei superbe păpuși cu pielea ca de ciocolată, găsite sub brad. Mai târziu am regăsit-o așteptând amețită de somn răsăritul soarelui pe malul mării. Călătorind, dansând, iubind. Ca mamă ...
Citește mai mult »

Enjoy the ride

Pe drumul care ne ducea din Livigno spre aeroport, am avut parte de niște peisaje superbe. Și am realizat că una dintre plăcerile de a călători cu mașina atunci când nu șofezi, este aceea că te bucuri de ceea ce ți se arată în jur. De arhitectură, de sălbăticie, de oameni, animale, secvențe de viață, de cultură, de relații. Este o relaxare plăcută să privești detașat și admirativ ceea ce se întâmplă în jur. Dar totodată cu un dram de atenție pentru a identifica locurile fie pentru a le revedea, fie tocmai pentru că presupui că este singura interacțiune cu ele. În astfel de călătorii nici nu mai contează neapărat punctul final. Te bucuri de drum, chiar dacă uneori pare cam obositor și greu de dus. Și acesta devine destinația. Dar azi nu scriu despre vacanțele mele, ci despre creșterea copiilor. Pentru că tot atunci, cu gândurile adunate, m-a lovit o revelație: că imediat ce încep să devină autonomi, să se poată descurca singuri în treburile cotidiene, ca părinte realizezi că, de fapt, nu există o destinație. Nu este ...
Citește mai mult »

Primăvara în care am îmbătrânit

Ieri am primit primul mărțișor din acest an. Și ultimul asemeni lui, totodată, pentru că a fost făcut la școală de copilul mic. N-a mai avut răbdare să mi-l ofere azi și nici eu să-l aștept. Iar Facebook tocmai ce mi-a amintit de ultimul făcut la școală de cel mare. Pe atunci mă gândeam că vine din urmă un alt “furnizor”. Acum speranța mi-e doar în nepoți. Lucrurile acestea create de copii cu mâna lor reprezintă simbolul inocenței și dorința lor de a-și pune creativitatea, emoțiile și dibăcia pentru noi. A ne oferi înapoi ceva ce stă doar în puterea lor. Nu mă înțelegeți greșit: mărțișoare, felicitări, urări sunt și vor fi mereu. Dar trec la alt nivel. Vor fi luate din bani de buzunar economisiți. Apoi din banii lor, munciți. Clar le văd ca fiind la fel de importante și emoționante. Dar ele vin când copiii cresc. Când devin mai independenți în toate. Când deja află cum stă treaba cu banii. Când ei își găsesc și sporesc forțele, iar pe noi, părinții, încep să ne încerce slăbiciunile. Simt că ...
Citește mai mult »

Vacanță la ski

Noi am luat ad litteram numele vacanței școlare din februarie și am dus elevul din dotare la ski. Este adevărat că într-o țară în care abandonul școlar cauzat de sărăcie este o realitate tristă, la fel ca și mersul la ore cu stomacul gol, pare cinic să denumești astfel o vacanță. Dar în afară de a trage multe semnale de alarmă și a ajuta punctual atunci când sunt solicitată, nu-mi stă în putere să fac altceva. Așadar am mers la ski în Livigno, o localitate din Italia, aflată la granița cu Elveția. Ce mi-a plăcut? Locurile sunt pitorești și fiind situate la o înălțime considerabilă scad emoțiile cu privire la starea pârtiilor. Livigno este promovat, printre altele, ca un Rai al shopping-ului, datorită lipsei taxelor. Dar domnul care ne-a ajutat cu bagajele, balcanic de-al nostru, ne-a făcut instructajul încă de la început, atenționându-ne că sunt multe produse fake și toate magazinele au oricum prețuri ca în centrul orașului Milano. Fake-uri n-am găsit, înțeleg că parfumurile poartă această bănuială, dar cu prețurile a cam avut dreptate. Hotelul a fost foarte accesibil și ...
Citește mai mult »

Roata chiar se întoarce, nu e doar o metaforă

Cred că am mai povestit despre asta, aniversările mele: par a fi nu doar momente de celebrare a maturității pe care se presupune că o manifest, ci și de surpriză că exist. Nu e de mirare că de-a lungul timpului am căpătat o oarecare anxietate în ceea ce privește apropierea zilei mele de naștere, pentru că anunța o perioadă ghinionistă a anului. Am aniversat bolnavă, falită, ieșită din lăuzie și intrată în clasica depresie de mamă prea proaspătă și chiaună, în doliu, în perioada de probă, în derivă. Puțini sunt anii în care planetele să se fi aliniat cum trebuie. Dar a existat și cealaltă parte a monedei: am avut întotdeauna oamenii mei alături, cadouri frumoase și, după cum mă știți, nădejdea că va fi bine. Anul acesta ziua mea s-a potrivit a fi în vacanța de ski a copiilor. Pe care am petrecut-o în Italia, unde aveam planificat să mergem de Crăciun, dar nu ne-a ieșit. Nu părea a ieși prea bine nici de data asta, toți am lăsat în urmă treburi nerezolvate și multiple provocări. ...
Citește mai mult »

Chestionarul lui 2024

Nu sunt omul rezoluțiilor, le consider un demers nerealist și inutil. Dar după ce am simțit ani la rând că mă învârt într-un cerc vicios al deciziilor care mă pun în dificultate, am decis ca în 2024 să schimb ceva. Nu este vorba despre obiective pe termen scurt, mediu sau lung, nici de planuri minuțioase privitoare la siluetă, carieră, abilități personale sau cine știe ce alte borne. Ci de un chestionar cu 3 întrebări pe care îl aplic înainte de a-mi asuma activități, preocupări, proiecte noi. Și minim una va trebui să primească răspuns afirmativ. Iar întrebările pe care mi le voi pune sunt următoarele: 1. Îmi aduce bani? Știu că pare mercantil, dar oamenii nu se hrănesc cu aer, iar facturile nu se plătesc cu recunoștință. Banii sunt importanți. 2. Îmi aduce bucurie/ împlinire/ echilibru? Dar nu tot ce ne propunem poate fi monetizat, ba unele dintre cele mai minunate chestii din viață toacă rapid finanțele. Copiii, de exemplu! 😀 Pantofii șmecheri. Ciocolata bună. Mătasea. Deci dacă nu e pe bani, trebuie să fie pe emoții pozitive sau măcar puțin confort. 3. ...
Citește mai mult »

Presiunea magiei

Scurt raport al lunii decembrie: În București orice drum cu mașina și-a dublat durata și triplat numărul de noxe înghițite. Să cumperi cadou pentru Secret Santa ar trebui ridicat la rang de probă olimpică. Prețurile sunt aberante, dar lumea încă aruncă sume uriașe pe tot soiul de inutilități. Cardul meu plânge în hohote. Agitația din oraș este acum acompaniată de luminițe și brazi împodobiți. În casă wc-ul de sus a început să curgă. Abia ce reparasem chiuveta din bucătărie. Am reușit să sparg un glob mare, plin de sclipici, pe care îl credeam de plastic. Acum tot livingul este presărat de mici sclipoceli albastre. Plus pielea mea. Pisicile. Hainele. Canapeaua. N-am terminat cumpărăturile. Toți ai casei au program infernal. Cearcănele tronează serios sub ochi. Am împodobit bradul având senzația că bifez un task. Noroc cu umorul copiilor că a devenit un moment memorabil. Iar lucrurile nu par a intra pe un făgaș normal prea curând. În tot acest tablou pictat apocaliptic, dar în fapt banal, ar trebui să simt bunătate, recunoștință, generozitate. Iar eu detectez doar urme de oboseală, iritare, ...
Citește mai mult »

Cadoul neprețuit

Am scris o nouă poveste pentru copii. Și nu numai:  A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu aș avea ce povesti, a fost odată un om bătrân și încercat de viață, care locuia într-un oraș atât de vesel și de colorat, că părea de turtă dulce. Poate de aceea îl știa chiar toată lumea, pentru că pe cât de multă voioșie era în jurul lui, pe atât de multă tristețe părea că are în interior. Nimeni nu-și mai amintește de supărările lui. Dar sigur au fost multe și grele, pentru că acum abia dacă-și mai saluta vecinii, singura sa contribuție în comunitate fiind grija ca gospodăria să-i fie la fel de curată, veselă și îngrijită ca a celorlalți. Iată și altceva ce poate părea fără explicație: pentru prima oară de când îl cunosc cei din jur, bătrânul nostru s-a decis să petreacă de Crăciun. Să-și împodobească un brad, să pună ceva dichisit pe masă, deși nu avea pe cine să invite la ospăț, și să-și cumpere un cadou simbolic pentru toate reușitele de peste ...
Citește mai mult »

Povestea unui brăduț drăguț

Ieri am împodobit primul brăduț al iernii, cine mă urmărește de mult în Social Media știe că în fiecare iarnă decorez minim 2-3 înainte de cel din livingul familiei, supremul absolut al brazilor de Crăciun! (Glumesc, pomul nostru e mereu la fel, cu aceleași ornamente cumpărate în primul decembrie în care ne-am mutat în sat, la care se adaugă cele primite de la prieteni. Diferă mărimea, după cum sunt câștigate negocierile, unii vor pe opulență, eu îi prefer pe cei mai piperniciți.) Este primul an în care conștientizez nevoia mea impulsivă de a decora în anotimpul rece și încep să cred că neajunsurile copilăriei mă bântuie mai mult decât aș crede. Se găseau greu brazii pe atunci, împodobirea lor fiind considerată o amenințare insidioasă pentru partid. De multe ori reciclam pomul de la serbările grădiniței unde era educatoare mama mea. Adică un băț cu trei crengi adus de vreun părinte după multiple intervenții. Exista și o soluție de backup, o chestie de plastic ce se prezenta destul de ireal, în plus era imposibil de montat într-un interval decent de ...
Citește mai mult »