Seninia

How many cheelăus?

Văzând vremea tomnatică instalându-se, am dat ieri o fugă la mall-ul din apropiere să-mi cumpăr câteva perechi de colanți groși, pentru că petrec destul de multă vreme outdoor și, în ceea ce mă privește, pantalonii mulați groși reprezintă piesă de rezistență în layering vestimentar. (*) Am găsit nesperat de multe opțiuni și am fugit la casa de marcat pentru a le plăti. În timp ce mi se explicau schimbările din politica de retur, lângă mine a apărut o doamnă care urma să achiziționeze din același magazin două pături cu imprimeu de sezon. Am remarcat-o pentru că era destul de exotică în peisaj, apoi am băgat de seamă și învelitorile, care păreau chiar tentante. Dar mi-am amintit mintenaș de eșecul meu în a decora terasa de sezon. Pături mi-ar mai lipsi, să aibă pisicile ce umple de păr! Când băiatul de la casă s-a oprit din povestit împachetând produsele, doamna de lângă mine a întrebat pe un ton politicos, arătând spre produsele pe care le avea pe tejghea: – How many cheelăus? Vânzătorul a auzit inițial “euros” și a făcut ...
Citește mai mult »

Checklist de toamnă

✅ Să mă satur de must. ✅ Să mă trezesc după ora 8 dimineața și fără ceas măcar o zi în fiecare săptămână (toată vara n-am reușit). ✅ Să-mi tund părul chinuit de soare, apă sărată, alegeri cosmetice și stilistice nefericite. ✅ Să reușesc să port mai multe din hainele pe care le am în cele trei dulapuri pline ochi. ❎ Să nu mai cumpăr alte haine. ❎ Să mănânc mai puține dulciuri. ❎ Să-mi regăsesc inspirația de a scrie și curajul de a mă exprima în spețe delicate. ❎ Să-mi vină idei culinare mai diverse, sunt blocată la 3-4 dish-uri mari și late. ❎ Să călătoresc mai des, nu doar vara e pentru travel. ❎ Să nu uit cât sunt de norocoasă uneori.
Citește mai mult »

Calități și defecte

Multă vreme pistruii erau considerați un defect. Toate revistele pentru femei ofereau sfaturi cosmetice care mai de care mai exotice pentru un ten fără de pată. Mă minunam adesea, pentru că în ceea ce mă privește nu m-au deranjat niciodată. Astăzi fetele și-i tatuează temporar sau chiar definitiv, pentru că sunt la modă. Zilele acestea mi-a ajuns în fața ochilor ceva și mai interesant. Există acum fillere pentru pavilioanele urechilor, astfel încât să stea depărtate de cap. Generații întregi au suportat bullying din cauza urechilor clăpăuge, iar acum plasticienii încearcă să le recreeze cu ajutorul acidului hialuronic. Care, sper că vă dați seama, trebuie injectat periodic. Ce-i drept mi s-au părut întotdeauna cool niște urechi mai aerisite, dar nu într-atât încât să încerc să le recreez. Practic orice potențial defect este o calitate și orice calitate poate deveni defect dacă așa zic inflencerii și rețelele sociale. Aștept așadar cu interes moda sânilor mici. A părului rar. A burticii pufoase, căreia eu îi zic depozit de estrogen. A dinților imperfecți. A ochilor căprui. A nasurilor cu personalitate, că ...
Citește mai mult »

Cum să transformi o eroare într-un imperiu?

O știți pe Bette Nesmith Graham, cea care a inventat pasta corectoare? O secretară oarecare, concediată din cauza unei greșeli de dactilografiere, care în bucătăria ei de acasă a inventat apoi o soluție salvatoare în acele vremuri pentru colegele de breaslă, elevi, studenți, părinți, scriitori sau victime ale birocrației. Construind astfel un imperiu și o avere impresionantă. Cu toată modestia vă spun că așa sunt eu acum, o ilustră anonimă pe cale să schimbe lumea. Eroarea mea este una culinară, dar cred că voi revoluționa industria și Planeta mai ceva ca surata mea de peste Ocean. Context: copilul cel mic are un program de școală puțin încurcăreț, care începe de cele mai multe ori la ora 11, terminându-se în intervalul 17,00-18,00. Pentru că e în creștere și mănâncă zdravăn, în plus are și antrenamente după ce își termină orele, sunt nevoită să-i livrez, atunci când pot, un prânz consistent la gamelă. Ceea ce nu-i lucru ușor, pentru că trebuie alimente ușor de consumat în condiții nu tocmai de restaurant, care să nu lase miroas persistent în sala ...
Citește mai mult »

Un nou început

Școala copiilor este cea mai importantă și costisitoare în logistica unei familii. Iar în România a devenit și foarte lipsită de previzibil, nu știi niciodată ce se mai schimbă, ce mai apare, ce surse de stres te lovesc. O luăm astăzi de la capăt într-un nou an școlar în care nu știm ce ne așteaptă. Că așa știe ministrul actual că e cu psihologia poporului român: suntem fierți pe imprevizibil! Am făcut, așadar, cuvenitele schimbări logistice generate de noul program al cursurilor, mutând biroul/ afterschool-ul/ casa de oaspeți în proximitatea școlii. (Mulțumim prietenilor care ne-au oferit soluția!) Și declar început oficial haosul dinaintea organizării. Încerc să gândesc pozitiv, dar deja cred că se văd eforturile mele zadarnice. Un sistem care pune orice altceva decât elevii și educația în fruntea priorităților nu te îndeamnă deloc la optimism. Am însă un nou colț de creație, ceea ce sper să-mi dea imboldul de a scrie mai mult, peisajul actual cere o poveste de toamnă. Ne-am mutat în mijlocul civilizației și al magazinelor, ceea ce sper să mă țină departe totuși de păcate ...
Citește mai mult »

Am reactivat gândirea pozitivă

Nu știu ce mama lui Mercur retrograd a fost cu vara aceasta, dar n-a fost deloc ușor de dus. Și orice perioadă care-ți pune nervii la încercare are trei trăsături de bază: – oamenii care se hrănesc cu drame și conflicte îți apasă în acest timp toate butoanele posibile pentru a declanșa alte crize, atât utile lor; – pare a nu se mai termina; – îți pune un filtru pesimist în analiza realității, astfel încât totul ți se pare un ghinion, chiar și lucrurile bune care mai apar sporadic. Le-am simțit pe pielea mea (deloc bronzată) intens. Și cum nu pot lucra la nici la oameni, pentru că încă nu este permisă crima, nici la durată, pentru că nu s-a inventat mașina timpului, m-am gândit să rezolv cu percepția, singura care stă în puterea mea. Cum altfel decât analizând ceea ce psihologii denumesc triggers,  adică factori declanșatori. Iar unul dintre aceștia a fost dintotdeauna apariția reclamelor back to school. Deci atât de tare mă enervează, încât am vrut să propun ilegalitatea lor în lunile de vară. Dar într-o seară, în timpul ...
Citește mai mult »

Poeți și gioconde

Am avut timp în vara aceasta de două filme pe care n-am apucat să le văd la vremea lor. Primul este Dead Poets Society, apărut în 1989, un film clasic, iconic aș zice, pe care nu mai știu de ce l-am ratat, poate pentru că pe atunci nu puteam verifica online nota IMDB. Când a apărut în cinematografele noastre a făcut ceva vâlvă, dar aparent nu suficientă cât să mă convingă. Al doilea este Mona Lisa Smile, lansat în sălile de cinema prin 2003, un fel de copie a celui cu poeți morți, dar pe feminism, cu final care îl transformă în film comercial, dar tocmai de asta mai digerabil publicului larg. Pe acesta știu sigur de ce nu l-am văzut: eram cam ocupată cu primul meu bebeluș și nu prea aveam timp (și nici bonă) pentru ieșiri în oraș. Ambele se petrec în colegii americane elitiste și ne prezintă rigiditatea, snobismul, absurdul oamenilor de acolo. Ambele arată drame umane, caractere josnice, dar și oameni cu o coloană vertebrală cum mai rar găsești. Și ambele se termină ...
Citește mai mult »

Refuzul de a îmbătrâni

Mă uit în jur și văd, pe de o parte, oameni trecuți de 70 de ani care sunt vivace, ancorați în prezent, energici și pe de alta alții ceva mai tineri care par niște morți vii, în așteptarea evenimentului suprem. Despre prima categorie se spune că refuză să îmbătrânească. Și m-am gândit să definim ce este, concret, acest refuz. Refuzul de a îmbătrâni nu ține doar de riduri sau de vârstă biologică ci este, mai degrabă, o alegere conștientă, o stare mentală și spirituală. Nu poți opri timpul sau contrazice biologia, dar poți refuza să lași focul interior să se stingă. Iată ce înseamnă, cu adevărat: În primul rând presupune o curiozitate mereu vie. „Nu încetăm să ne jucăm pentru că îmbătrânim; îmbătrânim pentru că încetăm să ne jucăm.” – George Bernard Shaw Când rămânem curioși, mintea noastră nu se ofilește. E necesar să (ne) punem constant întrebări. Să învățăm ceva nou mereu. Să căutăm sens, chiar și în lucrurile simple. Să înțelegem mai mult și să criticăm mai puțin. Apoi înseamnă grijă de corp, minte, dar mai ales de suflet. Sport, ...
Citește mai mult »

A evita nu este protecție, ci suferință

Mă tot străduiesc să scriu un text despre stilurile de atașament, pentru că ne influențează viața mai mult decât conștientizăm. Și nu mă refer doar la relațiile romantice sau de cuplu, ci și la cele pur sociale sau profesionale. În plus, cred că alături de persoanele cu tulburare narcisică de personalitate, cele cu un stil de atașament evitant sau dezorganizat îi trimit cel mai des în cabinetele psihologului/ psihiatrului pe cei din jurul lor. Dar iese greu, poate și pentru că s-a scris mult pe tema asta. În plus trebuie să recunosc că mi se pare anapoda ca niște trăsături de comportament și chiar de caracter să fie “externalizate” sub denumirea “stil de atașament”. Nu în ultimul rând, am realizat în ceea ce mă privește niște tendințe care s-au schimbat în ultima vreme și nu-i ușor să fii într-o poziție de imparțialitate și introspecție în același timp. Până când reușesc, mi-au venit un milion de alte idei asociate. Iar una dintre ele este aceea că atât evitanții/ dezorganizații (care au acest stil de atașament) cât și narcisicii (care ...
Citește mai mult »

Ne transformăm inevitabil în părinții noștri

Nu știu cum se prezintă ai voștri, dar ai mei erau super-mega-ecologiști și habar nu aveau. În casa noastră totul putea fi refolosit, reutilizat, reciclat, de la haine, încălțăminte, borcane, cărți, ziare. Generații întregi duceau mai departe câte o garderobă deloc estetică, dar foarte funcțională. Cutiile de conserve se transformau în niște ghivece minunate până ce plantele prindeau puteri și meritau unul de lut, adevărat. Orice obiect putea avea “n” utilizări creative când cea de bază își pierdea importanța. Ei bine, eu am sperat să fiu mai generoasă cu aruncatul chestiilor inutile, dar bag de seamă că nu-mi iese. Și zilele trecute m-a pălit revelația că nici măcar nu mai pot mima aparențele pentru că pur și simplu m-am transformat în părinții mei. Să vă explic. Prin iarnă a fost achiziționat pentru baie un grilaj de bambus care să mă ajute să ies din cadă fără să mai alunec. Pentru că de la prima utilizare s-a dovedit mult mai periculos decât covorașul textil care l-a precedat, a sfârșit sprijinit de un perete, lângă cadă. Era nou, total inutil și ...
Citește mai mult »